Fenomene religioase
E cît se poate de banală constatarea că oamenii se descurcă greu fără religie. În lume sînt peste patru mii de religii recunoscute ca atare. Cei care nu se sprijină pe nici un soi de religie par a fi extrem de rari. Sigur, veți spune, dar există atîția atei declarați.
Aici, e de observat că mulți dintre atei par să-și aibă totuși idolii lor. Comunismul a vrut să creeze omul nou, care trebuia să fie ateu. Și a reușit într-o măsură destul de mare. Dar mulți analiști au vorbit despre dimensiunea religioasă a comunismului. Vladimir Tismăneanu îl numea o sectă mesianică. Au existat nenumărate cazuri în care oamenii și-au abandonat, mai mult sau mai puțin formal, religia de origine și au îmbrățișat comunismul, în care au început să creadă fără a-l cerceta. Cu cît mai mulți despărțiți de creștinism, de musulmanism, de budism ori de alte religii, cu atît mai mulți convertiți la comunism. Am trăit în epoca aceea, iar corurile și recitalurile de osanale care nu conteneau de dimineața pînă seara la radio sau televiziune, la adresa „conducătorului iubit” (ne e și greu să ne mai amintim de ele), se asemănau foarte mult cu niște slujbe religioase. Sigur, era o falsă religie, s-ar putea spune, dar cu foarte multe dintre caracteristicele uneia clasice monoteiste.
Se remarcă astăzi faptul că, pe măsură ce avansează în modernitate, Occidentul devine tot mai laic, tot mai secularizat, tot mai depărtat de tradițiile creștine. În același timp observăm, însă, cum tendințele corectitudinii politice se extind implacabil, ca un fel de nouă sectă, gata să ia locul celorlalte. Ecologia sau problema schimbărilor climatice nu mai țin de mult de cercetarea științifică, ci de o modă care, prin manifestările ei din ce în ce mai pronunțate, ne duce cu gîndul tot la un tip de ritual liturgic. Unii tinerii nu mai merg la biserică, nu mai fac ce spune preotul, dar ascultă în schimb cu religiozitate discursurile Gretei Thunberg. Prințul Philip al Marii Britanii (fondator al organizației World Wide Fund) observa, cu umoru-i imbatabil, că „există o diferență între cei care se preocupă serios de conservarea naturii și fanaticii care venerează iepurașii”.
Dintr-o chestiune strict individuală, veganismul sau vegetarianismul au devenit un soi de etichetă de mare laudă. Nu mai ești vegetarian doar pentru tine, din propriile principii sau rațiuni de sănătate, ești așa și pentru a te putea considera în rînd cu cei din avangarda societății. În ariergardă rămîn, evident, carnivorii „nenorociți”. Prin argumentele tot mai extinse, prin tot mai apăsata promovare ideologică și prin prozelitism, și mișcarea asta pare a se transforma în ceva apropiat de o religie, soră cu ecologismul agresiv și cu exagerările corectitudinii politice.
Pare că, după secole de dezvoltare și rafinare a unor drepturi și libertăți umane, lumea începe să tînjească din nou după constrîngeri inchizitoriale. Blamările și vînătoarea de vrăjitoare de pe rețelele de socializare încep să fie preluate și instituțional. În presă deja presiunea impusă de regulile corectitudinii politice începe să amintească din nou de vremurile cenzurii. Am depășit zenitul libertății de exprimare, pare că ne îndreptăm spre apus.
Prin exagerare, revoluția sexuală a anilor ’60-’70 începe a se transforma în chiar contrariul ei. Dacă, în țările musulmane, fundamentalismul religios a impus regula acoperirii fețelor femeilor în public, în țările considerate libere și civilizate, în America, de exemplu, trebuie să fii foarte atent să nu cumva să încalci cine știe ce stranii reguli de gen, care au căpătat o putere asemănătoare cutumelor religioase. Pe căi aparent diferite se ajunge la rezultate similare. Că tot veni vorba de Statele Unite, republicanii dogmatici se opun studierii darwinismului (indignați de ideea că omul s-ar trage din maimuță), în vreme ce democrații radicali tind spre ștergerea granițelor dintre om și animal. Cei dintîi se consideră religioși, cei din urmă se cred progresiști. Și unii, și alții au în comun spiritul de turmă, preferă să se ia unii după alții și nu să gîndească separat. Crede și nu cerceta e formula de natură religioasă sub care se înscriu și unii, și ceilalți, chiar dacă omului i s-a dat și beneficiul îndoielii.
Biserica Scientologică, aceea care-l are în centrul ei pe actorul Tom Cruise, promovează ideea că omul s-ar trage din extratereștri. Evident, e o pseudo-religie, dar în același timp și o pseudo-știință. Știința și cercetarea au ajuns și ele adesea să fie pervertite, convertite, transformate în certitudini pe cît de ferme, pe atît de neverificate. Poate că omenirea n-ar fi evoluat fără comunitățile formate în jurul unor povești și ritualuri religioase. Astăzi, asistăm adesea la deturnarea politică (ba chiar militară) a religiilor clasice, de către patriarhi sau imami iresponsabili și fanatici, ori la refugierea și ascunderea sentimentului religios sub înfățișări aparent laice. Oamenii le urmează, în proporție de masă, într-o formă sau alta. Cine caută trasee echilibrate și neexagerate în ale religiei, științei sau gîndirii trebuie să fie mereu atent. În general, tot mai mulți oamenii par să simtă nevoia de înregimentare.
