Ieri și azi

Mare tam-tam s-a făcut în ultimul timp pe tema ideii că George Washington a avut sclavi negri. Așa sînt vremurile de azi, cu grupuri și idei intolerante la specificul vremurilor de altădată. Ghidul care te întîmpină la poarta Mount Vernon de pe malul Potomacului, fosta proprietate a primului președinte, aflată la cîțiva kilometri de marea capitală care-i poartă numele, se simte astăzi obligat să-ți prezinte o schemă în care este figurat raportul numeric dintre sclavii (317) care au lucrat pe proprietate de-a lungul timpului și membrii familiei generalului (vreo șapte) care beneficiau de serviciile acestora. Foștii sclavi au și ei acum partea lor importantă de comemorare istorică la acea casă devenită muzeu, lucru care ar fi foarte normal și frumos, dacă n-ai ști că în spatele poveștii e o adevărată mișcare politică radicală, care nu face altceva decît să sape la temelia miturilor fondatoare ale celei mai puternice națiuni din lume. 

Ca și la o vizită anterioară, două obiecte mi-au reținut atenția: un balansoar de lemn, tipic american, care însă avea plasat deasupra capului ocupantului un evantai acționat simultan cu  balansul (era cald vara și pe atunci în zona Washington-ului), și cheia principală, de fier, a închisorii Bastilia, oferită în dar lui George Washington de către marchizul de Lafayette, ca „semn al victoriei libertății asupra despotismului”. Înainte de a deveni o figură emblematică a Revoluției Franceze, Lafayette luptase și de partea americanilor în războiul lor de independență, împotriva Imperiului Britanic. Carevasăzică, cel care pe atunci era recunoscut drept un mare promotor al libertății și al valorilor iluministe și democratice, meritînd să-i fie dăruite asemenea simboluri, George Washington, e astăzi considerat de unii ca fiind un retrograd stăpîn de sclavi.  

În sfîrșit, ambele aceste obiecte au o valoare simbolică. Dacă semnificația cheii Bastiliei e cît se poate de clară, balansoarul cu evantai mi se pare, la rîndu-i, un simbol al viitoarei automatizări pe scară largă, care avea să devină una din cheile de bază ale dezvoltării economice și industriale a Americii. În schimb, economia închisă a fermei lui Washington nu avea să fie reprezentativă pentru viitorul țării (din fericire pentru toată lumea). Rațiunea ideilor iluministe pe baza cărora s-au constituit Statele Unite a dus în scurtă vreme la dezvoltarea științei și a tehnologiei, și știm că, de multă vreme, SUA contribuie cu ea la civilizarea întregului glob. 

Conacul lui George Washington a fost destul de mic la început, mărit ulterior, dar păstrîndu-se la  proporții limitate. Era, de fapt, locuința proprietarului unei ferme și în nici un caz un palat prezidențial. Construit din lemn, în buna tradiție americană, cu o verandă cu coloane, avînd vedere spre Potomac (care trebuie spus că, asemeni aproape oricărui rîu din America, e cam la fel de mare ca Dunărea), are și o sală de bal, numită „new room” pentru că face parte din extinderea proiectată ulterior de George Washington, despre care trebuie să spun că poate uimi. De ce? Pentru că, în vreme ce regii europeni aveau parte de săli somptuoase în palate ca Versailles, Schönbrunn sau Windsor, conducătorul Statelor Unite își construise o săliță de circa 70 de metri pătrați, ca un fel de discotecă rurală (ce-i drept, frumos aranjată), într-o casă la țară care, cu bunăvoință, putea aspira la titlul de conac. Se pare că sala de bal, folosită și pentru primirea vizitatorilor, a fost gîndită de Washington în ideea de a reprezenta valorile națiunii: frumusețe și calitate nesofisticate. Washington însuși spunea că și-a dorit ca lucrurile să fie făcute într-o „manieră magistrală”. În comparație cu ceea ce exista în Europa, sala de bal nu era totuși chiar atît de simplă și nici mică, dacă era raportată la ce se găsea în acele vremuri în America. Celelalte camere sînt și mai modeste și de dimensiuni foarte omenești, fără „spațiu excedentar”, cum se spunea la noi în vremea comunismului.  

Din modestia asta gospodăresc provincială au răsărit ideile, deciziile și faptele ce au dus la crearea statului pe care-l vedem astăzi. 

Ferma lui George Washington producea toate obiectele și alimentele necesare locuitorilor ei, într-un sistem autarhic. Economia ei își era sieși suficientă, mulții sclavi – nu erau neapărat servitori propriu-ziși – lucrînd la fermă în diverse domenii. Producția principală era agricolă (cu largi plantații de tutun, într-o primă etapă), dar se creșteau acolo și oi pentru lînă, iar o mică flotă aducea destul pește cît să fie și exportat. La un moment dat, pe moșia lui Washington a început să se producă și whisky, cu mare profit.

Grădina de flori și cea de legume sînt și astăzi bine îngrijite și foarte ordonate. Dar, la rîndul lor, ele nu se pot compara nici măcar cu grădinile de la palatul din Balcic, construit pe vremea Reginei Maria. Totul e la Mount Vernon, cum spuneam, la o scară deloc exagerată, poate doar cu excepția dimensiunilor terenului deținut pe vremea aceea de Washington, care se întindea pe o suprafață de peste 30 de kilometri pătrați (în prezent, pentru muzeu, au rămas doar 200 de hectare). Nici asta n-ar fi totuși cine știe ce, ținînd cont că un om de afaceri precum Ted Turner (fondatorul CNN, printre altele) deține astăzi terenuri de peste 250 de ori mai întinse decît avea George Washington. Evident că Ted Turner nu mai are sclavi, în zilele noastre. Nu știu nici cîți servitori are și nici cîți angajați sînt în companiile sale, dar, din întîmplare, am descoperit că deține nici mai mult, nici mai puțin decît 45.000 de bizoni. Bizonii americani sînt astăzi, în general, crescuți în ferme.