Războaiele lor sînt și ale noastre
Într‑o școală din Franța, un bărbat a ucis un profesor și a rănit alte trei persoane. De origine cecenă, individul fusese elev al școlii. Autoritățile încă investighează crima, dar primele detalii par să sugereze că incidentul e motivat de războiul din Orientul Mijlociu.
În Belgia, un imigrant ilegal din Tunisia a omorît doi suporteri ai echipei de fotbal a Suediei. O altă persoană a fost rănită. Meciul dintre naționalele suedeză și belgiană a fost anulat, iar autoritățile încearcă să înțeleagă care au fost motivele atacului. Citînd surse din poliție, presa belgiană anunță că tunisianul a fost probabil inspirat de un video publicat de Statul Islamic pe social media.
În Statele Unite, mai multe asociații de studenți sînt acuzate fie că sînt suspect de tăcute față de atacul Hamas asupra Israelului, fie că au o poziție fățiș anti‑israeliană. La Harvard, un camion cu ecrane publicitare a circulat prin campusul universității difuzînd imagini și nume ale unor studenți care s‑au solidarizat cu palestinienii. Practica „doxxing“‑ului, întîlnită pînă acum mai ales online, s‑a dovedit relativ eficientă – o parte dintre semnatarii unui apel pro‑Palestina s‑au retras de pe lista de inițiatori și susținători ai demersului. Dar, spune organizația conservatoare care a pus la cale cascadoria, „noi nume sînt adăugate în fiecare zi“.
Demonstrațiile anti‑israeliene din Germania au dus la incidente violente și mai multe arestări.
În Marea Britanie, unde a avut loc de asemenea o manifestație gigantică pro‑Palestina, un suporter al Israelului a fost salvat de mulțime doar de intervenția promptă a poliției. Incidente asemănătoare au putut fi văzute în mai multe părți ale lumii. Tot în Marea Britanie, imaginile cu o femeie musulmană smulgînd de pe pereți afișe cu copii israelieni răpiți de Hamas au provocat oroare.
În România, autorii unei știri publicate pe Instagram care relata despre antisemitismul local au fost nevoiți să șteargă zeci de comentarii violent antisemite, unele dintre ele ilustrate cu trimiteri neo‑naziste. Cea mai mare parte dintre comentatori erau tineri.
La Sky News, ambasadoarea Israelului în Marea Britanie încearcă să explice în direct în fața unei moderatoare ferme că, în ciuda imaginilor difuzate de stație concomitent cu interviul, în Gaza nu este nici o criză umanitară. Nu reușește decît să provoace un val de indignare pe social media.
Pe X, fostul Twitter, un jurnalist turc exasperat a anunțat că nu va mai scrie nimic despre Palestina din cauza valului de ură căruia trebuie să îi facă față după fiecare propoziție publicată.
BBC a primit aproximativ 1.500 de plîngeri din partea publicului legate de felul în care acoperă războiul. Acestea sînt aproape egal distribuite între cei care cred că relatările sînt părtinitoare în direcția Israelului și cei care cred că bătrîna instituție e prea apropiată de palestinieni. Între timp, conducerea BBC a suspendat nu mai puțin de șase jurnaliști pentru opinii exprimate pe social media. The Guardian a decis să renunțe la colaborarea cu un caricaturist cu care colabora de… 40 de ani. Editorii publicației au fost nemulțumiți de felul în care artistul l‑a desenat pe premierul Beniamin Netanyahu.
McDonald’s Oman a anunțat că donează 100.000 de dolari eforturilor de ajutorare a locuitorilor din Gaza. La rîndul său, McDonald’s Israel a oferit mii de meniuri spitalelor și forțelor armate israeliene angajate în eforturile de stîrpire a Hamas. Corporațiile sînt în război cu ele însele.
Uitați de vreo cîteva zile, propagandiștii ucraineni și ruși fac eforturi disperate pentru a găsi paralele între războiul zilei și cel în care sînt angajate statele lor. Majoritatea sînt stînjenitoare și ilogice, dar asta nu îi descurajează.
Scriam aici acum cîteva săptămîni că apatia cu care a fost tratat un conflict acum încheiat are ca probabilă explicație și faptul că umanitatea a obosit să mai fie oripilată, indignată sau revoltată de fiecare dată cînd undeva se săvîrșește o crimă majoră. Sînt statistici care arată că oamenii se feresc de știrile negative. Le citesc de curiozitate și din instinct de conservare, dar ar prefera să pretindă că ele nu există. Unora chiar le reușește exercițiul ăsta.
Însă izolarea într‑o bulă serenă nu ajută la nimic. Catastrofele se întîmplă în continuare și, dacă refuzăm să le vedem, ele insistă să ne tragă de mînecă. Războaiele lor sînt și ale noastre și nu ne întreabă nimeni dacă vrem să participăm. Nici un om nu e insulă, nici o insulă nu e singură. În arhipelagul global, oameni și state, sîntem legați unii de alții prin mii de fire. Proverbiala bătaie din aripi a fluturelui ne poate strica iremediabil ziua. Uneori chiar mai mult decît atît.
De asta sîntem obligați să știm, oricît de neplăcute sînt aceste relatări. Și nu e vorba numai de a ști de ce pericole să ne păzim mîine, ci și de a înțelege mai devreme cu o secundă cînd prietenii, coreligionarii sau conaționalii noștri o iau razna. Iar cînd se întîmplă la alții știm deja că va ajunge și la noi. În ce formă nu știm, dar va ajunge.
Iar consecințele pot fi ireparabile.
Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
