Țara automatizărilor

Publicat în Dilema Veche nr. 1023 din 16 noiembrie – 22 noiembrie 2023
image

Dacă tot s-a făcut la Dilema veche un Dosar despre automatizare, aș spune că Statele Unite sînt, în mod evident, pilonul de bază al acestui fenomen care a schimbat serios viața oamenilor – cel puțin în țările dezvoltate – de pe la începutul secolului trecut. Automatizarea și standardizarea au dus la o industrie mult mai competitivă pe scară largă și la o mai eficientă folosire a timpului de către om. Comuniștii au vrut, la rîndul lor, să copieze atît standardizarea, cît și automatizarea din capitalism. Cu standardizarea s-au descurcat întrucîtva, mai ales din cauza faptului că servea bine și scopurilor lor de uniformizare și înrobire a societății. Cu automatizarea nu le-a ieșit la fel, pentru că acolo era nevoie de tehnologie, de precizie, de o bună etică a muncii și de multe altele. Mi-aduc aminte cum, prin anii ’70, am auzit vorbindu-se că, într-o familie cu norocul (foarte rar pe vremea aceea) de a avea ceva legături în Occident, nici măcar cozonacul nu se frămînta cu mîna, fiindcă aveau un „robot” special care făcea asta. Era vorba, evident, de un mixer de mînă. Mixerul de bucătărie electric a fost inventat în SUA la sfîrșitul secolului al XIX-lea, iar aparatul de mînă, într-o variantă pentru utilizatorii casnici, patentat prin anii ’20, s-a răspîndit pe scară mai largă în Occident după cel de-al Doilea Război Mondial. Pînă cînd a ajuns în țările comuniste, au mai trecut vreo două decenii și nici atunci nu era foarte răspîndit, chiar dacă nouă astăzi ni se pare că el există de cînd ne știm. 

Un alt exemplu: cardul bancar de plastic a fost inventat tot în America, în 1949, iar cel cu bandă magnetică a apărut în anii ’60. Americanii primeau salariul pe card încă de pe atunci. La noi, primul card bancar a fost emis în 1995 și era numai pentru persoane juridice și doar pentru plăți în străinătate. Chiar și astăzi, în zilele de salariu sau de pensie, vezi cozi la bancomatele noastre, pentru că foarte mulți oameni preferă să-și scoată întreaga sumă cash. (Ce scriu aici nu are totuși nici o legătură cu actualele discuții despre limitarea plăților în numerar.) În ce privește folosirea actuală, în America, a cardurilor emise de bănci românești, ar fi de discutat foarte mult și foarte tehnic. Pentru a alege variantele cel mai convenabile e nevoie de o documentare serioasă. 

Ce am văzut, însă, în țara automatizării, a standardizării și a roboților? Nu s-a întîmplat să întîlnesc nici un robot prin magazine sau prin alte instituții, deși am auzit că ar exista destui. (Nu demult, unul chiar a fost călcat de o mașină fără șofer, în timp ce traversa strada, ceea ce a produs o mare încurcătură juridică.)  Am văzut, în schimb, o mulțime de sisteme automate, de plătit la magazin (ca și la noi), de achitat taxele de autostradă (cam ca la noi pentru podurile de peste Dunăre), de luat bilete la metrou sau la autobuz (asemănătoare cu ale noastre), de plătit automat la benzinării (au apărut și pe la noi). Mașina pe care am închiriat-o, una dintr-o categorie cît se poate de obișnuită acolo, avea, așa cum am povestit, pilot complet automat. Adică nu doar că schimba vitezele, ci ținea distanța față de mașina din față, frîna și lua curbele fără ajutorul șoferului. Singurul lucru pe care nu-l făcea automat erau depășirile (dar sînt mașini care fac și asta).

La hoteluri și Airbnb-uri, intrările în camere sau chiar în lifturi necesită coduri pe care trebuie de fiecare dată să le ții minte, lucru care poate deveni de-a dreptul enervant. Chei clasice nu mai există absolut nicăieri. 

Apropo de standardizare, în toate camerele de hotel există fier și masă de călcat. Robinetele, closetele și sistemele de tras apa sînt peste tot la fel sau aproape la fel. Fețele de pernă și pernele sînt asemănătoare, cel puțin în orașele din nord-est, cearceafurile sînt înfășurate în același mod, pe sub saltea în dreptul picioarelor, și schimbate zilnic de către femeile de serviciu, indiferent de categoria hotelului. Paturile au înălțime standard, atît cît să nu prea poți să te legi la șireturi stînd pe marginea lor. Micul dejun, așa cum am mai povestit, e absolut identic la hoteluri, fie ele de două, trei sau patru stele. În aproape toate camerele există cuptor cu microunde. Pe holul hotelurilor, de obicei găsești o spălătorie pentru haine. La ultimul Airbnb, în New York, am avut surpriza să găsim, chiar în cameră, nu doar mașină de spălat cu pastile de detergent cu tot, dar și o mașină de uscat rufele. Pentru prima oară ne-am întors dintr-o călătorie cu toate rufele deja spălate și uscate.

