Steaua sus răsare!

În 2014, Universitatea din Groningen a împlinit 400 de ani de existență și a decis să celebreze această impresionantă aniversare cu un eveniment cu totul unic, așa că a organizat primul mare colocviu interdisciplinar dedicat stelei magilor. Toți știm istoria magilor care au pornit din Răsăritul lumii spre ținuturile Israelului ghidați de-o stea, care le-a vestit nu doar nașterea celui mai important Rege dintre toți regii, ci le-a arătat și drumul. De unde pînă unde steaua aceea? A existat? Dacă a existat, cum de s-a comportat așa ciudat (cel puțin pentru un observator terestru)? Dacă n-a existat, ce anume fenomen astronomic a putut stimula imaginația evanghelistului? Mai exact, Universitatea din Groningen a aniversat patru secole de înțelepciune academică aducîndu-i împreună pe toți specialiștii care s-au ocupat de problema stelei magilor ca să dezbată între ei și – speranța noastră, a umililor întrebători – să formuleze, poate, răspunsul clar: ce-a fost cu steaua aceea?

Așadar, vreme de trei zile au discutat despre stea specialiști care studiaseră problema din perspectiva mai multor discipline: astronomie, geografie, istorie, teologie, filozofie, filologie etc. Titlul colocviului a fost: „The star of Bethlehem: historical and astronomical perspectives”. Tema colocviului nu a fost chiar întîmplător aleasă: în același an, 2014, se împlineau tot 400 de ani de la apariția unui tratat astronomic al lui Johannes Kepler în care marele astronom trata chestiunea stelei care i-a ghidat pe magi. În esență, Kepler ajunsese la concluzia că ceea ce văzuseră magii ca o singură stea strălucitoare fusese, de fapt, o conjuncție între planetele Saturn și Jupiter cu unele aspecte neobișnuite, dar nu chiar inexplicabile, cum ar fi coborîrea acestei conjuncții mai spre Pămînt. Kepler spunea că, astfel, Dumnezeu a vrut să se folosească de credințele caldeenilor legate de astrologie pentru a da semnalul nașterii Fiului Său. Ipoteza conjuncției de planete care pot fi percepute ca o singură stea strălucitoare ce se deplasează nu era chiar nouă, dar Kepler a fost cel dintîi care a dovedit-o riguros matematic prin calcule care stîrnesc admirația specialiștilor pînă astăzi. Firește, s-au născut dezbateri și, pe măsură ce a trecut timpul, cunoașterea a avansat, s-au descoperit fel de fel de lucruri, argumentul lui Kepler a fost contestat sau nuanțat, completat sau desființat după caz. Însă în centrul colocviului de la Groningen nu a stat neapărat teoria lui Kepler (deși s-a vorbit mult și despre ea), cît una mai recentă, a unui astronom contemporan pe nume Michael Molnar, profesor la Universitatea Rutgers – una dintre cele mai vechi și prestigioase universități americane.

Molnar, care și-a expus teoria despre steaua magilor într-un articol științific apărut la finalul anilor ʼ90, spune că, pe parcursul anilor, studenții l-au întrebat adesea ce crede despre steaua de la Betleem și el răspundea ceva de bun-simț, considerînd subiectul mai mult o chestiune de șuetă. Doar că, în 1991, ceva din alt domeniu i-a provocat o idee. Astronomul de primă mînă Michael Molnar avea, în plus față de astronomie, o pasiune căreia i se dedicase cu rigoare egală: numismatica. În 1991 a cumpărat de la o licitație o monedă de secol I bătută în Antiohia, pe care se vedea un berbec în alergare care privește în urma sa ceva ca o stea plasată lîngă o semilună. Inițial a crezut că e vorba despre un fel de efigie a orașului sau a provinciei Syria. Dar și-a dat seama că e ceva mai profund cînd, studiind, a aflat că la acea vreme, pentru astrologii caldeeni, semnul zodiacal al Berbecului era simbolul Iudeii. Berbecul de pe monedă, așadar, semnifica Iudeea. Prin urmare, sensul reprezentărilor de pe monedă (berbec, stea, semilună) era unul astrologic. Împins mai departe de curiozitate, Molnar a început să studieze astrologie (tocmai el, astronomul!) și s-a gîndit să facă un exercițiu pe care, ciudat, nimeni nu-l făcuse pînă la el. Pînă la Molnar, toți cei care au încercat să vadă ce e cu steaua magilor au folosit matematica și calculul astronomic, au privit povestea cu ochii omului de știință al vremii lor. Cam ca Kepler. Nimeni, însă, nu s-a gîndit să facă un exercițiu de empatie: să încerce să privească cerul de atunci (descris de calcul astronomic, desigur) nu cu ochii unui cercetător de azi, ci cu ochii unui astrolog de acolo și de atunci.

Povestea în sine este pilduitoare pentru multe din neînțelegerile în care trăim. Și e pilduitoare pentru un anume gen de raportare a cunoașterii științifice la realități ancestrale, de natură mitică, de nu chiar mistică.

Astfel, Molnar a combinat calculul astronomic cu datele cultural-istorice și a ajuns la următoarea concluzie: el spune că magii astrologi, scrutînd cerul, se uitau după semne anume în constelația Berbecului, din moment ce voiau să afle cînd se naște Regele în Iudeea și nu așa, în general, pe cer. A făcut calculele cu privire la constelația Berbecului și a rezultat că, la începutul secolului I, mai exact în anul 6, au avut loc două ocultări ale planetei Jupiter de către Lună. Prima este cea care a pus magii pe drum, pentru că ei au văzut acest fenomen în constelația Berbecului dinspre Răsărit, și a doua, o lună mai tîrziu, pe care au văzut-o în direcția Betleemului dinspre Ierusalim. Astfel se explică de ce au mers întîi la Ierusalim și apoi de la Ierusalim la Betleem, conduși de „aceeași” stea. Cum spuneam, Molnar a publicat rezultatul întregii sale cercetări într-o revistă de specialitate și, de atunci, argumentul său a devenit punct principal de discuție în chestiunea stelei de Crăciun.

Întîlnirea de la Groningen, despre care v-am vorbit, s-a învîrtit mai mult în jurul argumentului lui Molnar decît în jurul celui al lui Kepler. După cum era de așteptat, poate, colocviul a evidențiat părerile polarizate ale astronomilor – unii spun că nimic nu se susține în argumentul Molnar, alții dimpotrivă, că e fără fisură. Una peste alta, colocviul de la Groningen, după ce a reunit tot ce este mai solid științific în chestiunea stelei și a magilor, a ajuns la cîteva concluzii. Clare ca lumina zilei! Examinînd narațiunea biblică și confruntînd-o cu toate datele istorice, geografice, astronomice și filologice pe care le avem, savanții au decis că ne aflăm cu siguranță într-una din următoarele situații: a) fie Matei a scris ficțiune pură și totul a fost doar în imaginația lui; b) fie au existat magi, dar care au ajuns altfel la Betleem căci povestea cu steaua nu se confirmă; c) fie povestea cu steaua se confirmă, dar poate că nu au existat magi; și, în fine, d) fie au existat și magii, și steaua pe care au urmat-o, iar ce scrie Matei în Evanghelie e factual adevărat. Așadar, se confirmă în conclavuri științifice ceea ce copiii cîntă (sau cîntau pînă pe vremea mea, că acum e cu Rudolf, cu reni și cu Santa) pe străzile și ulițele înfrigurate ale României: „Steaua sus răsare, ca o taină mare...”.

Crăciun binecuvîntat tuturor, urmat de un an nou cu sănătate, pace și har!