Axa iliberală a Dunării

Publicat în Dilema Veche nr. 1017 din 5 octombrie – 11 octombrie 2023
image

Președinta Slovaciei, Zuzana Caputova, a decis să nu mai candideze pentru un al doilea mandat. Și-a explicat decizia prin stresul provocat de crizele succesive pe care a fost obligată să le înfrunte în timpul mandatului: pandemia, războiul din Ucraina, inflația – probleme pe care le-a întîlnit aproape orice politician european aflat la putere în ultimii ani. În cazul doamnei Caputova mai e un motiv: amenințările și atacurile intense la care familia sa a fost supusă din partea unui fost premier și a suporterilor lui. 

Fostul premier are șanse să fie și viitorul premier după alegerile de săptămîna trecută. Robert Fico și partidul Smer-SSD au obținut 23%, învingînd astfel formațiunea Slovacia Progresivă din care face parte și actuala președintă. 

Caputova nu a avut de ales și i-a încredințat lui Fico sarcina formării unui nou cabinet. Liderul Smer s-a angajat să încheie negocierile în două săptămîni. Va avea de negociat cu HLAS – formațiune compusă din foști membri ai Smer – și cu un mic partid virulent pro-rus care a reușit să treacă pragul electoral deși sondajele nu îi dădeau foarte multe șanse. 

Atitudinea față de Rusia a jucat un rol major în aceste alegeri, iar rezultatul lor a făcut ca Slovacia să devină pentru o vreme cap de afiș al tuturor știrilor internaționale. Robert Fico promisese în campanie că, dacă va cîștiga, „nu va trimite nici măcar un glonț” sub formă de ajutor militar pentru ucraineni. Fraza asta, transformată aproape în manifest electoral, reprezintă o schimbare bruscă și masivă de direcție a Slovaciei care, pînă acum, fusese unul dintre cei mai loiali și relevanți suporteri ai Ucrainei. 

Nu e de mirare astfel că primul lider străin care a salutat victoria Smer a fost vecinul Viktor Orbán ale cărui poziții radicale pro-rusești fac din Ungaria un cap de pod al Kremlinului în interiorul Uniunii Europene și al NATO. Fico nu a fost felicitat însă de Zuzana Caputova, care s-a mulțumit cu un mesaj rece și cu declanșarea procedurilor constituționale pentru numirea unui nou guvern. 

Robert Fico, fostă și viitoare stea a iliberalismului european, pierduse puterea în 2018 în urma tulburărilor politice și sociale provocate de asasinarea tînărului jurnalist de investigație Jan Kuciak. O afacere clarificată doar parțial și care părea la acea vreme să măture întreaga clasă politică slovacă. Că nu a fost așa, au arătat-o alegerile de sîmbătă. Naționalist cu o perspectivă economică de stînga și suspicios cînd vine vorba de societatea civilă, minorități sexuale și străini de orice fel, Fico va deveni probabil încă o sursă de dureri de cap pentru Bruxelles, similar colegului Orbán. 

E de presupus că, măcar pentru o vreme, se va forma un fel de axă iliberală pe Dunăre din care vor face parte Slovacia, Austria și Ungaria. Iar primii care vor simți efectele vor fi probabil ucrainenii. Pe locul doi în topul victimelor colaterale va fi Bruxelles-ul, unde consensul european e o noțiune din ce în ce mai stranie. 

E un risc de contagiune? Este și este major. Urmează alegerile din Polonia și, la anul, din România. Gîndul că toate aceste state estice ar putea fi guvernate de naționaliști încruntați și semi-mesianici nu e tocmai liniștitor. Pe de altă parte, chiar și naționaliștii-izolaționiști din Est știu bine că de unii singuri vor eșua rapid și jalnic. Deci ne putem aștepta mai degrabă la un soi de tir retoric de acuzații la adresa Bruxelles-ului și/sau Americii pentru care vor fi folosite însă gloanțe oarbe. Cu toate ambițiile lor, alimentate azi de tot felul de fantasme locale, statele din Centrul și Estul european știu bine că securitatea lor depinde de NATO și prosperitatea de UE. Nu au altă cale decît cea pro-occidentală.

Strict în cazul Slovaciei, tendințele autoritariste ale lui Fico vor fi probabil cenzurate de foștii săi colegi aflați azi în HLAS, partid care s-a remarcat printr-o atitudine mai conciliantă și pro-europeană. Iar riscul de a pierde bani europeni, după modelul Ungariei, nu-i încîntă nici măcar pe naționaliști. 

