Franța și Estul
În 2003, președintele Franței, Jacques Chirac, răbufnea la adresa țărilor din centrul și estul Europei reproșîndu-le că au pierdut o bună ocazie să își țină gura. Nemulțumirea exprimată atît de nepoliticos de domnul Chirac pornea de la decizia statelor din „Noua Europă” de a sprijini intervenția militară a Statelor Unite și aliaților în Irak.
Privind în retrospectivă, acel război a fost o greșeală. Justificarea sa a fost eronată, iar consecințele grave – atît pentru Irak, cît și pentru rolul dominant al Statelor Unite în arena mondială. Însă explicația pentru poziția statelor din Europa de Est nu avea legătură cu vreo dorință fierbinte de a impune democrația în alte zone ale lumii, ci, foarte simplu, cu nevoia de a aparține lumii libere. În 2003, trecuse doar puțin peste un deceniu de la căderea comunismului, progresele erau reversibile, amintirile încă puternice. Instinctual și rațional, aceste state, între care și România, făceau alegeri cu privirea spre viitor și spre interesul național. Războiul a fost o greșeală, alegerea a fost una corectă. State din Est sînt astăzi într-o poziție infinit mai bună decît erau atunci.
Pentru a înțelege mai bine mitocănia lui Jacques Chirac poate merită reamintit întreg citatul: „Aceste țări nu s-au comportat prea bine și au fost destul de iresponsabile în ceea ce privește pericolul de a se alinia prea rapid cu poziția americană. Nu este un comportament responsabil. Nu este un comportament educat. Au ratat o bună oportunitate de a tăcea. Am simțit că au acționat frivol deoarece aderarea la Uniunea Europeană implică un minimum de înțelegere față de ceilalți. România și Bulgaria au fost deosebit de iresponsabile. Dacă și-au dorit să-și diminueze șansele de a se alătura Europei, nu ar fi putut găsi o modalitate mai bună“, a declarat Chirac.
Cînd a fost întrebat de ce nu a fost la fel de critic cu privire la țările UE care au semnat o scrisoare de sprijin pentru intervenția americană, Chirac a spus: „Cînd ești în familie... ai mai multe drepturi decît atunci cînd ceri să te alături și bați la ușă“.
Disprețul pentru „ăia mici” era evident și supărător. Între timp, est-europenii au aderat totuși la Uniunea Europeană și la NATO și s-a dovedit că, cel puțin în privința direcțiilor majore privind propria Securitate, continuă să aibă dreptate. Și s-a văzut foarte bine în privința Rusiei. Esticii au spus permanent că Rusia este agresivă, resentimentară și cinică. Au primit din nou lecții din Franța, unde președintele Macron și-a asumat un ridicol și nerecunoscut de nimeni rol de lider mondial încercînd să negocieze cu Vladimir Putin un fel de pace peste capul ucrainenilor. Că a eșuat este evident. Că, spre deosebire de Chirac, e capabil să admită că s-a înșelat, este un progres major.
Zilele trecute, aflat la Bratislava pentru un forum dedicat securității europene, Emmanuel Macron a semnalizat o schimbare de optică la Paris. „Unii au spus că ați ratat o oportunitate de a tăcea. Cred că noi, de asemenea, am pierdut o oportunitate de a vă asculta. Această perioadă s-a încheiat”, a spus președintele Franței în aplauzele publicului. Această declarație marchează cumva formal rolul crescut al statelor din Est în afacerile de securitate europene. Cu Polonia lider regional, cu România follower lipsit de ambiție și imaginație, dar loial și consecvent, cu celelalte state mai mici din regiune respectînd în bună măsură consemnul care îndeamnă la prudență activă față de Rusia, regiunea dă dovadă de luciditate și realism.
Însă frustrarea acumulată de estici începe să se vadă din ce în ce mai clar în politica internă a acestor state. Pe măsură ce dezinteresul vest-european față de nevoile și fricile Estului s-a acumulat, în aceste societăți a scăzut entuziasmul pentru Europa și ethos-urile naționale își schimbă vizibil trăsăturile. Esticii devin mai naționaliști, mai egoiști, un pic xenofobi și un pic aroganți. Aproape francezi.
Jacques Chirac a greșit grav cînd le-a reproșat acestor popoare că nu înțeleg poziția celorlalți. Acuzația de infantilism geostrategic era stupidă. Însă azi esticii, după ani de dezamăgiri, nu mai vor să înțeleagă ce vrea Vestul. Nu e infantilism, e voință. Probabil asta a înțeles și președintele Macron atunci cînd a încercat să repare, în cîteva cuvinte, decenii de ignoranță.
Nu e tîrziu pentru astuparea șanțurilor care se adîncesc în Europa. Macron procedează corect atunci cînd admite că are o problemă. Însă va eșua la fel ca predecesorii săi cîtă vreme Parisul e dispus doar să „asculte”. Ar însemna că, în ochii Franței, est-europenii trec de la stadiul de copii nerecunoscători la cel de pacienți care au nevoie de iluminare. Nu e cazul. Ceea ce cer statele central și est-europene este un cuvînt mai greu în deciziile care le privesc. Evident, ele sînt egale formal, dar nu își face nimeni iluzii că se ține seama foarte mult de opiniile lor. Dacă ar fi fost așa, poate răspunsul occidental la războiul din Georgia, ocupația Crimeei sau doborîrea unui avion civil cu sute de pasageri ar fi fost altul. Și dacă placiditatea ar fi fost înlocuită de fermitate poate nu am fi fost astăzi martorii celui mai grav conflict pe tărîm european de la al doilea război mondial încoace.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
