Axa iliberală a Dunării

Președinta Slovaciei, Zuzana Caputova, a decis să nu mai candideze pentru un al doilea mandat. Și-a explicat decizia prin stresul provocat de crizele succesive pe care a fost obligată să le înfrunte în timpul mandatului: pandemia, războiul din Ucraina, inflația – probleme pe care le-a întîlnit aproape orice politician european aflat la putere în ultimii ani. În cazul doamnei Caputova mai e un motiv: amenințările și atacurile intense la care familia sa a fost supusă din partea unui fost premier și a suporterilor lui. 

Fostul premier are șanse să fie și viitorul premier după alegerile de săptămîna trecută. Robert Fico și partidul Smer-SSD au obținut 23%, învingînd astfel formațiunea Slovacia Progresivă din care face parte și actuala președintă. 

Caputova nu a avut de ales și i-a încredințat lui Fico sarcina formării unui nou cabinet. Liderul Smer s-a angajat să încheie negocierile în două săptămîni. Va avea de negociat cu HLAS – formațiune compusă din foști membri ai Smer – și cu un mic partid virulent pro-rus care a reușit să treacă pragul electoral deși sondajele nu îi dădeau foarte multe șanse. 

Atitudinea față de Rusia a jucat un rol major în aceste alegeri, iar rezultatul lor a făcut ca Slovacia să devină pentru o vreme cap de afiș al tuturor știrilor internaționale. Robert Fico promisese în campanie că, dacă va cîștiga, „nu va trimite nici măcar un glonț” sub formă de ajutor militar pentru ucraineni. Fraza asta, transformată aproape în manifest electoral, reprezintă o schimbare bruscă și masivă de direcție a Slovaciei care, pînă acum, fusese unul dintre cei mai loiali și relevanți suporteri ai Ucrainei. 

Nu e de mirare astfel că primul lider străin care a salutat victoria Smer a fost vecinul Viktor Orbán ale cărui poziții radicale pro-rusești fac din Ungaria un cap de pod al Kremlinului în interiorul Uniunii Europene și al NATO. Fico nu a fost felicitat însă de Zuzana Caputova, care s-a mulțumit cu un mesaj rece și cu declanșarea procedurilor constituționale pentru numirea unui nou guvern. 

Robert Fico, fostă și viitoare stea a iliberalismului european, pierduse puterea în 2018 în urma tulburărilor politice și sociale provocate de asasinarea tînărului jurnalist de investigație Jan Kuciak. O afacere clarificată doar parțial și care părea la acea vreme să măture întreaga clasă politică slovacă. Că nu a fost așa, au arătat-o alegerile de sîmbătă. Naționalist cu o perspectivă economică de stînga și suspicios cînd vine vorba de societatea civilă, minorități sexuale și străini de orice fel, Fico va deveni probabil încă o sursă de dureri de cap pentru Bruxelles, similar colegului Orbán. 

E de presupus că, măcar pentru o vreme, se va forma un fel de axă iliberală pe Dunăre din care vor face parte Slovacia, Austria și Ungaria. Iar primii care vor simți efectele vor fi probabil ucrainenii. Pe locul doi în topul victimelor colaterale va fi Bruxelles-ul, unde consensul european e o noțiune din ce în ce mai stranie. 

E un risc de contagiune? Este și este major. Urmează alegerile din Polonia și, la anul, din România. Gîndul că toate aceste state estice ar putea fi guvernate de naționaliști încruntați și semi-mesianici nu e tocmai liniștitor. Pe de altă parte, chiar și naționaliștii-izolaționiști din Est știu bine că de unii singuri vor eșua rapid și jalnic. Deci ne putem aștepta mai degrabă la un soi de tir retoric de acuzații la adresa Bruxelles-ului și/sau Americii pentru care vor fi folosite însă gloanțe oarbe. Cu toate ambițiile lor, alimentate azi de tot felul de fantasme locale, statele din Centrul și Estul european știu bine că securitatea lor depinde de NATO și prosperitatea de UE. Nu au altă cale decît cea pro-occidentală.

Strict în cazul Slovaciei, tendințele autoritariste ale lui Fico vor fi probabil cenzurate de foștii săi colegi aflați azi în HLAS, partid care s-a remarcat printr-o atitudine mai conciliantă și pro-europeană. Iar riscul de a pierde bani europeni, după modelul Ungariei, nu-i încîntă nici măcar pe naționaliști. 

România poate fi și ea tentată să intre în axa iliberală a Dunării, însă poate ar fi bine să amintim aici că Bucureștiul n-a fost niciodată parte a grupului de la Vișegrad care reunea Ungaria, Slovacia și Polonia, deși a încercat. Asta a făcut ca România să aibă un traseu european diferit, mai greoi și mai complicat, dar azi, dincolo de orice considerente politice de moment, se poate spune că se află într-o situație relativ decentă. Pe standardele curente ale democrației din regiune, România e, surprinzător cumva, în fața foștilor săi concurenți. 

Mimetismul central-european n-a prins niciodată la București. Și acesta se dovedește un lucru bun. Sigur, după cum am văzut în ultimii 30 de ani, sîntem perfect capabili să comitem greșeli majore neprovocați de nimeni. Originale ca și începuturile democrației noastre.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.