Nu te mai bate cu proștii, că te răpun!

Publicat în Dilema Veche nr. 998 din 25 mai – 31 mai 2023
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

În decembrie 1911, Octavian Goga este condamnat de către autoritățile imperiului pentru activitatea publicistică pro-românească și dus la temnița din Seghedin. Într-o dimineață, sergentul-gardian pătrunde radios în camera în care poetul era închis și îi spune că are un vizitator. Cine? Sergentul nu știe, e un străin care abia o rupe pe ungurește, trebuie să fie însă mare boier, că a dat bacșișuri tuturor, în dreapta și-n stînga, dar și om cumsecade trebuie să fie, că i-a mîngîiat pe creștet pe nepoții sergentului și i-a miluit și pe ei cu cîte o coroană. Goga nu-și putea da seama cine era vizitatorul care a stîrnit atîta bună dispoziție în corpul de gardă, dar a aflat imediat ce a intrat în sala de vizite. Vizitatorul era I.L. Caragiale. 

Venit direct de la Berlin, mînat la Seghedin de dorul de Goga și atît (Șerban Cioculescu ne spune că Goga era „cel mai iubit dintre toți ardelenii de către Caragiale, după Coșbuc”), Caragiale îl abordează direct: „Am venit să văd cum o mai duci aicea la pension. Ți-am zis eu să te astîmperi? Ia ridică mîinile să văd urmele lanțurilor. Așa, uite ți-am adus niște merinde și două sticle de șampanie să le bem noi doi, laolaltă, aicea la magyar királyi államfogház, mă rog frumos...”. Vizita a durat trei ceasuri, în care Caragiale l-a binedispus pe mai tînărul său prieten, printre pahare de șampanie, vorbind năvalnic, gesticulînd și plimbîndu-se prin încăpere în sus și-n jos. Un șuvoi de vorbe încărcate cu o charismă ieșită din comun, o înșiruire unică de paradoxuri, fulgere și mîngîieri, glume și avertismente serioase... „N-a fost minte să stăpînească cuvîntul cu mai multă siguranță, să-l frămînte și să-l chinuiască cu mai multă putere. În fraza lui fermecată se revărsa o lumină orbitoare, era pulbere de argint, foc de artificii, rîs și plîns, era alinare dulce și durere sălbatică”, își amintește Goga.

 Dar ce-au vorbit, de fapt, cei doi? De toate. Caragiale, de pildă, zice: „Ți-am spus de-atîtea ori, nu te mai bate cu proștii, că te răpun... Ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu în viață? Pe urma deștepților? Prostia, suverana prostie, e totdeauna mai tare. În zadar lupți frumos cu tăieturi fine de floretă, el lovește greu, cu lăstarul, în moalele capului. Și în zadar risipești spirit și vervă, el e tare ca piatra. Cum să-ți spun, prostul are o concepție telurică a vieții. Uite așa își înfundă ochii și urechile, își înfige capul în pămînt ca struțul, ridică spatele și trec pe deasupra lui toate curentele. Nimic mai greu decît să cîrmuiești proștii. Ei au un instinct de împotrivire organică”. Știindu-l pe Goga, dar mai ales știindu-l pe Caragiale, ceva mă face să cred că dramaturgul nu a folosit cuvîntul „spate” referindu-se la ceea ce lasă proștii pe-afară cînd își vîră capul în pămînt, ca struțul, ci un alt cuvînt, ceva mai tare. Dar, în fine, să lăsăm părerile mele și să vedem ce-i mai zice Caragiale lui Goga, în temniță: „Toată viața n-am putut să sufăr prostia. Săracu’ de mine, mă băiete, cînd văd cîte un prost mă doare. Zău, am dureri fizice. Mă ia cu rece în creștet...”. 

Mai încolo, cînd a venit vorba despre artă și despre producția literară: „Spuneam mai deunăzi unor profesori la Berlin –ce-mi tot vorbiți de cutare că-i harnic, că-i activ, că scrie cărți... Zic, știu eu unu’ și mai activ, așa-i și zicea, Iliuță activu’. Era la Mărcuța. Dimineața la patru el era în picioare, la fîntînă, își sufleca mînecile și dă-i, scotea apă... găleată după găleată... O vărsa în troacă. Troaca n-avea fund... Se făcea opt... Haide, mă Iliuță, de-mbucă și tu ceva... N-am vreme, lucrez... Și nădușea, și da-nainte și apa se ducea... Era nebun Iliuță, da’ vorba, era activ? Era”. 

