Lui „Băi, ce țară!”

Publicat în Dilema Veche nr. 937 din 24 – 30 martie 2022
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

La vreo două zile după ce armata rusă a început agresiunea asupra Ucrainei, impresionat fiind de rezistența ucraineană care se putea deja vedea, am formulat într-un colț de rețea următorul gînd: „Cînd Rusia va invada România, 49% din noi o taie; 50,9% din noi se vor preda pe loc, să nu cumva să pățească ceva; 0,1% vor rezista și vor sfîrși urît. Ăștia vor fi repede bîrfiți de ceilalți, astfel vor fi repede uitați. Națiunea va supraviețui și de data asta cu pierderi marginale”. Să ridice mîna cel care nu a avut un gînd similar în acele zile! Sau, mai bine, să ridice mîna cel care în acele zile, gîndindu-se inevitabil la ce-am face noi în situația Ucrainei, era sigur că cei mai mulți dintre bărbații României vor pune mîna pe arme, își vor săruta mamele, soțiile, surorile, copiii și vor pleca să dea invadatorului ceea ce merită. Nimeni? Mulțumesc.

Au venit cozile la Pașapoarte, sondajele care au validat intuiția mea (cam un sfert dintre ai noștri spun că sigur ar lupta dacă țara ne-ar fi invadată și jumătate spun că sigur ar fugi) și s-a generalizat o anumită atmosferă socio-mediatică în care „porii sociali” ai oricui simt că, la o adică, „echipajul” va abandona corabia chiar înainte ca primul val cît de cît serios s-o lovească. Cum de am ajuns în acest hal? Desigur, avem explicații. Nimeni nu ne întrece la explicații.  

De 30 de ani, tot poporul român înjură țara: de la cel mai sofisticat intelectual pînă la cel mai brutal tractorist, de la tînărul care se întoarce încununat cum laude de la Oxford la săpătorul de șanțuri cu un lexic compus din 60 de cuvinte, de la pensionarul cu peretele plin de distincții la liceanul derbedeiaș care fumează în spatele școlii. O înjură continuu, cu o insistență menită să convertească frustrarea și nemulțumirea în juisare. Toți zicem de cel puțin trei ori pe zi, punîndu-ne mîna-n cap: „Băi, ce țară!”. Zicem așa cînd cîștigă alegerile alții decît cei cu care am votat, cînd autobuzul vine tîrziu și murdar, cînd scapă cîte un hoț de pușcărie sau cînd merge la pușcărie cîte un nevinovat, cînd taximetristul e mitocan, cînd am călcat într-un rahat pe trotuar, cînd Guvernul decide taxe noi și cînd ANAF le aplică în cel mai sufocant mod cu putință (de fapt, nu există experiență posibilă cu ANAF care să nu producă reflex năduful „Băi, ce țară!”), cînd pierdem un proces, cînd vecinul de deasupra face chef cu manele la 3 dimineața și poliția e neputincioasă, cînd profesorul copilului nu vine la ore, cînd presa citează zilnic din Becali de zici că-i evanghelia națională, cînd vezi ce audiență enormă are România TV, cînd moare cineva din cauza infecțiilor nosocomiale în spital și trebuie anchetă de presă ca să recunoască cineva din sistem că, da, există nosocomiale și că în spitalele noastre se moare cu zile, cînd vezi că, aproape fără nici o excepție, procesul natural de selecție a elitelor în aproape orice domeniu duce în sus mediocritatea, impostura, prostia și imoralitatea de zici că e anume programat să nu dea greș în acest sens etc. Aceasta este starea de spirit și trebuie să acceptăm că pe cît este de indezirabilă, pe atît este de justificată.

