Popor avem, public la ce ne mai trebuie?

Publicat în Dilema Veche nr. 988 din 16 martie – 22 martie 2023
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

În 1907-1908, Garabet Ibrăileanu a strîns într-un volum cîteva texte, anterior publicate în Viața Românească, prin care se războia un pic cu ideile lui Titu Maiorescu despre începuturile culturii românești moderne, de nu chiar cu modul în care liderul junimist oficiase nașterea acesteia. Volumul se numește Spiritul critic în cultura românească. Socotită de G. Călinescu „o capodoperă în felul ei”, cartea vrea să spună, de fapt, că ceva spirit critic a existat și înainte de Maiorescu, că nu el este cerul și pămîntul spiritului critic în cultura noastră. Însă pomenesc această carte acum din alt motiv. Acolo, Ibrăileanu face la un moment dat o observație care ne apare azi, la un secol și-un sfert distanță, de o supărătoare și chiar exasperantă actualitate. Astfel, suita de cărturari moldoveni de secole XVI-XVII (Luca Stroici, Grigore Ureche, Costineștii, Dosoftei, ba chiar un Ion Neculce care nu știa nici o limba străină, dar era un om cultivat), care culminează la final de secol XVII cu Dimitrie Cantemir, i se pare lui Ibrăileanu că este nu doar o sumă de oameni de cultură, nu doar o sumă de individualități,  ci „o mișcare culturală”. În plus, poate cu o excepție sau două, toți erau foarte legați de Polonia, care, la acea vreme, era veritabila metropolă culturală pentru Moldova, așa cum, de pildă, Franța va deveni pentru România două sau trei veacuri mai tîrziu. Așadar, condițiile propice pentru fondarea unei culturi moderne existau deja în Moldova, cu două veacuri înainte de Maiorescu: aveai metropola influentă culturalmente și aveai intelectualii autohtoni formați de metropolă. Și totuși, cheagul nu s-a prins. Ibrăileanu zice despre acea mișcare că „ar fi avut un efect colosal, ar fi scurtat cu două veacuri drumul penibil pînă la lumină, dacă n-ar fi fost cîteva impedimente”. Primul dintre ele a fost „lipsa de cultură, aproape totală, în păturile moldovenești; cu alte cuvinte, lipsa unei mase de cunoștințe aperceptive”. Pe limba noastră de azi: lipsa unui public. Din observația lui Ibrăileanu reiese, cred, o concluzie importantă, anume că o cultură nu se poate dezvolta fără public. Cultura nu e doar o treabă a unor „intelectuali”, e o treabă a unei colectivități.

La noi, statisticile sînt îngrozitoare: în materia „consumului” de cultură, sîntem de departe ultimii în Europa. Tocmai noi, care sîntem atît de mîndri de cultura noastră (cea pe care nu o cunoaștem, de altfel), tocmai noi, care îi acuzăm pe alții că sînt inculți și proști, tocmai noi! Statistica nu face decît să confirme ceea ce oricine simte imediat în juru-i: o societate complet dezinteresată de cultură. Priviți, doar, cum ne administrăm monumentele, ce educație dăm copiilor, cum ne vorbim limba, cum aplaudăm în picioare absolut orice vedem pe-o scenă, vedeți că stînjeneala de a fi incult a fost înlocuită cu opinia tot mai larg împărtășită că inutilă e cultura – în fine, toate „semnele” din societate indică limpede o veselă și total lipsită de regrete nepăsare culturală. Lumea românească, tot mai mult online, este o zglobie jale culturală. Haimanalele care, în lumea fără online, se cafteau în bodegi de periferie cu drojdieri asemenea lor într-un anonimat deplin, au dobîndit statut de savanți pe maidanul online, în aplauzele mamelucărimii. Stă unul cu dicționarele  „wiki” pe ecran,  copy (adesea anapoda) din ele și paste pe Facebook, iar galeria ovaționează încă o ispravă culturală. Spectacole de o țopenie stupefiantă trec drept desfășurări culturale. Impostorii demască pe toată lumea în numele culturii. Casele moderne nu mai au rafturi pentru cărți. Ideile, mari sau mici, cad în gol. În era online, circulația ideilor are mai mult de-a face cu jocul copilăriei numit „telefonul fără fir” (ce fabuloasă premoniție!) decît cu o decentă și rațională comunicare și receptare. În principiu, auzim fără să ascultăm. Apoi, vorbim mai departe fără să spunem ceva. De fapt, asta e și diferența majoră: poporul aude, publicul ascultă. Avem popor, nimic de zis, vivace, alert, cu reacție imediată, dar public pentru cultură nu e!