La intrarea în Statele Unite, pe aeroport, ne-a uimit sistemul care permitea foarte multor călători să treacă prin dreptul unei camere foto, care le verifica automat identitatea. E așa-numitul sistem Global Entry, disponibil pentru cetățenii americani și din anumite alte țări. Pentru aceștia nu mai e nevoie de pașaport sau interviuri, pentru că sistemul îi identifică instantaneu doar după figură.  În program sînt înscrise pînă în prezent peste 12 milioane de persoane. Carevasăzică, acolo funcționează un soft care poate identifica pe loc peste 12 milioane de figuri. În schimb, nefericiții care nu sînt înscriși în acest sistem și nici măcar cetățeni americani nu sînt – dintre care, evident, făceam și noi parte – pot aștepta și cîteva ore la coadă, înaintea interviului de intrare pe teritoriul SUA. La rîndul lui, interviul poate dura minute bune pentru fiecare persoană și presupune fotografierea și luarea de amprente. Procedura e decisivă, intrarea depinzînd exclusiv de polițistul la care nimerești pentru interviu, chiar dacă anterior, pentru obținerea vizei, ai fost supus în țara de origine unei proceduri birocratice complicate.

De observat ar fi și că, deși automatizările sînt numeroase, oamenii nu par a se fi obișnuit cu ele nici acolo. În magazine, la aparatele de scanare și plată automată pentru clienți, sînt foarte mulți cei care apelează la asistență. Deseori, automatele nici nu funcționează bine. Pe șosele se fac uneori cozi mari la punctele de plată pentru că șoferii nu reușesc să folosească metodele de deschidere a barierelor. Nu rareori am văzut o întreagă coloană de mașini dînd cu spatele pentru că cineva greșise ceva și nu mai putea trece. Nimeni nu se supără, însă. La hoteluri, turiștii se întorc frecvent la recepție fiindcă au uitat codurile sau procedurile de intrare în cameră ori chiar în lift. Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

avion foto unsplash jpg
Cine poate călători în jurul lumii cu doar câteva sute de euro. Business Class la preț de bilet low-cost
Aproximativ 8 milioane de persoane din întreaga lume beneficiază de bilete de avion la prețuri mult mai mici decât cele plătite de pasagerii obișnuiți.
selly jpg
Selly a luat țeapă de 10.000 de euro la Nibiru. Cum a fost fentat influencerul
Cum a fost Selly țepuit de 10.000 de euro. Trucul mai puțin obișnuit pe care îl folosește acum pentru amenajarea parcului Nibiru
Judecatoarea Curtii Constitutionale Elena-Simina Tănăsescu FOTO Mediafax
Șefa CCR, precizări după informațiile privind întâlnirea cu Ilie Bolojan în biroul președintelui Senatului
Președinta Curții Constituționale a României, Elena-Simina Tănăsescu, respinge speculațiile potrivit cărora, în cadrul unei întâlniri cu premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan, ar fi fost discutate cauze aflate pe rolul Curții.
Dana Rogoz, foto Instagram jpg
Dana Rogoz își schimbă radical look-ul un nou proiect cinematografic: „Părul crește”
Dana Rogoz a anunțat că se va tunde pentru un nou proiect cinematografic. Actrița spune că este pregătită să renunțe la părul lung pentru rol.
Jose Mouinho jpg
José Mourinho, «modest» ca întotdeauna: „Eu fac să crească vânzările. E atât de simplu”
Când subiectul este José Mourinho, cuvintele „modestie” și „discreție” apar rar în aceeași propoziție. Portughezul știe foarte bine acest lucru și, după mai bine de două decenii petrecute în lumina reflectoarelor, continuă să se distreze cu propria imagine.
Stramtoarea Ormuz FOTO shutterstock jpg
Teheranul respinge amenințarea lui Trump privind Strâmtoarea Ormuz: „A fost iraniană, este iraniană și va rămâne iraniană”
Iranul respinge declarațiile președintelui american Donald Trump privind Strâmtoarea Ormuz, după ce liderul de la Casa Albă a afirmat că intenționează să declare în curând această rută maritimă strategică „teritoriu al Statelor Unite”.
bancomat jpeg
Pensionar de 82 de ani, șocat după ce a descoperit că are aproape 70 de milioane de euro în cont. Și fiul său avea o sumă uriașă
Un pensionar în vârstă de 82 de ani din India a avut parte de o surpriză uriașă atunci când și-a verificat contul bancar și a descoperit că acesta indica un sold de aproape 759 de crore de rupii, echivalentul a aproximativ 68 de milioane de euro.
andra si catalin maruta jpg
Andra și Cătălin Măruță, moment special de Sfânta Maria. Unde au mers împreună cu Eva și David
Andra și Cătălin Măruță au transmis un mesaj urmăritorilor lor, imediat după ce au ieșit de la biserică. Alături de ei se aflau și copiii lor, Eva și David
image png
Resturi ale unei drone, aduse de valuri la malul mării, în Olimp. Ce a declarat salvamarul care a observat-o
O nouă alertă a fost înregistrată sâmbătă pe litoralul românesc, de această dată în stațiunea Olimp, unde pe plajă au fost descoperite fragmente care par să provină de la o dronă. Bucățile au fost găsite în dreptul Hotelului Steaua de Mare.