Ce țară e asta?

Publicat în Dilema Veche nr. 1010 din 17 august – 23 august 2023
image

Nu e zi să nu auzi un român exasperat în acești termeni. Aș zice că e una dintre expresiile la modă, poate chiar expresia deceniului, în limba română. Adesea, formula introduce un inconvenient care pare omului strigător la cer. Se zice „Ce țară e asta în care…?” și urmează ceva care-l scoate pe român din sărite în acel moment. De la chestii banale de igienă publică la chestii sistemice de politică și guvernare, pînă la chestii mari, aproape metafizice, legate de destinul națiunii sub Dumnezeu. Orice exasperare este subiectivă, așa că, uneori, oricît de multă intensitate nervoasă ar strînge în ea, e ridicolă. De multe ori, după „Ce țară e asta în care...?”, urmează ceva ce e firesc să se întîmple în condițiile date și e obișnuit în multe alte țări la care privim de jos în sus (ca, de pildă, ambuteiajele pe autostrăzile aglomerate cînd se fac lucrări de întreținere sau cozile la controlul pașapoartelor într-un aeroport pe care aterizează mai multe avioane în același timp). Dar așa sînt oamenii: își închipuie că tot ceea ce lor nu le convine pe moment încalcă un standard al normalității și cer solidaritate. Adesea solidaritate găsesc, pentru că românii se simt imediat solidari cu un compatriot care exclamă interogativ „Ce țară e asta...?”, indiferent de necazul care a stîrnit disperarea emitentului. În general, trăim – vorba unui clasic al deznădejdii românești – pe culmile disperării. Nu prea mai știm să luăm disperarea gradual, ne ducem direct pe culmi și, de acolo, cercetăm direct cerurile istoriei omenirii: „Ce țară e asta...?”. În plus, e ușor să te solidarizezi cu unul care zice așa ceva pentru că întrebarea este, desigur, retorică (altfel n-ar fi tragică!) și tuturor ne plac întrebările retorice. 

Dezbaterea despre excepționalismul românesc este departe de a fi închisă și nici nu cred că va fi vreodată. Vor continua să fie unii care vor vedea numai excepții și alții care vor vedea, mai ales, asemănări cu ceilalți. Primii sînt mai pasionali, ceilalți sînt mai analitici. Avem, printre noi, și de unii, și de alții – popor vast! În fine, unii mai exersați vor filozofa aristotelic, spunînd că orice țară seamănă cu oricare alta, dar se și deosebește de acestea. Dar nu pentru filozofii de acest gen vă invit eu acum, în acest colț de pagină. Ci pentru o amintire pe care mi-a stîrnit-o un compatriot oarecare (nu-l cunosc) care spunea cuiva „Ce țară e asta în care...?” suficient de tare și de apăsat cît să-l aud de la cîțiva pași distanță.

