Amorul pentru Putin – românul obiectiv

Publicat în Dilema Veche nr. 931 din 10 – 16 februarie 2022
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

Îmi amintesc: la cîteva zile după ce a avut loc summit-ul NATO la București, în 2008, am mers la o agenție din centrul Capitalei să cumpăr două bilete de avion. Cunoșteam deja pe tînăra doamnă care era, cum se zice, travel agent – cumpărasem de multe ori de la ea. În timpul operațiunii, firește, am schimbat cîteva vorbe, ce mai e nou, ce s-a mai întîmplat etc. Și mi-a spus: „Vai, cînd au trecut pe aici coloanele oficiale cu toți președinții care au venit la summit, am ieșit pe trotuar cu colegele și i-am văzut pe toți. Mie cel mai mult mi-a plăcut de Putin!” Am fost puțin surprins. „Da? Tocmai de el? De ce?” „Păi, domnuʼ Voinescu, e bărbat, dom’le! Îl simți că e bărbat!” Cum la acel summit mai fuseseră și alți lideri cu pronunțat profil masculin, am replicat: „Păi, au fost și Sarkozy, și Rasmussen, danezul, și europeanul Barroso, ba chiar și Băse al nostru (înșir eu la repezeală cîțiva dintre participanții la summit care mi se păreau mie mai bărbați, gîndindu-mă că tînăra travel agent era, firesc, mai degrabă interesată de apariții masculine decît de apariții politice, ceea ce, mă grăbesc să spun, mi se părea firesc). De ce Putin?” „Aaa, nu se compară, domnuʼ Voinescu, i-am văzut pe toți, dar cînd l-am văzut pe Putin, zău așa, nu știu, am simțit că era cel mai tare!” Firește, îi văzuse cît putuse vedea din goana limuzinelor, prin geamurile antiglonț, pe fiecare nu mai mult de o secundă sau două. De fapt, le simțise prezența mai degrabă decît îi văzuse. Iar Putin îi rămăsese la inimă. În memoria mea, am clasat cu zîmbet întîmplarea asta încă de atunci sub faimoasa remarcă a lui Kissinger: „Power is the ultimate aphrodisiac”.

Vladimir Putin smulge suspine de admirație printre români de mulți ani, dar de cînd a devenit și mai agresiv în jurul Ucrainei, am impresia că începe să smulgă chiar aplauze la scenă deschisă. Dacă ar fi doar atracția pe care un conducător de genul lui o exercită asupra tinerelor travel agents n-aș fi scris acest articol. Dar e vorba de mai mult și de mai mulți. Mă întreb: cum de e posibil ca Putin să aibă nu puțini admiratori în România? Rusia lui Putin e o țară în care nici unul dintre cei care au vorbe bune despre el n-ar vrea să trăiască; rusofobia românilor e bine știută, moștenită din familii și, mai ales, perfect legitimă (vecinătatea rusă a fost mereu o provocare istorică greu de suportat pentru noi); nu se poate nota nici măcar un singur lucru bun care să fi venit dinspre Rusia lui Putin spre români de la desființarea URSS încoace. Atunci, de unde pînă unde?

Înainte de a încerca răspunsul, e bine să ne amintim că avem o tradiție oarecare în sensul acesta. Dintotdeauna au existat români care au dorit țării noastre „o tiranie ca-n Rusia!” (a se revizita Situațiunea lui Caragiale). E haos, e debandadă, se fură ca-n codru – ne trebuie ordine! Și cum altfel se poate face ordine decît cu o tiranie ca-n Rusia? În plus, dintotdeauna au existat români care, în pasivitatea lor mioritică, au aplaudat orice bobîrnac primesc cei mai puternici de la alții, socotiți mai slabi. Uite-așa, fără motiv, ia mai dă-i în mă-sa și pe-ăștia cu puterea lor, cu banii lor, cu avansul lor tehnologic! Cu alte cuvinte, există o anume predispoziție pentru a ține, complet irațional, cu Putin cel de azi. Nu putem ști cît de răspîndită sau cît de profundă, dar putem ști sigur că există. Dar motivul principal al activării putinismului românesc ține de resentimentele antioccidentale ale unora dintre compatrioții noștri. Motivele care-i fac pe unii dintre noi să fie antioccidentali sînt variate: de la experiențe personale nefericite ridicate la rang de judecată universală (ni se întîmplă tuturor) pînă la moduri mai aparte de a citi istoria, de la educația din anii comunismului la deriva patriotismului firesc în naționalism tîmpit, intoxicat, de la incapacitatea de a înțelege ce este, de fapt, Occidentul pînă la incapacitatea de a înțelege ce este, de fapt, România. Resentimentul antioccidental are drept consecință firească în zilele noastre admirația pentru Putin. Treaba e, cred, simplă la acest nivel și nu ar fi nevoie de un articol în Dilema veche ca să spui ceea ce vede și știe toată lumea. Mai toată presa prezintă ceea ce este evident cu trepidația unei mari dezvăluiri (motiv pentru care mai toată presa e caraghioasă, în fond) – noi, aici, cred și sper că nu. Vă invit, așadar, să ne gîndim mai mult și să încercăm să aflăm cîte ceva despre noi înșine privindu-i mai atent pe aceia dintre noi care țin cu Putin. Îl cunoașteți pe românul obiectiv?

