Inamicul public numărul 1

Publicat în Dilema Veche nr. 1024 din 23 noiembrie – 29 noiembrie 2023
image

Aud că sprijinul pe care lumea liberă îl acordă Ucrainei în lupta cu invadatorul rus se șubrezește pentru că „se pierde opinia publică”. Specialiștii în opinia publică spun că „a obosit”. Nu, firește că opinia publică nu luptă și, de altfel, nu face nimic special pentru efortul de război al Ucrainei. Dar a obosit. Adică s-a cam săturat. Dacă un individ ar fi atît de inconstant pe cît este opinia publică, ar putea fi ușor diagnosticat ca maniaco-depresiv – „bipolar”. cum se zice acum – și plasat în vreun protocol de lecuire. Cu opinia publică, însă, n-ai cum. N-ai ce-i face. E cum e!

Aud, de asemenea, că Israelul ar face bine să îi bată mai repede pe Hamas sau să se oprească din operațiunea militară de anihilare a acestei organizații teroriste dacă nu e în stare să o stîrpească repejor pentru că, și în cazul acesta, „se pierde opinia publică”. În acest caz se invocă o mai veche prejudecată, cum că opinia publică tinde să țină cu cel sărac și slab în confruntarea cu cel bogat și puternic. Cu cît diferența de forță și resurse se vede mai mult în confruntare, cu atît bogatul puternic devine mai antipatic. Opiniei publice nu-i dă prin cap că e foarte posibil ca cel sărac și slab să fie în stare să decapiteze bebeluși și să folosească bătrîni, femei și copii drept scut uman care să-i apere vitejia, iar cel bogat și puternic să fie pur și simplu victima celui sărac și slab. Pentru opinia publică, săracul și slabul au mereu dreptate în raport cu bogatul și puternicul din simplul motiv că sînt săraci și slabi. Dacă un individ ar gîndi în asemenea clișee, ar fi lesne categorisit drept prost. Dar despre opinia public nu ai voie să spui așa ceva – ea e Dumnezeu pe pămînt!

Războaiele din Ucraina și din Gaza sînt doar cele mai recente situații în care opinia publică devine, din toată inima, dușmanul libertății și al păcii, dușmanul democrației și, în ultimă instanță, inamicul public numărul 1. N-ar fi prima oară. În secolul XX, cele două mari catastrofe ale umanității, nazismul și comunismul, n-ar fi fost atît de distrugătoare dacă nu ar fi avut opinia publică de partea lor. E drept, pînă la un punct. Dar momentul în care opinia publică a devenit ostilă nazismului și comunismului a fost tardiv: tragedia zecilor de milioane de oameni uciși se întîmplase deja. Mai mult, dacă privim atent în jur, nici măcar acum opinia publică nu s-a curățat de aceste două boli. Astăzi, nazismul (în forma antisemită și rasistă) vibrează cald în multe inimi, ca și comunismul (în forma lui progresistă și „civică”) în alte multe inimi. Opinia publică este cel mai înșelător și cel mai înșelat criteriu cu putință. Se spune, am impresia, că forța democrației stă în popor. Așa este. Dar la fel de adevărat este că vulnerabilitatea cea mai mare a democrației stă în opinia publică și, ca să vedem mai clar de ce opinia publică subminează, neoprită, democrația sînt necesare două distincții.

1) Adesea credem că opinia publică e totuna cu poporul și trebuie respectată ca atare. Ni se pare că opinia publică, a cărei primă și cea mai importantă trăsătură este aceea că se aude, exprimă vocea poporului. Dar nu-i deloc așa. Opinia publică este suma condensată a tuturor vociferărilor, nu a tuturor vocilor. Majoritatea tăcută – care, în general, alcătuiește și majoritatea morală a societății – nu este neapărat exprimată de opinia publică. Am putut constata asta pe propria piele. Acum mai bine de zece ani, am decis să opresc abia înfiripata mea carieră politică, printre altele pentru că tot ce făceam, ziceam sau gîndeam trebuia să țină cont de opinia publică. Numai că opinia publică, pe atunci, era o combinație respingătoare de Antena 3 și România TV, isterizată și înveninată. Nu doar că nu puteam să fiu în acord cu opinia publică – eram decis împotriva ei. Cum cu opinia publică nu te pui, am plecat din politică lăsînd loc altora, care se acomodau mai bine. Nu a trecut mult și opinia publică s-a schimbat, căci așa e ea, cum spuneam, schimbătoare ca meteorologia în vîrf de munte. Eu, însă, mă lecuisem. Ce vreau să zic este că, încă de pe atunci, văzusem diferențele dintre opinia publică și popor, ca și marea, dureroasa diferență dintre națiune (comunitatea ca o continuitate istorică) și popor (comunitatea în clipa de față). Politicienii se tem de opinia publică convinși fiind că, astfel, „ascultă” de popor. Sondajele la care politicienii se uită ca la oracol se cheamă „de opinie publică”, anume ca politicienii să asculte de ele. Și ascultă! 

