Întoarcerea

Publicat în Dilema Veche nr. 1025 din 30 noiembrie – 6 decembrie 2023
Comunismul se aplică din nou jpeg

Pe terasa imobilului unde am stat ultima oară în New York, la etajul 23, era o grădiniță cu multe plante și arbuști, cu mese, scaune și chiar o piscină. Un loc de relaxare la înălțime. De jur împrejur, însă, erau adevărate fronturi de blocuri de două ori mai înalte, deși mai vechi, construite din cărămidă și beton. Printre ele se zărea o bucățică albastră de mare, în sudul insulei Manhattan. Treceau pe acolo ferryboat‑uri, transatlantice, veliere și tot felul de alte ambarcațiuni. Tot în acea direcție, cerul era împînzit de elicoptere (acolo, lumea se duce la serviciu și cu elicopterul). Mai sus, cerul era brăzdat de o mulțime de dîre albe lăsate de avioanele de linie. În partea cealaltă, la mică distanță, acoperită de alte clădiri, trona cea mai înaltă clădire din emisfera vestică, după cum le place americanilor s‑o califice – One World Trade Center –, înălțată în urmă cu nouă ani, în amintirea turnurilor gemene, dar și mai înaltă și mai zveltă decît erau acestea. Pe scurt, eram din nou în inima incredibilului New York. Senzația de stranietate, de altă lume, se suprapunea paradoxal cu cea de familiaritate și bucurie. Seara aveam zborul de întoarcere. Dorul de casă căpătase deja un fel de nuanță teoretică și se combina cu tristețea plecării, cu deja dorul de cele pe care trebuia să le lăsăm în America. Bucureștiul ajunsese foarte departe de noi nu doar ca distanță fizică. Pe moment, am intuit grozăvia pe care o trăiesc imigranții, cei aflați „între două lumi“, cum se spune. Distanțați fizic și psihic de casă, fără să fie integrați nici în lumea nouă. Noi însă urma să ne întoarcem, fusese doar o vacanță.

Pe terasă a apărut un tip jovial care s‑a recomandat a fi profesor universitar argentinian (deși nu‑l întrebase nimeni). S‑a oferit să ne facă poze și ne‑a întrebat de unde sîntem. „Ehe, și cum e România?“ Ce să‑i fi răspuns? Noroc că a început să ne spună el cum e Argentina: „O țară extrem de frumoasă, care, din păcate, e locuită (cunoșteam prea bine formula). Toată Argentina și toată America de Sud parcă s‑au tîmpit, inclusiv Chile. Toți gîndesc emoțional și toți îl iau acum drept exemplu pe Maduro, comunistul din Venezuela. Parcă au înnebunit“.

Cum mai aveam ceva timp pînă la ora plecării, am mai dat o raită pe la fîntînile construite pe locul fundațiilor turnurilor gemene, unde am văzut o ceremonie militară, cu depunerea jurămîntului de către niște cadeți. Exact ca în filme. Mai aveam un obiectiv turistic nebifat pe un voucher deja plătit. M‑am dus spre ceea ce se cheamă Muzeul Spionajului. Oare ce putea fi acolo? În metrou am văzut o femeie, gen Bonnie Tyler, avînd în picioare niște extraordinare cizme ciocate, de cowboy. Părea foarte mîndră de ele și de ea, și privea cu o oarecare curiozitate pe toată lumea din jur. S‑a așezat jos și la un moment dat a început să ciocăne cu cizmele ei în cizmele, tot ciocate, ale unei alte fete, care stătea în picioare. Aceasta s‑a întors spre ea, la început intrigată. „Bonnie Tyler“ voia să‑i atragă atenția că au cizme cam la fel. Au intrat în vorbă și s‑au împrietenit instantaneu. „Bonnie Tyler“ i‑a spus fetei că ea e din Texas. O scenă de‑o spontaneitate și o candoare tipic americane. 

Am ajuns la Muzeul Spionajului. În hol era (aș fi putut să pariez) un Aston Martin dintr‑un film cu James Bond (chit că James Bond era englez), pe pereți o mulțime de poze și povești scrise despre agenți FBI care au prins spioni sovietici și așa mai departe, clipuri video cu evenimente importante ale căror culise ar fi trebuit descifrate sau influențate prin operațiuni de spi­o­naj. Era ceva și despre mașina de criptare „Enigma“. În continuare erau un fel de teste și un labirint din care trebuia să te descurci să ieși. Nu mă puteam con­centra și n‑am mai avut răbdare. Pă­reau mai degrabă niște jocuri pentru co­pii. De fapt, chiar am citit undeva că spi­onajul e un fel de joacă pentru copii mari. Am rugat o lucrătoare din muzeu să mă scoată, totuși, mai repede de acolo, fiindcă pierdeam avionul. A izbucnit în rîs.

