O zi sură

Publicat în Dilema Veche nr. 1007 din 27 iulie – 2 august 2023
Comunismul se aplică din nou jpeg

De la Cleveland la Chicago, pe șoseaua interstatală sînt 344 de mile sau, mai pe românește, 554 de kilometri, adică distanța de la București la Baia Mare (prin Brașov). Ore bune de mers și iar mers cu mașina, deși pe marea hartă a Americii par a fi doi pași. Plecați din Cleveland, de pe malul lacului Erie, speram că vom mai merge pe lîngă el, că vom mai vedea ceva de pe drum, dar nici vorbă. Șoselele astea, de fapt autostrăzi, nu sînt făcute pentru turiști. America, în general, nu e pentru turiști, nu e un muzeu, așa cum adesea se spune, mai mult sau mai puțin ironic, despre Europa. America e pentru oameni care au treabă și aleargă dintr-o parte în alta a țării, mînați de lucruri serioase. Noi eram doar niște vizitatori rătăciți, încercînd să vedem cîte ceva din marele continent. 

Cerul întunecat de nori uniformi, cenușii, nu lăsa nici o speranță de mai bine. Relieful era plat, o cîmpie de un verde închis, pe care se ițeau copaci mai răzleți sau mai deși, de aceeași culoare verde închis. De munți nici pomeneală în acea zonă (trecusem Apalașii în ziua precedentă), dar nici dealuri nu vedeai, nici vreo colină sau măcar o movilă. Din loc în loc, construcții de lemn, servind probabil unor ferme, cu cîte un tractor prin preajmă. Foarte rar apărea cîte un grup de case din bîrne, tipic americane. Mă întrebam de fiecare dată cine, cum și de ce trăia acolo. 

Descoperisem modul de conducere autonom al mașinii închiriate și după ce mă obișnuisem să-i las în grijă distanța față de autovehiculul din față, am prins curaj s-o las să ia singură chiar și curbele. La așa o plictiseală de drum, dotările astea s-au dovedit foarte utile. Tot ce-mi cerea mașinuța era să ating volanul la fiecare 15 secunde. Voia să știe că sînt acolo, ca un copil care dorește să se asigure din cînd în cînd de prezența protectoare a părintelui. Dacă țineam o mînă ușor sprijinită de volan, automobilul se descurca singur. Lua automat chiar și curbe grele, între camioane fioroase, deși eu aveam inima cît un purice, gata să preiau comanda în orice clipă. Nu era însă nevoie. Și, de fapt, pe acel drum curbele erau foarte rare. Cu timpul, m-am relaxat. Mașina din față rămînea aceeași cu zecile de kilometri, la fel și cea din spate. Cenușiul cerului era neschimbat, verdele solului la fel de neschimbat. Peisajul părea că se repetă la infinit și ne-a trecut prin cap că poate ne deplasam într-un fel de buclă spațială. Întrebarea care ni s-a insinuat în minte a fost: la ce bun atîta spațiu dacă e la fel? O uriașă zonă în care Dumnezeu își pierduse imaginația... sau poate judecase în categorii mari... ori poate ațipise. Pe marginea somnului eram toți. Mare noroc cu pilotul automat.  

Am oprit la o benzinărie să-mi iau o cafea și, spre surprinderea mea, vînzătorul mi-a spus că e pe gratis. În America, ideea de gratis e mereu uimitoare, chiar dacă nu e neapărat rară. La acea benzinărie, prima  cafea nu costa nimic. Și era un pahar foarte mare, pe măsura drumurilor lor, să poți bea din el ore în șir. Era acea binecunoscută cafea americană, slabă. În timp ce mă îndreptam spre ieșire am avut însă o altă surpriză. Dintre rafturile magazinului a apărut, cu o oarecare grabă, un individ într-un tricou negru, care mi-a umplut orizontul. Cît am putut să văd într-o fracțiune de secundă, de la stînga la dreapta și invers, era numai tricoul lui negru. Am sărit în lături, am făcut doi pași adăugați, ca la tenis, încercînd să evit ciocnirea. N-am reușit. M-am izbit de marginea lui dreaptă, de „tribord”, îmi vine să zic. Ușor amuzat, probabil, de figura mea, omul și-a cerut iertare. Mi-am cerut la rîndu-mi scuze, stupefiat. Nu înțelegeam cum de se poate ține pe cele două picioare, care nu erau deloc pe potriva restului. În orice caz, era cel mai mare om pe care l-am văzut eu vreodată. În lățime. Nu pot să fac estimarea kilogramelor decît foarte aproximativ: sute.