2) Adesea credem că opinia publică este rezultatul unei dezbateri publice. Mai precis, opinia publică s-ar naște cam așa: societatea recunoaște că are o problemă de importanță generală, pe care o dezbate în spațiul public și, urmare a dezbaterii, se conturează opinia publică. Nimic mai fals. Opinia publică este, în mai toate cazurile, o prejudecată. Așadar, ea nu rezultă din vreo dezbatere, ci dintr-o indignare colectivă (în cazul inocent) sau dintr-o manipulare (cazul vinovat). În plus, aproape în toate cazurile, opinia publică reprezintă o opinie ignorantă. Neinformată sau dezinformată. Pentru Montaigne (cel care folosește, se pare, pentru prima oară expresia „opinie publică”), opinia era opusul adevărului, era un fel lejer, superficial, de a judeca lucrurile, iar opinia devenea „publică” în momentul în care devenea trivială, vulgară. Opinia publică este un mod comunitar de a judeca lucrurile irațional, din viscere și după păreri aproximative, ceva ce s-ar decide prin aclamații sau huiduieli. Opinia publică este emisă de adunări de genul galeriilor de fotbal sau militanților de partid strînși la un miting electoral.

Aceste două distincții fiind făcute, nu-i așa că e dramatic să decidă opinia publică dacă merită sprijinite stăvilirea lui Putin și desființarea Hamas? Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!

image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png
image png
Vechiul și noul Predeal
Pînă una-alta, în ciuda prețurilor la schi, stațiunea continuă să fie una foarte populară
image png
Frustrările care fac AUR posibil
Presa vorbește despre despre pensii speciale, dar evită, de multe ori, stînjenită, să discute despre corupția din mediul privat și averile gigantice apărute peste noapte.
image png
„Solidaritatea este sîngele care ține în viață proiectul Uniunii Europene”
Nu este de așteptat să se înlocuiască prea curînd regula unanimității cu regula majorității pentru asemenea decizii.
image png
Memorizare vs. gîndire critică?
Uitînd, desigur, că înainte de a fi critică, gîndirea trebuie să existe.
image png
Viciile unui muzeu inexistent
Dar asta e în America, care a fost scutită de experiența comunistă.
image png
Noi sîntem români! Prin delegație
Am constata atunci că noi sîntem patrioți doar prin delegație. Români prin delegație.
image png
Winston Churchill, cu istoria-n dinți
Nu știu exact ce te-ar putea face să îți dorești să cumperi o pereche de dinți falși de-ale lui Winston Churchill.
image png
Litleboi și istoria mare
Toți s-au speriat de bomba numită Little Boy.
image png
Legit
Asemenea cuvinte rezistă uneori mai bine, dar pot fi ușor abandonate și înlocuite, odată cu schimbarea modei lingvistice.
image png
Extrageri echitabile din urna digitală
Am vorbit cu mai mulți profesori despre cum se desfășoară procesul.
p 7 jpg
Noul și vechiul Napoleon
Napoleon a intrat în istorie și sub numele de „micul caporal”.
image png
Carnavalul Veneției
O caracteristică a celor costumați din cap pînă în picioare, intrați în rolul carnavalului, cum s-ar spune, mi s-a părut a fi înălțimea.
image png
Umbra FMI. La București
Managerii și antreprenorii își doresc ca o creștere a fiscalității să fie însoțită de reducerea cheltuielilor bugetare

Adevarul.ro

image
Joburile în care românii iau mii de euro, dar nu fac nimic. „Când ne plictisim de atâta joacă ieșim și noi la o berică”
Într-o țară în care prețurile cresc de la o zi la alta, iar salariile bat de regulă pasul pe loc, există și oameni care sunt plătiți ca să nu facă absolut nimic. Sau aproape nimic, dar oricum pe salarii la care alții nici nu îndrăznesc să viseze.
image
Marele mister din istoria Moldovei. Cine a fost Margareta, întemeietoarea dinastiei din care făcea parte și Ștefan cel Mare
Una dintre cele mai importante dinastiii medievale românești, cea din care se trage și celebrul Ștefan cel Mare, a fost întemeiată de o femeie. Purta numele de Margareta Mușata, iar povestea sa este învăluită în mister. Unii bănuiesc că ar fi fost reprezentanta unui puternic clan boieresc.
image
Ce s-a ales de temuții interlopi din anii 2000. Prinși de Traian Berbeceanu, unii și-au reluat vechile obiceiuri
În anii 2000, Deva, Hunedoara și orașele din Valea Jiului erau cutremurate de un lung șir de incidente grave comise de grupări interlope violente, în fața cărora autoritățile se arătau depășite de situație ori închideau ochii.

HIstoria.ro

image
Cum a revenit Emil Racoviță în România?
La câțiva ani după revenirea din expediția de la Polul Sud, care l-a făcut celebru, viața și cariera omului de știință Emil Racoviță au luat o nouă turnură: interesul pentru organismele marine a fost înlocuit de cel pentru studiul faunei subterane.
image
Spectaculoasele grădini ale Palatului Versailles
Spectaculoasele grădini sunt situate în partea vestică a palatului și sunt alcătuite din Parcul Versailles și Grădina Versailles-ului.
image
Cetățuia Brașovului, inspectată de trei împărați ai Austriei
Cetățuia Brașovului a fost suficient de importantă încât să fie inspectată de trei împărați ai Austriei și impunătoare cât să atragă atenția reginei României, „ultima romantică a Europei”.