Ucraina în NATO?
În urmă cu patru ani, președintele Franței, Emmanuel Macron, șoca opinia publică exprimîndu-și opinia că NATO e în „moarte cerebrală”. Între timp, același Macron afirmă că Vladimir Putin a reușit, fără intenție, să redea alianței un sens și să o oblige să își reanalizeze mai atent prioritățile. Invadarea Ucrainei a funcționat ca un „șoc electric”.
Marți, la Vilnius, summit-ul NATO urma să ia o decizie privind aderarea Ucrainei, însă perspectivele erau mai degrabă rezervate. Potrivit analiștilor, mult mai probabilă era o soluție intermediară în care Kievului să i se ofere mai mult decît în 2008 la București, dar mai puțin decît speră, adică o dată fermă de aderare. Ministrul de Externe al Ucrainei observa satisfăcut că aliații NATO au ajuns la o înțelegere cu privire la eliminarea planului de acțiune pentru aderare, ceea ce ar scurta semnificativ drumul Ucrainei către obiectivul vizat. State care au aderat anterior aveau de îndeplinit o lungă listă de obiective specifice fără de care aderarea nu ar fi fost posibilă.
Însă veștile bune pentru ucraineni se cam opresc aici. Una dintre principalele preocupări ale administrației Joe Biden a fost să nu provoace un conflict direct cu Rusia. O extindere rapidă a alianței acum ar face scenariul acesta mult mai plauzibil. De altfel, chiar și președintele Zelenski al Ucrainei pare să înțeleagă că, atîta vreme cît pe teritoriul țării sale e încă un război, aderarea este imposibilă. Dar, spunea Zelenski, nu va merge la summit ca un turist. Putem presupune că Ucrainei i s-au promis lucruri în compensație.
Abordarea prudent-legalistă a Washington-ului e de natură să neliniștească un pic flancul estic al alianței care, pragmatic, își dorește încă un cordon de apărare în fața ambițiilor expansioniste și revanșarde ale Rusiei. Există rezerve chiar și în privința oferirii unor garanții de securitate Ucrainei în afara cadrului NATO. Nerespectarea unor astfel de garanții ar distruge orice urmă de credibilitate a Vestului. Merită poate amintit că Ucrainei i s-a promis pace în 1994 la Budapesta în schimbul renunțării la armele nucleare moștenite de la defuncta URSS. Vedem zilele astea valoarea acelor promisiuni. Repetarea unui astfel de scenariu ar fi devastatoare. Pe de altă parte, acțiunea în baza prezumtivelor garanții ar duce – nici o surpriză – la un război cu Rusia.
Apoi, mai este o problemă care nu se discută foarte mult. Da, azi Ucraina este ferm în tabăra occidentală, sacrificiile sînt enorme și ele nu au început cu cedările teritoriale din 2014 sau cu invazia din 2022. Însă n-ar trebui poate uitat că ambițiile expansioniste ale Rusiei veneau pe un teren fertil întrucît o parte importantă a societății ucrainene nu vedea Rusia ca pe un inamic. Rezistența anemică la invadarea Crimeei ei un argument. Apoi numărul important de partide și ONG-uri pro-rusești de dinaintea războiului nu poate fi nici el ignorat. Înaintea lui Volodimir Zelenski, pentru fiecare Iușcenko a existat și un Ianukovici.
Tragedia războiului a schimbat semnificativ peisajul politic ucrainean, însă nu e clar cum va arăta această societate cînd pe cîmpiile Ucrainei se va întoarce pacea. Ce fel de resentimente, ce dorință de revanșă și ce ambiții nerealizate vor fi majoritare în societate? Și cît de pregătite sînt NATO sau Uniunea Europeană pentru a le face față? Răspunsurile la astfel de întrebări pot veni doar după ce vom ști cum se va fi terminat războiul. Deocamdată, occidentalii continuă dificilul exercițiu de echilibristică în care sprijină Ucraina atît cît să nu dispară, dar insuficient pentru o victorie clară.
Șocul electric despre care vorbea președintele Macron a avut efectul binevenit că NATO are azi un sens al existenței mult mai bine conturat, însă pe ucraineni asta nu îi ajută decît parțial. Faimosul articol 5 „toți pentru unul și unul pentru toți” nu îi privește deocamdată. Adevărul simplu e că respectivul articol n-a fost niciodată testat, iar în eventualitatea unui război cu Rusia toate guvernele NATO vor trebui să își convingă alegătorii că are sens să participe la așa ceva. În condițiile actuale e rezonabil să estimăm că vor reuși. Dar nimeni nu poate garanta că, odată intrată în NATO, Ucraina ar fi suficient de importantă pentru a convinge popoare aflate la sute sau mii de kilometri distanță să se angajeze activ, pe cîmpul de luptă, în apărarea ei. Ajunge ca unul singur dintre statele NATO să decidă că nu vrea să se implice pentru ca organizația să își piardă orice urmă de credibilitate și capacitate de descurajare a inamicilor.
S-au cheltuit deja miliarde de dolari pentru înarmarea Ucrainei și alte miliarde au fost cheltuite ca răspuns la crizele secundare provocate de război. Asta are deja efecte politice pe care le vedem în valul extremist care se ridică în Europa. Acest val are consecințe dincolo de interesele imediate și directe ale Kievului. Or, oricît de cinic ar suna, securitatea Ucrainei e importantă, însă doar cel mult într-o măsură egală cu fundamentul democratic și liberal al statelor din NATO și Uniunea Europeană.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
