Chicago!!!
Am auzit pe cineva spunînd că Chicago ar fi mai frumos decît New York. Păstrînd toate proporțiile, e ca și cum ai spune că Piteștiul e mai frumos decît Craiova. Sînt comparații fără nici un rost. Ambele orașe americane sînt frumoase, fiecare cu atuurile sale. Sînt atît de mari și de interesante încît e aproape imposibil să le poți cuprinde în totalitate, și fie că face o călătorie sau mai multe, fiecare vizitator vede altceva și nu-și poate forma decît păreri subiective. Pe lîngă toate astea, există desigur și cifre obiective, care spun că New York-ul e totuși mai mare și mai important, economic, cultural și chiar simbolic. Asta nu înseamnă că Chicago n-ar fi și el nu doar un oraș foarte mare și faimos, ci și unul de-a dreptul fabulos.
Poate cea mai uimitoare și mai vizibilă caracteristică a lui e arhitectura. Ca și la New York, zgîrie-norii sînt la ei acasă, ba chiar, timp de un sfert de secol, Willis Tower din Chicago a deținut recordul mondial de înălțime între clădirile civile. Acum este pe locul al doilea în Statele Unite, după One Trade Center de la New York. Dar vorbim de țara recordurilor și a competiției, iar dacă New York se lăuda cu cel mai vechi lift de persoane dintr-o clădire de birouri (construit prin 1870), Chicago s-a putut mîndri o vreme cu cel mai rapid lift din lume, instalat la John Hancock Center, care urca o sută de etaje în doar 38 de secunde. Astăzi, atît înălțimile zgîrie-norilor, cît și rapiditatea lifturilor din America au fost depășite, odată cu noile și teribilele construcții de prin Asia.
Spectaculozitatea și varietatea arhitectonică din Chicago rămîn însă un reper mondial, de neocolit. Din nou, e de amintit că americanii par să nu aibă limite, nici în imaginație și nici în resurse, cînd își propun cîte ceva. Sînt în stare să ducă la capăt proiecte care pot părea absolut incredibile. Un exemplu e un zgîrie-nori inaugurat în 2017, pe malul rîului Chicago (150 North Riverside), care are o suprafață foarte mică la bază (din cauza spațiului pe care constructorii l-au avut la dispoziție), de numai 12 metri lățime, și care apoi se „îngroașă” la etajele de mai sus. Seamănă cu un creion de tîmplărie cu vîrful în jos. Înălțimea sa e de 54 de etaje. Marea provocare a fost echilibrarea unei asemenea structuri, în condițiile în care Chicago e considerat a fi și cel mai vîntos oraș american. Curenții de aer foarte puternici pun probleme tuturor clădirilor înalte, cu atît mai mult celei descrise. Soluția găsită de arhitecți a fost instalarea unor uriașe rezervoare la etajele superioare, care conțin circa 600 de tone de apă, aceasta putînd fi mutată rapid dintr-o parte în alta a clădirii, pentru a contrabalansa forța vîntului. Unde mai pui că solul pe care s-a construit nu era nici pe departe gnaisul stabil și indestructibil din Manhattan, ci unul mlăștinos. Evident, proiectul și construcția au fost recompensate cu înalte premii pentru arhitectură.
O altă nebunie sînt doi zgîrie-nori gemeni construiți în anii ’60, de formă cilindrică, înalți de 180 de metri și a căror primă treime este doar parcare. Mașinile urcă în spirală pînă la etajul al 19-lea. Acolo s-a turnat și o scenă celebră din filmul The Hunter, cu Steve McQueen, regizorii de la Hollywood știind să profite imediat, din plin, de o asemenea construcție, că tot vorbeam de imaginația americanilor. În altă ordine de idei, nu poți să nu te gîndești la felul în care se rezolvă, în America, problemele urbanistice legate de parcări.
În sfîrșit, dintre nenumărații zgîrie-nori (printre care și masivul Trump Tower din Chicago) a mai fost unul care mi-a atras atenția în mod special, poate pentru că sînt ziarist. E vorba de Chicago Tribune Tower, unde pînă de curînd și-a avut sediul faimosul cotidian, împreună cu o întreagă cohortă mass-media. E vorba de un zgîrie-nori a cărui construcție a durat doi ani, a fost începută exact acum o sută de ani, are 141 de metri și la vîrf se termină în stil neogotic. Arată ca turnul unei catedrale gotice, mai exact imită Tour de Beurre de la catedrala din Rouen. E împodobit în partea de sus cu tot felul de gargui și basoreliefuri, sculptate de Rene Paul Chambellan. Probabil pentru că pe unul dintre cei doi arhitecți ai construcției îl chema Hood, Chambellan a făcut și un basorelief care-l reprezintă pe Robin Hood.
Surpriza pentru noi e însă un uriaș bloc de sticlă cu trei „tulpini” – St. Regis Chicago – cu 101 etaje, inaugurat în 2020, a cărui formă e inspirată de Coloana Infinitului a lui Brâncuși. E considerat a fi cel mai înalt zgîrie-nori din lume proiectat de o femeie – arhitecta Jeanne Gang – și a costat aproape un miliard de dolari. De dragul cifrelor, putem spune că, în 1938, Coloana Infinitului costase două milioane și jumătate de lei. Oricum, operele lui Brâncuși sînt nelipsite din mai toate muzeele importante americane, iar vreo șapte sculpturi și cîteva schițe se găsesc și la Art Institute of Chicago, marele lor muzeu.
Multe ar mai fi de spus despre Chicago, dar mă voi rezuma la cele legate de apele orașului (fiindcă povestea cu alcoolul și contrabanda e un alt capitol). După Amsterdam, Chicago este orașul cu cele mai multe poduri mobile (37 la număr), peste rîul Chicago, care se ridică pentru ca vapoarele să poată naviga. Aceste poduri sînt niște construcții metalice impresionante. La rîndul lui, rîul are o mare poveste. Trecînd prin mijlocul orașului, în secolul al XIX-lea devenise foarte poluat, pentru că în el se deversau o mulțime de reziduuri. Apele lui murdare ajungeau în Michigan, marele lac pe al cărui mal e construit Chicago și din care se făcea și alimentarea cu apă a orașului. Problema era tot mai gravă, Chicago se confrunta cu epidemii, așa că la începutul secolului trecut, edilii au luat o decizie incredibilă: inversarea cursul rîului. Numai în America problemele se pot pune de așa o manieră. Prin săparea de canale și ample lucrări hidrotehnice, decizia a devenit realitate. Astăzi, rîul curge invers. Mai mult, dacă ai un vapor la Chicago, adică în mijlocul continentului, cu el poți naviga acum direct pînă în Atlantic, trecînd prin Marile Lacuri și prin fluviul Sf. Laurențiu, după cum, prin canale și fluviul Mississippi, poți ajunge direct în Golful Mexic. În America se gîndește la scară mare. Păcat că marile decizii și soluții de odinioară sînt astăzi deseori înlocuite cu idei de genul desființării poliției din Chicago pentru că n-ar face altceva decît să agreseze membri ai comunității de culoare. Așa a sunat una din promisiunile prin care actualul primar al orașului a cîștigat alegerile. Iar fără poliție, Chicago ar putea ajunge ca pe vremea cînd rîul poluat curgea în lac.