A mai făcut Caragiale și unele planuri de viitor, să-l viziteze pe poet la Rășinari, „să vie și Vlahuță”, să stea toți în tihnă și să asculte muzică... În fine, cînd a plecat, îmbrățișîndu-l pe Goga, i-a zis: „Ia, vezi de scapă odată de-aici...”. A fost ultima dată cînd Goga l-a văzut pe Caragiale. Poetul susține că dramaturgul a plecat direct spre Berlin, înapoi. Agendele lui Caragiale arată, însă, că de la Seghedin acesta a dat un ocol prin București și abia apoi a mers la Berlin, înapoi la el acasă. Încolțit de proștii autohtoni, unul dintre cei mai mari români își stabilise acasa la Berlin. Dar astea sînt detalii. Să-și spargă istoricii literari capul cu traseele lui Caragiale din ajunul morții. Pentru noi, rămîne o frumoasă întîmplare din care deducem și cîte ceva despre regimul de detenție de la Seghedin, ceva despre prietenie și ceva extrem de important despre inteligență. E o dovadă de inteligență să nu te pui cu proștii. Chiar este?

Am băgat de seamă că, în România noastră, orice spectacol, conferință, articol sau carte care anunță în titlu că vorbește despre proști are mare audiență. Impresarii și editorii, sînt sigur, mă vor confirma. Cuvîntele „prost”, „proști”, „prostie” puse în titluri sînt adevărate cîrlige de adus public. Ca la bîlciurile vechi, unde poporul se înghesuia să vadă femeia cu barbă care ridică chintalul, șarpele cu cap de om încolăcit într-un lighean sau pe cel mai înalt pitic din lume făcînd tumbe. Românii sînt foarte curioși să afle ce e cu proștii și vin spre orice manifestare publică ce se referă explicit la ei cu speranța, desigur, că vor rîde. Interesul enorm pentru prostie și proști pe care-l arată compatrioții mei îmi conferă un optimism vesel. E semn de vivacitate spirituală și de realism. Totuși, cel dintre noi care a știut cel mai bine cum e cu prostia, în special cu prostia autohtonă, adică dl Caragiale, spre sfîrșitul vieții, își sfătuia prietenul mai tînăr să nu se pună cu ea, pentru că prostia te răpune pînă la urmă. Parcă urmîndu-i sfatul, noi toți vrem să vedem proștii ca pe animalele de la grădina zoologică: în mediul lor natural, dar feriți de ei. Știm cît sînt de periculoși. 

Interesant, însă, este că nici unul dintre noi, cei care dăm buluc să auzim/citim/cunoaștem/vedem de-aproape proștii și prostiile lor, nu ne gîndim la noi înșine, ci la alții. Proștii sînt, mereu, ceilalți. Prostia e o maladie de care suferă, întotdeauna, altul și la care noi înșine sîntem imuni. Or, cea mai importantă lecție pe care o putem primi din toate discursurile despre prostie, fie ele comedii sau tragedii, fie ele filozofii savante sau povestioare, este că nimeni nu e scutit de prostie. Fiecare dintre noi este în viață, la un moment dat sau în mai multe momente date, femeia cu barbă care ridică chintalul, șarpele cu cap de om încolăcit într-un lighean sau cel mai înalt pitic din lume care face tumbe. Ceea ce ne poate salva este, măcar, să nu fim și proști, și nebuni în același timp. Să nu fim Iliuță, cel harnic, de la Mărcuța.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.
image
Cazul înfiorător al elevului ucis în timp ce mergea spre şcoală. Daune uriaşe acordate de judecătorii din Neamţ
Judecătorii din Neamţ s-au pronunţat într-un dosar penal, acordând daune uriaşe după ce un elev a fost ucis când mergea spre şcoală. În accident au mai fost răniţi alţi doi adolescenţi
image
Totul despre „drogul violului”. Povestea de film horror a uneia dintre victime: „Am băut apă plată” FOTO VIDEO
„Drogul violului” face ravagii în Europa, iar în România a făcut vâlvă cazul unei eleve în vârstă de 15 ani, despre care s-a scris că a fost drogată, sechestrată și violată.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.