Așa, mi-am adus aminte de o discuție pe care am avut-o cu mulți ani în urmă (vreo zece, poate) cu academicianul Răzvan Theodorescu – Dumnezeu să-l ierte! Reputatul istoric de artă îmi explica teoria caracterului tranzacțional al poporului român ca principală explicație a supraviețuirii noastre în istorie. Sigur, ceva similar au mai spus și alții, dar Răzvan Theodorescu nu o spunea deloc cu năduf și resemnare, dar nici cinic, amoral. El găsea că această trăsătură fundamentală a caracterului nostru ne-a fost și ne este benefică. Observînd atent Evul Mediu românesc, pe care-l cunoștea foarte bine, profesorul Theodorescu remarca o capacitate înnăscută, aproape un fel de talent care a persistat și s-a rafinat în generații, de a negocia, de a lăsa de la noi, de a ceda, de a da, de a oferi, mereu într-un anume scop. Pe de altă parte, am fost destul de flexibili și la capitolul „primiri”. Am luate mult, enorm, de la alții. Și bune, și rele, desigur. Uneori, schimbul ca atare ne-a fost avantajos, alteori nu. Dar privit ca o îndelungă practică, rezultatul acestui gen de disponibilitate e fericit. Important este că am fost mereu mai degrabă deschiși spre negociere decît spre dîrza rezistență ori, încă și mai puțin, spre cucerirea altora. Această disponibilitate spre tranzacție, cultivată cu asiduitate, ne-a ținut în viață. Prin „viață“ înțeleg aici continuitatea comunitară a cărei primă condiție este însăși viața în sens biologic. Nu ne-am angajat niciodată în acțiuni sinucigașe, nu am căutat sacrificiul suprem, ne-am ținut departe de proiectele grandioase care presupuneau riscuri pe măsură. N-am fost stejar, am fost trestie. N-am condus nimic, am urmat cu oarecare abilitate curenții stabiliți de alții. Rezultatul acestui fel de-a fi este supraviețuirea noastră. Vi se pare puțin? Mai gîndiți-vă! În istorie, mult mai multe seminții au dispărut decît au supraviețuit. După modul în care a curs istoria lumii, simpla supraviețuire a unui popor este în sine o performanță. Mai gîndiți-vă și că mulți dintre cei cărora le-am dat ce ne-au cerut numai ca să ne lase să trăim au dispărut. Noi sîntem. Cine a cîștigat în cele din urmă? Lăsați popoarele care au făcut mari isprăvi! Sînt puține (zece, poate douăzeci) și, pe cît sînt de importante istoric și cultural, pe atît sînt de nesemnificative statistic. Or, ceea ce ne-a dus spre marea performanță a supraviețuirii a fost caracterul nostru tranzacțional. El ne-a făcut să dăinuim, să fim azi ce sîntem (cu bune și cu rele), să scriu eu, în limba aceasta, aici și dumneavoastră să citiți, în aceeași limbă, pe unde veți fi fiind. Nu avem de ce să ne rușinăm de caracterul nostru tranzacțional, dimpotrivă, ar trebui să fim încîntați că sîntem așa.

Cînd Răzvan Theodorescu îmi spunea asta (am rezumat ideile sale așa cum le-am înțeles eu, dar nu cred că sînt departe de ceea ce mi-a spus), simțeam cum mă umplu de revoltă. „Nu e așa, domnule profesor! În istorie e important cum ești, nu că ești. Am avut, desigur, momente de cedare, ba chiar de lașitate și de frică, dar am avut și din cele eroice, mărețe, admirabile. Toate popoarele au și de unele, și de celelalte. Ar trebui să ne mîndrim cu clipele noastre de eroism și tărie, și să ne rușinăm de clipele noastre de slăbiciune și frică.” În fine, anii au trecut. Am mai îmbătrînit și eu. Înțeleg altfel ce înseamnă să supraviețuiești. Ba chiar înțeleg că supraviețuirea e prima și cea mai adînc înscrisă comandă în gena vieții. Nu e niciodată o rușine să supraviețuiești. În plus, lumea civilizată a ajuns la concluzia că tranzacția e mereu preferabilă, trebuie mereu favorizată și, doar atunci cînd e imposibilă, trebuie să o excluzi, dar nu definitiv. Pentru lumea civilizată de azi, o confruntare are sens doar dacă scopul ei este ca, la final, să se poată agrea o tranzacție. 

Să luăm, de pildă, cele mai benefice momente pe care le-am trăit, ca români, în viețile noastre: intrarea în NATO și aderarea la Uniunea Europeană. Ce sînt ele altceva decît rezultatul unor tranzacții? Nu ne-au cucerit, nu i-am cucerit. Noi am cedat ceva, și încă ceva de mare preț, ceva pentru care înaintașii noștri au luptat și s-au sacrificat, au tranzacționat și chiar au murit: suveranitatea națională. Și am primit în schimb acces la cele mai eficiente formule din cîte au existat vreodată de bunăstare generală și securitate colectivă în condiții de libertate. A fost o tranzacție bună! Dacă suveranitatea nu e folosită în beneficiul poporului, atunci nu mai e deloc suveranitate, ci tîmpenie. Cazul trăit de noi: Ceaușescu. Ce efect benefic aducea în viața poporului faptul că el și ai lui erau suverani? 

