Everest! Mont Blanc! Kilimanjaro!

În decembrie 1989, pînă și să strigi pe stradă numele unor munți celebri din lume era un act de revoltă. Suna subversiv. Ei bine, chiar asta a făcut un grup de alpiniști români în timpul Revoluției. Strigau pe străzile Bucureștiului: „Everest! Mont Blanc! Kilimanjaro!”. Istoria e povestită de David Neacșu, exploratorul care atunci se afla printre acei revoluționari, în recent apăruta carte (pe care a scris-o în colaborare cu Ruxandra Hurezean) despre călătoriile sale – Cartea Înălțimilor – povestea vieții unui explorator (Editura Humanitas, 2023).

„Eliberarea de comunism, – scrie autorul – pentru noi asta însemna: să putem pleca, să escaladăm vîrfurile lumii, să descoperim ce ne fusese interzis pînă atunci. Eram ghid, făceam alpinism, mă antrenam alături de alți alpiniști români în munții noștri, dar nu văzusem altceva decît țara mea. Și tînjeam să văd lumea!” 

După 1989, David Neacșu a urcat pe cele mai importante vîrfuri de pe toate continentele și a vizitat unele dintre cele mai greu accesibile și sălbatice locuri din lume. În 2003 a organizat prima expediție românească pe Everest. A condus acea expediție pînă în tabăra de bază, dar el personal nu s-a putut număra printre cuceritorii celui mai înalt vîrf din lume, din pricina unor probleme cu inima. 

Expedițiile internaționale pe care David Neacșu le-a făcut în cele trei decenii care s-au scurs de la Revoluție sînt foarte multe. În Cartea Înălțimilor rezumă o bună parte dintre ele, dar fiecare  merită probabil, de fapt, cîte o carte separată. Gîndurile sale în urma cîte unei călătorii sau aventuri surprind uneori, ca niște sclipiri, doar esențialul: „Și pe Insula Paștelui am făcut ce obișnuiesc să fac în multe locuri: m-am așezat pe o bancă să urmăresc lumea. Urmăresc mulțimea care se perindă prin fața mea, oameni de toate rasele, vîrstele, femei, bărbați, săraci și bogați, scunzi, înalți, bine îmbrăcați sau complet dezbrăcați, E o felie din lumea asta mare care îți arată că tu nu însemni mai nimic și, dacă dispari acum, ea merge înainte. Cînd ai cunoscut sentimentul acesta, orgoliile nu-și mai au locul, îți dai seama că sînt o prostie!”.

Exploratorul a călătorit pe toate continentele, chiar și în Antarctica, unde a urcat pe muntele Vinson, la 4.892 de metri altitudine, la temperaturi sub minus 50 de grade Celsius. Nu o dată viața i-a fost în pericol și nu doar din cauza unor condiții naturale ieșite din comun. În 2007, în Papua Noua Guinee, el și echipa sa de alpiniști au fost sechestrați cîteva zile, sub amenințarea armelor, de către rebeli aflați în conflict deschis cu autoritățile indoneziene, conduși de un faimos terorist, pe nume Titus Murib. 

O observație din călătoriile lui David Neacșu e aceea că aproape peste tot, oricît de departe de casă, a întîlnit și români, în Africa, în Papua și în Noua Zeelandă, ba chiar și la baza Patriot Hills din Antarctica, unde un pilot român și-a asumat riscurile de a-i salva de o periculoasă furtună. De asemenea, în 2002, în estul îndepărtat al Rusiei, după coborîrea de pe vîrful Klucevskaia din peninsula Kamceatka, alpiniștii români au ajuns într-un sat în care l-au întîlnit pe „bătrînul Oprescu”, un fost prizonier de război deportat, care trăia acolo de 50 de ani. Au aflat că în celălalt capăt al satului mai trăia și un domn Popescu. Chiar și în 2002, a ajunge ca simplu alpinist pe munții din Kamceatka era complicat, nu neapărat din motive fizice și de distanță, cît mai ales din pricina obstacolelor birocratice, chipurile „de securitate”. 

Dintre toți munții pe care i-a urcat, David Neacșu spune că „Ruwenzori a devenit muntele pe care-l iubesc cel mai mult”. Al treilea ca înălțime din Africa, Ruwenzori, cu vîrful său Margherita de 5.109 metri, se află în Uganda. Autorul povestește că l-a urcat de șapte ori și că a stabilit un nou traseu de escaladare, necesar în urma micșorării ghețarului din vîrf, traseu care poartă numele „România”. Muntele e spectaculos pentru că începe de la pădurea ecuatorială și ajunge la ghețurile veșnice.

Tot în Africa, e de amintit că, în 1994, David Neacșu, cu încă patru alpiniști români, a organizat o expediție pe Kilimanjaro. Au fost primii alpiniști români care au escaladat Kilimanjaro și în același timp au stabilit și recordul mondial de viteză în ascensiunea acestui munte. Asta s-a întîmplat, povestește David Neacșu, fără să-și fi propus. Au urcat și au coborît foarte repede din cauză că nu aveau destule rezerve de hrană, iar echipamentul lor de atunci nu le permitea nici el să zăbovească prea mult în zona înaltă unde era foarte frig. La coborîre, guvernatorul parcului natural i-a informat că au stabilit acel record, de doar 49 de ore, iar la Nairobi au fost primiți cu surle și trîmbițe. O agenție locală de turism a cumpărat bocancii rupți ai lui David Neacșu, pentru a-i expune în vitrină.

Am putea conchide că David Neacșu e un om care chiar a știut cum să-și valorifice libertatea cîștigată, cu arma în mînă, în urmă cu 34 de ani.