Impas
Silit să își împartă atenția între două fronturi a căror importanță nu poate fi clasificată, Occidentul își testează zilele astea capacitatea de concentrare. Pe de o parte, războiul Israel-Hamas care pare să fi acaparat aproape cu totul agenda de știri și, pe de alta, războiul din Ucraina de unde veștile nu sînt tocmai bune.
Ucrainenii încep să admită cu jumătate de gură că mult-discutata contraofensivă n-a produs rezultate aproape deloc, Rusia are resurse pentru a rezista încă multă vreme pe teritoriul ucrainean, iar ei nu dispun de resursele necesare pentru o schimbare radicală a frontului.
Comandantul armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, recunoștea, într-un interviu pentru The Economist, că a făcut unele calcule care s-au dovedit greșite. Unul dintre ele este acela care estima că Rusia va renunța la război dacă numărul de soldați ruși pierduți pe front este suficient de mare. Zalujnîi remarcă acum că, deși 150.000 de ruși îngrașă cîmpiile ucrainene, nu există nici un semn că Kremlinul ar fi în vreun fel mișcat de această cifră. „În orice altă țară, un asemenea număr de victime ar fi dus la oprirea războiului. Dar nu în Rusia, unde prețul vieții e mic, iar punctele de referință ale lui Vladimir Putin sînt cele două războaie mondiale soldate cu milioane de victime.”
Generalul ucrainean face o comparație cu primul război mondial și explică blocajul la care s-a ajuns prin faptul că, din punct de vedere al tehnologiei militare, cele două armate sînt relativ similare. „Ne-am uitat la manualele NATO și ar fi trebuit să avansăm vreo 30 de kilometri pe zi. (...) În patru luni trebuia să fim în Crimeea.” N-a fost așa. Ucrainenii s-au împotmolit în cîmpurile de mine rusești și înaintarea a început să se măsoare în zeci sau sute de metri.
Ar fi nevoie, spune Zalujnîi, de un avans tehnologic semnificativ pentru a ieși din această situație. Se poate deduce dezamăgirea militarului ucrainean legată de sprijinul pe care țara sa îl primește din Occident. Filozofia Vestului a fost să încurajeze rezistența, deci să prelungească conflictul, nu să asigure victoria.
A fost nevoie de acest interviu pentru ca în Vest să înceapă să se vorbească mai rațional despre soarta războiului din Ucraina. Ba chiar conversația a luat-o în direcția opusă celei cu care ne-am obișnuit de doi ani încoace și, pentru prima oară, apar relatări despre reprezentanți ai guvernelor occidentale care încep să discute despre condițiile în care s-ar putea începe negocieri de pace. Cuvîntul nou apărut în conversațiile despre Ucraina este „impas”. Potrivit NBC News, care a discutat cu mai mulți oficiali americani și europeni, termenul a fost folosit la o reuniune NATO de luna trecută pe fondul îngrijorărilor că, din motive diverse, guvernele occidentale ar putea scădea ritmul și volumul ajutoarelor militare. A doua temere a Occidentului este cea privind resursele umane – eforturile Guvernului de la Kiev în direcția recrutării de noi soldați pentru front încep să fie întîmpinate de o rezistență deschisă din partea populației care nu vede mult așteptata victorie apropiindu-se. Că nu toți ucrainenii sînt dispuși să meargă pe front e evident și din numărul celor care și-au însoțit partenerele pe calea refugiului prin diverse state europene. Chiar dacă neplăcute, aceste detalii trebuie remarcate.
Președintele Volodimir Zelenski a fost obligat, în atari condiții, să iasă în public și să nege ferm că administrația sa ar fi purtat discuții despre eventuale negocieri de pace. Însă nu e greu de observat că spectrul Afganistanului, abandonat brusc și fără cine știe ce planificare coerentă, bîntuie mințile ucrainenilor. Asta mai ales în condițiile în care atenția s-a mutat zilele acestea către Orientul Mijlociu. Sigur, se poate estima că amploarea răspunsului militar al Israelului la agresiunea Hamas va scădea în scurtă vreme (și, odată cu ea, și emoția din jurul ei), dar nimeni nu poate ghici care va fi următoarea lebădă neagră.
Ucrainenii nu luptă numai cu Rusia, ci și cu timpul care se scurge zilele astea implacabil în defavoarea lor. Iar Vestul pare mulțumit cumva cu ideea că lucrurile se îndreaptă spre un fel de final indecis. Asta este o greșeală. Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, nu e un model de urmat, dar o lecție ar trebui poate reținută din atitudinea sa față de Hamas. De fiecare dată cînd este întrebat despre un armistițiu temporar, explică faptul că o astfel de decizie nu reprezintă altceva decît o pauză de refacere pentru adversari și o sarcină mai dificilă în viitor pentru armata israeliană. O pace în condițiile actuale în Ucraina nu ar face decît să ofere Rusiei un răgaz înainte de un nou război, poate în Ucraina, poate în altă parte.
Imaginea pe care o evocă diplomații care vorbesc „pe surse” despre pace este aceea a cuiva care își pune mîinile la ochi încercînd să creadă că realitatea neplăcută din jur dispare. Nu dispare.
Soluția pentru scurtarea războiului din Ucraina nu este întoarcerea la spate a mîinilor ucrainenilor, ci înarmarea lor suficient cît să își ia țara înapoi. La propriu.
Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