M-am urcat în mașină zicîndu-mi că și pe un drum atît de anost poți vedea ceva cu totul neobișnuit. A fost un fel de culme a călătoriei din acea zi. 

Mai aveam niște sute de kilometri (era să scriu kilograme) de mers, pe care i-am parcurs pe sub același cer sur, pe aceleași cîmpii de un verde închis, cu copaci mai rari sau mai deși, cu aceeași viteză reglată  constant la 65 de mile/oră, după mereu aceeași mașină din față și cu mereu aceeași mașină în spate, ca pe o bandă rulantă, pe același drum interstatal numărul 90. Am aflat ulterior că eram pe autostrada cea mai lungă din Statele Unite, care merge de la Boston pînă la Seattle, aproape cinci mii de kilometri. Noi am parcurs doar a noua parte din lungimea ei totală. Dacă am fi trecut de Mississippi, ceea ce n-a fost cazul, pînă la Munții Stîncoși am fi avut de străbătut preeria, binecunoscută din western-uri sau din Winnetou. Altfel spus, terenul plat pe care-l traversam era numai un fel de pregătire pentru ceea ce ar fi putut urma.

A mai fost un moment interesant, cînd am zărit spre nord un „skyline”. Ne-am gîndit că o fi Detroit, dar era doar Toledo. Era prima oară, cred, cînd auzeam de orașul Toledo din Statele Unite, vestit la ei pentru industria sticlei. Nebunia e că, deși obscur pentru noi, are clădiri de peste 100 de metri înălțime, un mare muzeu de artă și tot acolo e și sediul central Jeep, iar populația e de patru ori mai mare decît a „originalului” din Spania. Au urmat cîteva nume de localități din zonă, pe care le-am văzut doar scrise pe panouri, dar care ne-au mai scos din toropeală: Montpellier, Angola, Bristol. 

America are o natură de-o diversitate extremă, dar în același timp are și mari porțiuni uniforme. În orice caz, tot mergînd așa, prin acele zone plate, parcă fără sfîrșit, m-a cuprins un soi de plictiseală absolută, greu de explicat. Era înrudită cu un alt tip de alienare pe care am simțit-o uneori prin America, provocată de forma orașelor, de zgîrie-nori, de ideea de altă lume, de ceva cu care nu te-ai născut și care, oricît e de spectaculos, nu ți-e deloc familiar. Alte întrebări mi-au venit atunci în minte. De ce se înghesuie atît de tare americanii în orașe, cînd au la dispoziție un teritoriu atît de mare? Ce i-a făcut pe locuitorii uneia dintre cele mai întinse țări de pe glob să inventeze zgîrie-norii? O exista vreo legătură subconștientă între arhitectura atît de geometrică a orașelor și a zgîrie-norilor, pe de-o parte, și imensitatea naturii, pe de altă parte? 

Apropiindu-ne de Chicago, am zărit un fioros combinat siderurgic ale cărui coșuri împrăștiau nori negri de fum, apocaliptici. În ciuda monstruozității sale, se pare că acel combinat e doar o rămășiță a  marii industrii a oțelului din zonă, care, pe vremuri, acoperea o zecime din producția mondială. Industriile astea colosale sînt o altă față, mai mult sau mai puțin istorică, a Americii. 

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.