Cereale și război

„O fi băut”, exclamă în Politico, sub protecția anonimatului, un diplomat european exasperat. I se ceruse să ofere o opinie legată de anunțul unui reprezentant al Guvernului ucrainean privind decizia Ucrainei de a da în judecată statele europene care au interzis importurile de cereale ucrainene. 

Beat sau nu, funcționarul de la Kiev nu prea glumea. Ucraina a depus o plîngere împotriva Poloniei, Ungariei și Slovaciei la Organizația Mondială a Comerțului. Trecuseră doar cîteva ore de cînd, unul după altul, guvernele celor trei țări anunțaseră că nu renunță la interdicție în ciuda unei decizii în acest sens a Uniunii Europene. 

Cumva previzibil, România – care are la rîndul ei probleme cu importurile ucrainene – a adoptat o poziție mai degrabă ambiguă, de așteptare. Premierul Ciolacu a anunțat o interdicție temporară pînă cînd Ucraina va implementa un sistem de licențiere convenit printr-un gentlemen’s agreement între șefii de guverne ai celor două state. Rezultatul e că Bucureștiul nu va trebui să răspundă în fața OMC pentru o decizie unilaterală de blocare a exporturilor ucrainene de cereale. Deocamdată. 

Între timp, pe rețelele sociale, influencer-ii ucraineni (mulți dintre ei colaboratori ai Guvernului de la Kiev) au demarat o campanie de sensibilizare explicînd în fel și chip cum insensibilitatea guvernelor din țările Uniunii Europene din vecinătatea Ucrainei face jocul lui Vladimir Putin, care încearcă să destabilizeze economia țării. Argumentul nu e lipsit de sens. De altfel, el se poate proba în România direct prin imaginile cu porturile ucrainene de la Dunăre bombardate constant de armata rusă. Vladimir Putin vrea să îngenuncheze Ucraina inclusiv prin eliminarea surselor de venit care îi fac existența posibilă. 

Însă problema acestor exporturi e chiar mai complexă de atît. Slovacia, Polonia și România se pregătesc de alegeri. În toate aceste țări, agricultura e un sector important al economiei, iar prezumția că vreun partid serios poate ignora nemulțumirile fermierilor locali e absurdă. De aceea, dincolo de filosofii legate de naționalismul economic, e o prezumție rațională că guvernele vor fi atente la stimulii interni. Faptul că în toate aceste țări, cărora li se adaugă Bulgaria, au avut loc sau sînt în pregătire proteste nu poate fi ignorat. 

Sau poate fi ignorat cu prețul avansului unor forțe pro-rusești sau anti-occidentale care vor provoca dureri de cap întregului continent pentru ani de zile de aici înainte. 

Ungaria, cu Guvernul ei pro-moscovit, e deja pierdută. În Slovacia, Robert Fico (un fel de Liviu Dragnea mai iscusit) se pregătește să revină la putere. În Bulgaria, stabilitatea politică e în joc.  România se pregătește și ea să se mire ipocrit la avansul AUR. 

Polonia este un caz special fie și numai cînd ne uităm la retorica Guvernului. Poate cel mai strident suporter al Ucrainei, degrabă vărsător de acuzații la adresa Occidentului prea lent sau șovăitor, cabinetul de la Varșovia pare să fi uitat cu totul promisiunile că va ajuta Kievul cu tot ce îi stă în putință. Polonia e relevantă și pentru că, la fel ca România, e o țară mare,iar atitudinea sa poate influența serios felul în care Europa se raportează la conflictul ruso-ucrainean. Climatul politic polonez actual face ca, zilele astea, orice discuție despre Ucraina să se poarte în termeni mai degrabă neprietenoși. O știre din Gazeta Wyborcza de zilele trecute anunța că „vremea mîngîierilor pe cap a trecut” – copiii ucraineni refugiați nu vor mai beneficia de sprijinul generos al statului polonez.

În atari condiții, pentru Ucraina viitorul nu arată bine. Probabil în numele acestei crize de timp, Kievul nu ezită să își ceară drepturile activ, aproape agresiv, deși de cealaltă parte se află aliați de care depinde în mai multe feluri decît pentru facilitarea unor exporturi. 

Una dintre victimele colaterale ale acestui conflict este Comisia Europeană ale cărei limite pot fi văzute cu ochiul liber. Angajamentul de a ajuta Ucraina este ferm, însă în fața încăpățînării guvernelor din Est, care la rîndul lor au de-a face cu presiuni interne, Comisia nu prea poate face mare lucru. Sigur, poate declanșa proceduri de încălcare a legislației europene, dar acestea sînt de cele mai multe ori doar mecanisme greoaie de shaming birocratic fără să se ajungă la cine știe ce rezultate ferme. Săptămîna asta, cel puțin, Comisia arată ridicolă și ineficientă. 

Există o cale de ieșire din această fundătură? Nu fără victime. Fie că e vorba despre fermierii/economia ucraineană, fie de orgoliul guvernelor din Est, fie de credibilitatea Comisiei Europene, cineva va avea de suferit. Discuția e mai degrabă despre priorități. Și ea privește inclusiv Guvernul ucrainean care nu numai că nu își face prieteni noi, dar riscă să îi piardă și pe cei vechi. Sau, în orice caz, să contribuie la trecerea lor în irelevanță. Or, dacă a fost ceva care a ajutat Ucraina,atunci acel ceva a fost consensul occidental că această țară trebuie ajutată. 

Beat sau nu, funcționarul menționat mai sus riscă zilele astea să aibă parte de o mahmureală zdravănă.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.