După 50 de ani de comunism, în care patriotismul a fost cu totul distorsionat de propagandă și minciună, au urmat 30 de ani de post-comunism în care patriotismul a fost poluat de naționalism ignar devenind sinonim cu țîfna, refuzul, ineficiența, mulțumirea de sine, de nu chiar orgoliul de fi mediocru clamînd genialitatea. Adică patriotismul a devenit sinonim cu ratarea! Sigur, aveam deja o tradiție proastă: patriotismul secolului de dinainte de comunism, exploatat politicianist și producător de demagogie în toată gama posibilă, de la demagogia caraghioasă din comediile lui Caragiale la demagogia tragic-vătămătoare din publicistica lui Eminescu. Dar pe-atunci exista și patriotismul real al unor oameni precum Bălcescu, Kogălniceau, P.P. Carp, mai apoi Iorga și Enescu, dar și Maniu sau Ionel Brătianu. Nu mai vorbesc de patriotismul mut, de sacrificiu, fără cine știe ce conceptualizare, al țăranilor din generația străbunicilor noștri. Patriotismul calp era, totuși, minoritar. 80 de ani de comunism și post-comunism au schimbat complet peisajul. Sîntem cu totul alți oameni într-o cu totul altă istorie. Și mă grăbesc să spun că nu sîntem deloc mai buni, din acest punct de vedere, în raport cu înaintașii noștri. Patriotism real, ca al celor sus-evocați, nu mai există! Chiar și acei contemporani care cred că sînt patrioți din această glorioasă stirpe se cam înșală. Zgura celor 80 de ani, într-un fel sau altul, există și în sentimentele lor, indiferent dacă-și dau sau nu seama de asta.

Însă viciul fundamental al gîndirii celor care sînt gata de fugă este confuzia dintre stat, administrație, Justiție, pe de-o parte, și țară, pe de altă parte, dintre moravuri și patrie. Nu spun că nu sînt legate – evident că sînt! Spun, doar, că e o eroare să le confunzi, să le iei drept unul și același lucru denumit cu cuvinte diferite. Motivele pentru care jumătate dintre români spun că nu și-ar apăra țara sînt legate de administrația românească în alcătuirea ei actuală cea mai concretă și nu de țară, pe care nu o mai percepe aproape nimeni. Pe lîngă „Oare ce a făcut țara pentru mine ca să merg s-o apăr cu arma în mînă?” mai sus evocată, mai există și „Să mă pun eu în pericol pentru Iohannis/PSD/PNL/USR/AUR?”. E drept, mă întreb uneori dacă nu cumva sub acest gen de cinism „cinstit” nu se ascunde, de fapt, lașitatea ca trăsătură majoră de caracter. Dar nu sînt deloc bun să judec psihologii, așa că mă opresc la întrebare.

Incapacitatea de a distinge țara de stat mărturisește, de fapt, nu doar atrofierea pînă la dispariție a sentimentului patriotic, dar și o imensă incultură. Fără patriotism, omul interior pierde o dimensiune de înțelegere a locului său în lume. I se pare că e descătușat cînd, de fapt, este disponibil spre a fi lesne confiscat de orice altceva. Exterior, omul scapă de o responsabilitate și i se pare că zboară liber pe unde vrea, devine ce vrea – un fel ciudat de a-ți numi dezrădăcinarea, năuceala și risipirea, libertate. Așa se face că, pe de o parte, spunem că nu vrem să ne apărăm țara și, pe de altă parte, că ni se pare normal să vină americanii să ne-o apere (căci încrederea în NATO a ajuns la cote aproape niciodată atinse de la aderare încoace). Și aproape nimeni pe cuprins nu simte rușinea și umilința acestei situații.

Nu știu dacă mai putem recupera vreodată sau nu o sănătoasă relație cu propria țară. Poate cei care vin după noi. Cu condiția să nu-i otrăvim cu toxinele noastre.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Profesoara care a creat un Silicon Valey în Prahova. Foştii ei elevi lucrează la marile companii IT din lume
Daniela Lica, profesoară de informatică în Ploieşti, a câştigat cu elevii săi aproape 100 de medalii la olimpiadele naţionale şi cele internaţionale de informatică. Secretul succesului său stă în încrederea pe care le-o dă că pot face orice îşi propun, munca în echipă şi exerciţiul permanent care le menţine vie pasiunea.
image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.