Așadar, aș fi vrut să răspund compatriotului meu în șlapi, pantaloni scurți și tricou mulat pe rotunjimea abdominală la întrebarea „Ce fel de țară e asta?” astfel: „E o țară făcută de un popor tranzacțional. Ca matale și ca mine...”. Dar pînă m-am gîndit eu la tot ce-am scris aici și am ajuns la răspuns, omul plecase de lîngă mine, cu tot cu întrebare...

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

turcia epava vase jpg
Epavă foarte bine conservată, descoperită în apropiere de Antalya. Turcia va construi un muzeu subacvatic
Turcia a făcut publică descoperirea unei epave remarcabil de bine conservate, datând din perioada elenistică târzie – romană timpurie, în largul coastei Antalya, una dintre cele mai populare destinații estivale de pe Riviera turcească.
Portugalia Madeira Wikipedia jpg
Cât cheltuie românii pe vacanțele exotice și ce destinații preferă
Sezonul estival 2025 vine cu tendințe noi în preferințele turiștilor, o bună parte dintre români dorindu-și vacanțe mai lungi, bugete mai mari și destinații exotice care de multe ori le oferă experiențe noi, potrivit unui studiu de piață.
Masa la restaurant Foto Freepik com jpg
Tinerii sunt optimiști legat de bani, deși nu reușesc să pună ceva deoparte
Tinerii din Generația Z sunt cei mai optimiști privind viitorul lor financiar, deși peste 63% spun că nu reușesc să pună niciun ban deoparte și doar 16% cred că s-ar descurca în situația unor cheltuieli neprevăzute.
teacher 4784916 1280 jpg
„România e țara în care tai de unde poți. Nu de unde trebuie”. Reacție la noile măsuri din educație
Ore suplimentare, norme mărite și risc de concedieri. În timp ce inflația scade veniturile reale, profesorii se tem că statul taie tocmai din ce ține școala în viață: oameni, timp și sens.
Drumul expres Dex4 intre Autostrada Transilvania A3 si Tureni, Cluj  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (27) JPG
Mini-autostrada Clujului, pregătită de inaugurare. Imagini de pe șantierul primului drum expres din nord-vestul României
Lucrările la primul drum expres din nord-vestul României au ajuns la final, după doi ani de șantier. Șoseaua de mare viteză va scoate traficul greu din municipiul Turda, facilitând accesul spre Cluj- Napoca și legătura dintre DN 1 și Autostrada Transilvania.
Orașul Avrig  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (71) jpg
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Două autostrăzi în șantier ar putea reanima unul dintre micile orașe din centrul României. Aflat la 25 de kilometri de Sibiu, orașul Avrig este o poartă de intrare în Munții Făgăraș și pe Valea Oltului, însă, în ultimele decenii, a avut și el de suferit de pe urma declinului industrial.
rushmore america shutterstock 2572226605 jpeg
Povestea Muntelui Rushmore, simbolul american din Vestul Sălbatic. De ce consideră triburile indigene că este un monument profan
De 4 iulie, când America celebrează libertatea și valorile fondatoare ale republicii, privirile se îndreaptă inevitabil spre unul dintre cele mai iconice simboluri naționale: Muntele Rushmore.
CharacterLineup jpeg
Povestea unui copil dintr-un cămin-spital care a văzut lumea exterioară doar 24 de ore. „Tot ce puteam vedea pe geam era un câmp complet gol“
„Izidor“ este numele unui copil care și-a petrecut prima parte a vieții într-unul dintre fostele cămine-spital pentru „irecuperabili“ din România comunistă, dar și numele scurtmetrajului care redă cea mai fericită amintire a lui: preț de 24 de ore, viața a avut gust, miros, căldură și libertate.
GettyImages 113491138 jpg
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii evreilor din Dorohoi
Pe 1 iulie 1940, târgul Dorohoiului a fost martorul unui masacru greu de imaginat. O unitate a armatei române, umilită și intoxicată cu propagandă antisemită, s-a dezlănțuit ucigând zeci de evrei nevinovați, devastând și dedându-se la atrocități.