Nucleara

Discuțiile despre o posibilă utilizare a armelor nucleare în Ucraina scăzuseră ca intensitate pînă în urmă cu cîteva zile. Apoi, președintele Rusiei, urmăritul penal Vladimir Putin, a anunțat că pe teritoriul Belarusului vecin vor fi amplasate astfel de arme la începutul lunii iulie. Termenul este dependent de finalizarea unui spațiu special de depozitare. Putin susține că nu va încălca tratatul de neproliferare la care Rusia este parte și s-a folosit încă o dată de comparația cu Statele Unite, explicînd că dacă Washington-ul poate desfășura astfel de arme pe teritoriile aliaților, atunci o poate face și Rusia. 

Motivele pentru care Rusia a ales acest moment pentru un astfel de anunț pot fi doar bănuite. Unul dintre ele ține mai degrabă de retorică decît de cine știe ce gîndire strategică. Decizia vine la scurt timp după ce Marea Britanie a lăsat să se înțeleagă că ar putea oferi Ucrainei proiectile cu uraniu sărăcit, un tip de muniție relativ banal și foarte eficient împotriva blindajelor. Astfel de proiectile se află și în posesia Rusiei, și Putin chiar a menționat că ar putea fi folosite. Însă simpla menționare a cuvîntului „uraniu” ar putea fi suficientă pentru a oferi rușilor o mică trambulină propagandistică în logica „ei au început”. Nu e așa fie și pentru că vorbim de două categorii de muniție diferite ca scop și ca potențial distructiv. O rachetă nucleară tactică este infinit mai puternică și mai periculoasă decît un obuz care poate, în cazuri fericite, să scoată din luptă un tanc. Distrugerile pe care le provoacă o astfel de bombă sînt masive și, în funcție de puterea și tipul folosit, efectul lor se poate prelungi în timp pe durate și cu efecte imprevizibile. 

O altă explicație, furnizată de propaganda ucraineană de această dată, ține de presupusa dorință a Rusiei de a muta atenția publicului de la eșecurile de pe front. Și în acest caz ar fi vorba despre dorința disperată a Kremlinului de a-și prezerva imaginea de mare putere. Reputația „glorioasei” armate ruse e grav afectată de relatările de război care vorbesc despre inabilitatea, incompetența, cinismul și brutalitatea comandanților ruși care își folosesc trupele în cel mai literal sens al expresiei „carne de tun”. Probabil că ucrainenii nu greșesc prea mult, însă comparația asta e cumva nefericită. Dinspre Kiev încep încet-încet să răzbească relatări asemănătoare, în ciuda unui embargo oficial privind pierderile armatei ucrainene în zone cum este, de exemplu, Bahmutul, unde cele două forțe par să se fi angajat într-un soi de concurs dement al sacrificiilor. Numărul morților de la Bahmut e imposibil de calculat acum cu exactitate, dar și cele mai conservatoare estimări vorbesc despre mii de oameni.

De cealaltă parte, NATO a respins comparațiile rusești precizînd că, spre deosebire de Rusia, statele membre ale Alianței au respectat întotdeauna tratatele la care sînt parte. Un exemplu invocat în acest context a fost cel al tratatului START din 2010 privind controlul armamentului, inclusiv al celui nuclear. Rusia și-a suspendat participarea și nu sînt semne că are de gînd să revină prea curînd asupra deciziei. 

Fost consilier pentru probleme de securitate al președintelui Trump și fost ambasador la ONU în timpul administrației lui George W. Bush, John Bolton este cunoscut ca un avocat al intervenționismului american în lume, inclusiv al celui militar. Bolton spunea recent într-un interviu că nu sînt motive majore de îngrijorare cu privire la anunțul făcut de Putin. Mișcarea este plauzibilă, însă ea nu va produce schimbări majore. Dacă vrem motive de îngrijorare, sugerează fostul consilier prezidențial, atunci ar trebui mai degrabă să ne uităm spre Kaliningrad, o enclavă separată de Rusia de Lituania și Polonia. Acolo Kremlinul păstrează un arsenal uriaș de arme, inclusiv nucleare, în disprețul tratatelor și angajamentelor pe care Rusia și le-a asumat. Așadar, mutarea din Belarus nu amenință echilibrul anterior, ci doar pune pe masă din nou comportamentul provocator al Rusiei.

Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare? Asta depinde nu numai de direcția războiului – o tentativă a Ucrainei de a-și recupera Crimeea e un scenariu pe care îl putem presupune –, dar și de balanța de putere din interiorul Rusiei. Putin este un dictator ridicol, dar nici o dictatură, oricît de solidă ar fi, nu se bazează pe un singur om, ci e mai degrabă rezultatul convergenței de interese ale unor grupuri care pot decide oricînd că actualul sistem nu le mai folosește. Apoi, decizia de folosi astfel de arme nu poate fi executată, ca în filme, prin apăsarea unui buton. Chiar și în Rusia există proceduri, iar riscul cu orice procedură, oriunde în lume, este ca ea să nu fie respectată de toți cei care ar trebui să facă asta. Din motive etice, din incompetență sau, pur și simplu, din instinct de conservare.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