„Nu merge bine”
Se împlinesc săptămîna aceasta trei ani de cînd Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană. Aniversarea are semnificații multiple pentru britanici, care și-au petrecut întreagă această perioadă încercînd să ajungă la un consens cu privire la semnificațiile acestei decizii. N-au reușit. Ceea ce s-a reușit însă a fost apariția unor titluri în presă de natură să sporească spleen-ul și pesimismul: „Marea Britanie, singura economie din G7 care va scădea în 2023”, „Trenurile Eurostar circulă goale pentru că autoritățile nu pot aplica regulile privind pașapoartele” etc. Nu a stat nimeni să numere cîte astfel de titluri au apărut în trei ani de zile, dar sînt probabil cu miile.
Nu, insulele britanice nu s-au scufundat după ieșirea din UE, însă populația suportă stoic nenumărate mici neplăceri,plecînd de la birocrația sporită în aproape toate contactele cu continentul și pînă la senzația greu de reprimat că relevanța țării scade încet, dar implacabil pe măsură ce timpul trece. „Global Britain” e o glumă amară.
„Nu merge bine”, spun 4 din 5 britanici cînd sînt întrebați despre Brexit. Asta înseamnă că, indiferent de cum au votat în 2016 sau cum ar vota în eventualitatea unui nou (și improbabil) referendum, oamenii sînt nemulțumiți.
Cifrele din sondaje indică fără urmă de dubiu regretul. Aproape 60% din britanici cred azi că țara ar fi dus-o mai bine în Uniunea Europeană. Sigur, pe categorii de vîrstă, situația e mai nuanțată. Persoanele vîrstnice, principalii suporteri ai Brexit-ului, nu numai că nu și-au schimbat opinia, dar se dovedesc și foarte consecvente. Din motive care nu au fost niciodată lămurite, acești oameni se încăpățînează să creadă că țara are de cîștigat mai mult în afara blocului comunitar. Situația asta e cu atît mai curioasă cu cît o parte dintre aceștia sînt oamenii care au fost de acord acum mulți ani cu intrarea în Uniune.
În ceea ce îi privește pe tineri, ei sînt radical în favoarea întoarcerii în Uniunea Europeană. Alături de ei se află o bună parte dintre oamenii între două vîrste, cei care în acest moment se află într-un vîrf al vieții profesionale și de familie.
Cifrele sînt așadar net favorabile unei reveniri. Aici apare probabil cel mai straniu detaliu al Marii Britanii post-Brexit: nu există nici o forță politică majoră care să îi reprezinte pe acești oameni. Sfîșiat între radicalismul izolaționist al brexiterilor și tehnocrația impotentă a lui Rishi Sunak, Partidul Conservator își numără la guvernare pagubele și privește către previzibilul dezastru electoral cu fascinația unui dinozaur care tocmai a remarcat o cometă apropiindu-se. În ceea ce îi privește pe laburiști, sub conducerea unui Keir Starmer insipid, prudent și răbdător, ei se mențin într-o zonă ambiguă în care preferă să vorbească despre relații de prietenie și colaborare cu UE atunci cînd vor ajunge la guvernare. Și nu-s dubii că vor ajunge. Singura poziție clar pro-Europa vine din partea naționaliștilor scoțieni, care însă au zilele astea necazuri autoprovocate venite din încăpățînarea de a aborda subiecte divizive și puțin relevante cum ar fi drepturile persoanelor transgender.
Între timp, Uniunea Europeană, cu toate problemele ei, nu dă deloc semne că s-ar apropia de final, așa cum prevedeau solemn analiștii care calificau Brexit-ul ca fiind o idee inteligentă și îndrăzneață. Avantajul de a fi una dintre economiile mari ale lumii, de a vorbi pe o singură voce se vede nu numai în negocierile comerciale, ci și în momente grele cum a fost perioada de pandemie sau criza provocată de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Solidaritatea blocului comunitar a contat uriaș în procurarea de vaccinuri, în protejarea de șantajul energetic rusesc și, în general, în apărarea intereselor celor 450 de milioane de cetățeni care preferă să rămînă împreună.
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment. În acest moment, nici măcar personaje sulfuroase ca Viktor Orbán n-ar îndrăzni să sugereze că țării sale i-ar fi mai bine în afara Uniunii Europene și cea mai mare teamă a sa este că retorica anti-Bruxelles ar putea să îl lase fără fondurile cu ajutorul cărora își proptește guvernarea și, pe alocuri, își răsplătește clienții politici.
Brexit a fost și este o pierdere pentru toată lumea. De la colaborare științifică nerealizată și pînă la oportunități de business pierdute. Dincolo de meschinării, ipocrizii și cinism, contribuția Marii Britanii la prosperitatea și securitatea continentului nu poate fi negate, nici minimalizată. Nu poate fi contestat nici dreptul britanicilor de a-și decide democratic soarta. Și se poate constata cu oarecare amărăciune că lipsa curajului politic face adesea ca un lucru care nu merge bine să nu poată fi îndreptat din lipsă de curaj și calcule politice de moment.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