Știam că urmau ore multe de zbor, controale, escala de la Londra și așa mai departe. Multe etape de trecut pînă să ne vedem acasă.

Peripețiile au început însă chiar pe drumul spre aeroport. Metroul ne lasă baltă cu o stație înainte de gara din care ar fi trebuit să luăm un tren pentru ultima porțiune a drumului (porțiune concepută parcă să te facă să nu poți ajunge la aeroport fără să dai niște bani în plus). Lumea e derutată, nu știe cînd va mai veni un alt metrou și dacă nu cumva acea ultimă stație pînă la tren e blocată pentru mai mult timp. Cineva întreabă un automat de informații, apăsînd un buton. Acesta îl lămurește buștean, cum se zice pe la noi. În sfîrșit, vine metroul și apoi și trenul, în care aflăm că trebuie să mai coborîm o dată și să luăm încă un tren pentru a ajunge la terminalul dorit.

La controlul de securitate din aeroport, americanii descalță pe toată lumea, fără excepție. Ironia sorții e că, în urma acelor atentate comise de musulmani extremiști, întreaga lume, indiferent de religie, trebuie să se descalțe la aeroport, la fel cum se face la moschei.

Ajunși în avion, așteptăm vreo două ore pe aeroport, pînă cînd pilotul ca­ta­dic­sește să ne anunțe că nu putem pleca fiindcă mîncarea nu a ajuns încă la bord. În următorul anunț ne informează că mîncarea e pe drum. În fine, cînd mîncarea ajunge, așteptăm și un nou culoar liber pe pistă. Ne temem deja că putem pierde legătura de la Londra. Odată decolați, începe distribuirea mîncării. De fapt, întîi e scăpată pe jos, cînd un steward reușește să‑și răstoarne căruțul. Noroc că porțiile sînt bine împachetate.

Aterizăm la Heathrow dimineața și nu pierdem totuși legătura pentru că și avionul de acolo are întîrziere. Trecem prin alt control de securitate. Englezii nu te descalță, dar te pun să scoți cureaua și să separi lichidele și cremele, oricît de mici, de celelalte bagaje. Acest control pare de‑a dreptul inutil, din moment ce toți urmaserăm culoarul securizat „flight connexion“. Dar dacă americanii nu ne controlaseră bine? Fiul meu constată că e ca și cum s‑ar presupune că transporți o bombă dintr‑un avion în altul. Pilotul de la British Airways se scuză de întîrziere, invocă aglomerația de pe aeroport și nevoia de a igieniza avionul înainte de îmbarcare, ca și cum toate astea ar fi fost lucruri neprevăzute. Noi oricum avem noroc că întîrzierile au fost „coordonate“.

Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor. Adică parcă nu mai recunoaștem dimensiunile, formele și culorile apartamentului. Ca un amănunt, closetul mi se pare foarte mic și foarte jos. Un soi de amețeală a readaptării. Se adăuga, bineînțeles, zăpăceala dată de diferența de fus orar și oboseala dru­mu­lui. De remarcat că în America nu am a­vut nici un fel de probleme de adaptare la ne­număratele mutări dintr‑un hotel în altul. O fi fost efectul bun al standardizării lor, de care am tot povestit. La revenirea acasă, însă...

În somnul ciudat, la ore nepotrivite, pe care l‑am avut cîteva zile după venire, zgîrie‑norii și formele orașelor americane, inclusiv drumurile dintre ele, au tot încercat să se așeze și să se ordoneze în mintea mea ca un fel de puzzle. În cele din urmă, America a rămas ca un vis.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
NYP: Minciunile oamenilor de știință cu privire la pandemia COVID-19. Virusul care a omorât milioane de oameni, posibil creat de om
La patru ani de la izbucnirea pandemiei de Covid, în SUA se aduc acuzații de falsificare a adevărului de către oamenii de știință, iar dr. Fauci este arătat cu degetul pentru că a ținut cu „big pharma”.
image
Copii forțați de părinți să stea la cerșit pe vânt și ploaie, printre mașini, pe un drum din Buzău
Poliția a pus capăt chinurilor la care au fost supuși mai mulți copii și un adult cu handicap chiar de către cei care ar trebui să aibă grijă de ei. Două cupluri din comuna buzoiană Siriu, care aveau relație de concubinaj, și-au obligat copiii și nepoții, minori și un adult invalid, să cerșească
image
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
O profesoară de matematică din Marea Britanie, în vârstă de 30 de ani, supranumită „Bunda Becky” de către elevi, a fost găsită vinovată pentru că a întreținut relații sexuale cu doi adolescenți. În fața instanței, ea a încercat să dea vina pe comportamentul elevilor.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.