Sper că ați observat și dumneavoastră că una dintre trăsăturile cele mai importante ale românului contemporan este dorința lui afirmată spre obiectivitate. Să fii obiectiv este nu doar o valoare în sine, ci chiar Valoarea. Să fii obiectiv e un fel de Crez pe care unii cred că trebuie să-l profeseze ca să fie, neapărat, drepți, în adevăr, corecți. Să fii subiectiv nu e bine. În mintea românului obiectiv, lucrurile sînt clare: adevărul e obiectiv și cine e obiectiv adevăr grăiește; nu ești obiectiv, te îndepărtezi de adevăr, va să zică obiectivul are dreptate și subiectivul nu are dreptate! Clar, asupra acestui aspect românul nu are nici un dubiu.  „Dom’le, eu sînt obiectiv...”, începe adesea românul serios cînd vrea să spună ceva greu, important, „asumat”, cum se zice mai nou. Și cînd românul e obiectiv, să te ții.

Partea esențială a oricărui exercițiu românesc de obiectivitate este următoarea: e obligatoriu să zici ceva de bine despre ceva/cineva pe care-l vorbești de rău și e obligatoriu, dar absolut obligatoriu, să zici și ceva de rău despre cineva/ceva pe care vrei să-l lauzi. Dracul nu e niciodată „așa de negru”, după cum nici puritatea absolută nu există fiindcă toți, de la sfinți la tîlhari, avem pete, mă-nțelegi? Dacă pui așa problema, da, ești obiectiv.

În privința recentei crize care l-a adus iar pe Vladimir Putin în prim-plan, e evident că liderul rus greșește grav, încalcă legile internaționale și pune în pericol sute de mii de oameni. La fel de evident e și că nimeni nu i-a greșit într-atît de tare încît să justifice o asemenea belicoasă reacție, cu peste 100.000 de soldați puși în front de luptă. Dar românul obiectiv nu poate accepta asta așa, pur și simplu. Doar de-aia e obiectiv. Așa că adaugă: „Totuși, Putin are și el ceva dreptate...” Păi, ce dreptate să aibă? „Trebuie respectat!” Dar cine nu-l respectă? „Păi, dacă americanii au făcut scut la Deveselu, înseamnă că nu-l respectă.” Sigur, tema respectului este și ea dilematică în cele mai mici detalii – ce-o mai fi însemnînd respectul în ziua de azi? Dar nevoia de obiectivitate a românului obiectiv trece de sine însuși. În numele obiectivității, românul obiectiv se revarsă și asupra altora, pentru a echilibra opiniile exprimate de alții, căci obiectivitatea e un fel de echilibru în mintea lui. Dacă, să spunem, apare un articol care denunță caracterul tiranic sau chiar criminal al regimului lui Putin, românul obiectiv sare imediat și predictibil pe una dintre cele trei direcții: a) dar americanii cum sînt, că și ei comit crime și ei susțin tiranii, ba chiar uită-te în țara lor, și acolo e tiranie; b) ce face Putin nu e tiranie, e patriotism, își apără țara (și aici de rigoare e să denunțe imediat momîile servile care conduc România și au vîndut țara); c) nu poți să-i zici lui Putin că e rău, trebuie să-l respecți. Imediat, vin și părerile inevitabil echilibrate ale românului obiectiv care vrea o Românie obiectivă, așa ca el: România să fie undeva pe la mijloc, nici cu rușii, nici cu americanii, că adevărul e mereu la mijloc. Cum și de ce românul obiectiv simte că e de datoria lui să fie un fel de Solomon al istoriei lumii, de judecător imparțial al tuturor celor ce au fost, sînt și vor fi și că este de datoria țării lui să fie depozitarul semeț al obiectivității în istorie, e un mister – indiscutabil, parte a farmecului acestor locuri și acestor oameni.

În fine, ar mai fi de spus că putinismul autohton crește cumva în stilul antivaccinismului. N-am întîlnit nici un antivaccinist care să accepte că e antivaccinist. Ba chiar, orice antivaccinist începe prin a spune că nu e antivaccinist, după care îți explică pe larg de ce e împotriva vaccinului (mii de motive) și a vaccinării impuse (sfînta libertate!). Eticheta ca atare e percepută ca fiind infamantă, dar împărtășirea ideilor care o definesc, nu. Și cu putinismul autohton e la fel. Toți cei care au sentimente pozitive față de Putin și regimul lui, care-l aprobă în ceea ce face, nu acceptă în ruptul capului că sînt putiniști. Ei sînt, pur și simplu, obiectivi... Dar nu pot să nu mă întreb dacă, de fapt, e vreo diferență între ei, obiectivii, și acea travel agent de acum 15 ani despre care trebuie să vă spun, dacă tot am adus vorba, că nu mai știu nimic.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.