România poate fi și ea tentată să intre în axa iliberală a Dunării, însă poate ar fi bine să amintim aici că Bucureștiul n-a fost niciodată parte a grupului de la Vișegrad care reunea Ungaria, Slovacia și Polonia, deși a încercat. Asta a făcut ca România să aibă un traseu european diferit, mai greoi și mai complicat, dar azi, dincolo de orice considerente politice de moment, se poate spune că se află într-o situație relativ decentă. Pe standardele curente ale democrației din regiune, România e, surprinzător cumva, în fața foștilor săi concurenți. 

Mimetismul central-european n-a prins niciodată la București. Și acesta se dovedește un lucru bun. Sigur, după cum am văzut în ultimii 30 de ani, sîntem perfect capabili să comitem greșeli majore neprovocați de nimeni. Originale ca și începuturile democrației noastre.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

tm rom 01 jpg
Elizabeta Samara și Bernadette Szocs s-au calificat în sferturile de finală ale Campionatului European
Românii continuă să obțină rezultate pozitive la Campionatul European de Seniori 2026 de la Ljubljana (Slovenia). Elizabeta Samara și Bernadette Szocs au obținut o victorie categorică în optimile de finală ale probei de dublu feminin și continuă lupta pentru medaliile continentale!
YXNoPTAwN2Y1YTk2NDZiMzI5NGFlMjE5MWQzNjc1MWE4Yzhm thumb jpg
Constatarea unui bărbat care a decis să se mute în Thailanda. Cât e chiria pentru o casă cu trei dormitoare
Un britanic în vârstă de 31 de ani a decis să își schimbe viața și s-a mutat în Thailanda, unde costurile de trai sunt considerabil mai mici decât în țara sa natală.
shutterstock 1185926422 jpg
Trenduri în modă care ies din garderobe în toamna lui 2026
Frunzele încep să cadă, vremea se răcește și dintr-o dată vrei să scoți piesele vestimentare confortabile și călduroase din dulap. Cămășile în carouri, jachetele de piele și blugii largi ar putea să rămână la locul lor, pentru că nu vor mai fi în tendințe pentru o vreme.
mihaela bilic facebook jpg
Mihaela Bilic, confesiuni neașteptate despre viața sentimentală: „Normal că există, dar e secret”
Mihaela Bilic este unul dintre cei mai cunoscuți medici nutriționiști din România. Zi de zi, aceasta publică pe rețelele de socializare informații despre stilul de viață, nutriție și alimentație, însă vorbește mai rar despre viața personală.
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
România, campioană europeană la scumpirea locuințelor. Cât din salariu ajunge la bancă pentru un apartament
Prețurile locuințelor din România au crescut cu 14,4% în 2025, cea mai mare majorare din Europa. Deși apartamentele rămân relativ ieftine comparativ cu alte țări, în București rata unui credit pentru o locuință de 117.500 de euro ajunge la 55% din salariul mediu net național.
14360754 m jpg
Ziariștii italieni îl critică pe Cristi Chivu: „Inter nu există în Europa!”
Eșecul (3-4) suferit de Inter Milano, acasă, cu Bruges, în etapa a doua a Ligii Campionilor, a stârnit multă nemulțumire în Italia. Mai cu seamă că echipa care a cucerit ultimul titlu în peninsulă a pierdut (1-2) și în runda inaugurală, la Madrid, cu Real.
politia jpg
Fără permis și beat criță, un bărbat din Olt a furat o mașină în care se afla un copil și a intrat într-un cap de pod
Un incident de o gravitate extremă s-a produs în județul Olt, unde un bărbat în vârstă de 59 de ani, aflat într-o stare avansată de ebrietate și fără permis de conducere, a sustras un autoturism în care se afla un copil.
viscol munte zapada shutterstock 1930359878 jpg
Vremea se schimbă radical în România: ninsori la munte și vijelii în jumătate de țară. Ce urmează în București
Meteorologii anunță intensificări ale vântului în mai multe regiuni ale țării, iar la altitudini de peste 1.500 de metri sunt așteptate lapoviță și ninsoare. În Carpații Meridionali și Orientali se va depune un strat de zăpadă de până la 15 centimetri.
Selma Blair a fost arestată în avion
Noi acuzații grave la adresa actriței Selma Blair, după incidentul din avion. Ar fi lovit un polițist și o asistentă medicală
Actrița Selma Blair, cunoscută pentru rolurile din filme precum „Cruel Intentions”, „Legally Blonde” și „Hellboy”, se confruntă cu probleme legale după un incident petrecut la bordul unui avion care aterizase pe aeroportul JFK din New York.