Simt replica multora dintre dumneavoastră: „Ba avem public, n-avem cultură pe măsura lui!”. Aș insista că, totuși, n-avem public. Dacă am avea, de pildă, un public pentru literatură sau pentru filozofie, dar nu am avea oferta culturală pe măsura așteptărilor lui, atunci ar trebui să vedem un consum consistent de carte străină (tradusă, eventual) și unul diminuat de carte românească. Nu e cazul. Alții ar replica altfel: „Sigur că nu avem public, dar publicul se formează (se educă) și e vina celor care ar trebui să-l formeze că nu e format, deci de vină sînt oamenii de cultură că nu-și formează publicul, lasă poporul în pace”. Ghicesc în acest răspuns supărarea mai veche, românească, pe „intelectuali”. De cîte ori nu aud: „Unde sînt, dom’le, intelectualii? Faceți, dom’le, ceva!”? Să te superi pe „intelectuali” că nu-și îndeplinesc „rolul” este, în cel mai bun caz, o dovadă de naivitate. Înseamnă să te superi pe niște ființe fragile și nesigure, vulnerabile la vanitate și la suferință, mereu în dubiu în legătură cu propria lor persoană, că nu luptă împotriva majorității părinților care nu pun în mîna copilului lor nici o carte niciodată, că nu se luptă cu gigantul TikTok, că nu se luptă cu televiziunile și „online”-ul unde poporul vrea Becali și nu Radu Lupu, că nu se luptă cu sistemul de promovare în demnități publice al partidelor, altfel masiv votate de același popor să facă exact ceea ce fac. Nu-i cam mult să ceri intelectualilor să răstoarne Universul doar pentru că poporul e cuprins de lene în același timp mintală și mentală? 

Însă, dincolo de toate astea, oricît de „pedagogi” s-ar strădui să fie „intelectualii”, e ceva ce chiar nu pot face. Ca să devii parte din public e nevoie să vrei să fii sau măcar să te intereseze să fii. Niciodată cultura nu vine spre tine, nu dă buzna, ba nici măcar nu se insinuează. E exact cum spun duhovnicii că e cu Dumnezeu: e mereu lîngă tine, dar dacă vrei să-L simți ca pe o experiență personală, dacă vrei să fie cu tine, tu faci primul pas spre El și vei vedea că vine imediat spre tine. Cultura, marea cultură, cultura de dincolo de dubii, cea deja validată și omologată, e mereu foarte aproape de noi. La un pas distanță. Sau chiar la un click distanță. Ea nu ne asediază, însă. Dar ne răspunde imediat dacă facem primul pas. E mereu deschisă, ne așteaptă. Dacă îi cerem, ne va da. Mai clar, esențială este o anume disponibilitate a omului pentru cultură. Asta nu se educă, oricît ai vrea. Tot ce se poate educa vine după disponibilitate, după prima (noastră) deschidere. 

Cultura nu e un spectacol de sunet și lumini care face tot ce poate ca să atragă atenția unuia nemișcat, care asistă, abulic, la alaiul lumii. Cultura e o întîlnire. Vine spre tine doar dacă vii spre ea. Or, publicul este format din acești oameni, care au recunoscut propria lor disponibilitate spre cultură. Urmează, firește, categorii de public: mai avizat sau mai puțin avizat, de la cei care se limitează la simpla plăcere elevată pînă la cunoscători – unii chiar mai cunoscători în ale culturii chiar decît cei care fac cultură. Cu toții sînt publicul. Și cu cît mai mare publicul, cu atît mai mare cultura. Ei bine, dacă pînă acum sînteți de acord cu mine, atunci vă invit să fiți de acord și cu concluzia acestui articol: n-avem! Ne lipsește publicul pentru a fi o cultură cît de cît decentă, în ansamblul culturilor europene. De-aia nu prea avem cultură chiar dacă avem, indiscutabil, talente autentice și viguroase în toate domeniile artei, performeri în științe sau spirite înalte, alese, în cele ale gîndirii.

O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.
index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Adevarul.ro

image
Fiul unui miliardar recunoaște implicarea în moartea unei studente: „un accident sexual“
Fiul unui miliardar yemenit și-a recunoscut implicarea în moartea unei studente norvegiene găsite violate și strangulate în Mayfair, dar nu se va întoarce în Marea Britanie pentru a compărea în fața justiției.
image
Două familii de romi din Timișoara, urmărire cu mașinile la Strasbourg: cinci morți și patru răniți VIDEO
Tragedie în două familii cunoscute de romi din Timișoara: Cârpaci și Stancu. Cinci persoane au murit, alte patru au fost rănite în urma unui accident petrecut marți, 27 martie 2023, în centrul Strasbourgului. Protagoniștii au filmat totul cu telefonul mobil.
image
Austrieci acuzați de discriminarea românilor pe aeroportul din Viena
Pasagerii români ar avea parte de „umilință” pe aeroportul din Viena, pe motiv că țara noastră nu face parte din spațiul Schengen. Afirmația vine din partea europarlamentarului Nicu Ștefănuță, care împreună cu fostul Ministru de Interne, Vasile Blaga, a transmis o cerere directorului aeroportului.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.