Standardizarea și supraponderalii
În America, evident, ca peste tot în lumea asta, nu toate lucrurile sînt bune. În prima dimineață în care ne aflam acolo, la New York, am mers la micul dejun, avînd, așa cum am povestit săptămîna trecută, interesante experiențe cu lifturile. Breakfast-ul era cu bufet suedez la care găseai ouă jumări, niște cîrnăciori prăjiți (cam oribili) și un fel de chifteluțe turtite etichetate la un loc cu cîrnăciorii drept sausages, pachețele de unt, cutiuțe rotunde cu brînză topită Philadelphia, muffins, adică niște brioșe foarte sățioase, două feluri de iaurt (cu fructe sau vanilie) foarte dulce, chifle ușor dulci, felii pătrate de pîine, „tartinabile”, cam umede și dulcege, mere și banane. Erau la discreție cafeaua americană și ceaiul englezesc. Ni s-a părut că am putea culege de acolo cîte ceva pe gustul nostru și că, în orice caz, nu vom muri de foame. A doua zi erau exact aceleași lucruri, doar că bananele se terminaseră. A treia zi, la fel, plus o omletă de albuș, ca în Seinfeld. Ne-am pus în farfurie, că era o noutate, dar a fost cam grețoasă. După vreo săptămînă tot cu același mic dejun, am început să tînjim, în mod natural, după ceva brînză (alta decît Philadelphia), șuncă, salam, ceva legume proaspete, alte fructe, un iaurt normal, o pîine mai crocantă. Eram lămuriți însă că la acel hotel nu vom primi așa ceva. La următorul, în alt stat (Pennsylvania), care avea și o stea în plus, sala de mese era mai mare și așteptările noastre pe măsură. Am deschis primul mare vas încălzit. Înăuntru erau binecunoscutele ouă jumări. L-am închis la loc și l-am deschis pe cel de-al doilea cu o oarecare bănuială. Acolo zăceau binecunoscutele sausages, copleșite de ulei. Urma un bol cu binecunoscutele cutii rotunde de brînzică Philadelphia (doar eram chiar la Philadelphia). Dintr-un dulăpior transparent, cu sertare, ne făceau cu ochiul binecunoscutele muffins. Într-o cutie cu gheață, se răceau cele două feluri de iaurturi, cu fructe de pădure și vanilie. Pe scurt, eram sub semnul binecunoscutului și absolut nimic nu ne putea surprinde. Am plecat, mai departe, la Baltimore, în alt stat, la un hotel din altă rețea. Micul dejun – identic. La Washington – identic. La Cleveland, într-un hotel care nu făcea parte din nici o rețea – identic. Ca să n-o mai lungesc, în vreo 12 locuri diferite, la distanțe uneori enorme unele de altele, n-am avut ceva nou la micul dejun, nici măcar după ce am schimbat și țara, ajungînd în Canada. Peste tot am găsit la locul ei chiar și nelipsita cutiuță marca Philadelphia (ce afacere!). În sfîrșit, înapoi în Statele Unite, la Boston, într-un hotel foarte șic, am avut o adevărată surpriză. Din micul dejun tradițional lipseau și jumările de ouă, și cîrnații (fiindcă nu aveau instalații de încălzire). Restul peisajului culinaro-matinal era neschimbat.
Apoi, am observat că prin orașe, dar și pe la centrele comerciale din afara lor ori pe lîngă benzinării găseai foarte ușor localuri de gen Burger King, McDonald’s, KFC, 7-Eleven, Subway, Starbucks etc. Și mai era un magazin omniprezent, CVS Pharmacy, în care găseai tot felul de chips-uri, batoane de ciocolată cu cereale, sandwich-uri în cutii de plastic, caserole cu salate fără gust, alături de sosuri periculos de gustoase, sucuri colorate dulci carbogazoase și așa mai departe. Firmele astea erau la fel de răspîndite cum sînt la noi băncile, farmaciile și casele de jocuri și pariuri. Dacă treci de primul rînd de localuri și magazine, găsești și altele, cu lucruri mai apropiate de bucătăria europeană, ca să folosesc o categorie globală. Dar e un efort să dai de ele, mai ales dacă ești un vizitator aflat pentru prima dată acolo. Brand-urile enumerate anterior sînt mult mai bine promovate și se pare că și populare printre localnicii învățați cu ele (poate chiar dependenți). Îți dai seama de asta uitîndu-te la media proporțiilor. Tendința corect politică e ca persoanele supraponderale să fie considerate o minoritate care ar trebui să înceapă să beneficieze de drepturile cuvenite minorităților protejate. Ideea e însă că această minoritate, numită de unii horizontally challenged, iar de alții luptători cu gravitația, e pe cale să devină o adevărată majoritate. Oricum, pe românește li s-ar zice grași. Ei bine, în America, grașii sînt tot mai mulți și tot mai grași, fie ei albi, negri, hispanici, tineri, bătrîni sau de vîrste medii. O diferență e poate între cei mai săraci și cei mai bogați sau între cei mai educați și cei mai puțin educați. La o primă vedere, cel puțin, în zonele mai bogate oamenii sînt mai slabi și la fel prin zona universităților. Dar în unele locuri, uneori ajungi să te miri cum de mai reușesc unii să aibă proporții normale (după standardele noastre).
Ar fi o greșeală să-i compari pe supraponderalii Americii cu rotofeii de pe la noi. Nu sînt comparabili, diferențele fiind asemeni celei dintre suprafața Statelor Unite și suprafața României. La ai lor nu se pune aproape niciodată problema unei simple burți mai proeminente. Nu, de obicei pe acolo toate membrele și întregul corp al indivizilor în discuție au dimensiuni strivitoare.
Se pare că și la recrutarea militarilor au început să existe mari probleme. Tot mai puțini americani îndeplinesc criteriile cerute din punct de vedere fizic. E adevărat că, dacă mergi la Annapolis, poți vedea pe străzi cadeții celebrei academii navale, în uniformele lor albe impecabile, cu siluete desăvîrșite, care-ți bucură, pur și simplu, ochii și mintea. Dar e ceva rar.
E evident că problema asta, cu supraponderalii, e printre cele mai mari necazuri actuale ale Americii. După o vizită acolo, înțelegi mai bine temerile francezilor sau ale italienilor legate de răspîndirea tipurilor de alimente care se vînd peste Ocean.
