Viruși fără certificat de naștere
În cele mai multe locuri în care poți călători zilele astea, amintirea pandemiei este ținută vie de afișe uitate pe pereți, recipiente pentru dezinfectant care n-au mai fost alimentate de luni de zile și discuții rămase fără o concluzie clară privind eficiența muncii în sistem hibrid. La un nivel mai mare, economia mondială încă încearcă să își revină din hemipareza indusă de lockdown-uri și de necazurile logistice ce încă afectează comerțul mondial.
Lumea pare că privește înainte și vrea să uite ultimii ani. Însă din cînd în cînd e obligată să își amintească faptul că sînt întrebări rămase fără răspuns. Cea despre originea virusului e una dintre ele. Departamentul pentru Energie, o agenție guvernamentală americană, a alcătuit un raport care afirmă negru pe alb că pandemia de COVID-19 este rezultatul unui accident petrecut la un laborator chinezesc. Teoria nu este nouă, ea a fost susținută de-a lungul timpului inclusiv de politicieni, însă pînă acum a fost respinsă la nivel tehnic, iar cei care o susțineau erau calificați drept „conspiraționiști”. Unii dintre ei se simt acum răzbunați.
Sînt însă nuanțe. Alte agenții americane și organizații internaționale nu cred sau, pur și simplu, nu pot produce dovezi în această direcție. Chiar raportul Departamentului pentru Energie precizează că o astfel de concluzie trebuie tratată cu prudență pînă la apariția unor noi informații.
Nicholas Burns, ambasadorul Statelor Unite la Beijing, spunea lunea trecută că e nevoie de mai multă onestitate din partea părții chineze cu privire la ceea ce s-a întîmplat la Wuhan în urmă cu trei ani. Previzibil, Guvernul chinez a reacționat așa cum o face aproape întotdeauna: țîfnos și vag stînjenit. Un purtător de cuvînt al Ministerului de Externe a cerut Statelor Unite să înceteze tentativele de denigrare a Chinei și să nu mai „politizeze” încercările de lămurire a originilor pandemiei.
E probabil inutil să mai amintesc cît de opacă a fost China pînă acum și cît de furios a răspuns la orice tentativă de investigație independentă cu privire la acest subiect. În mod curios, retorica chineză a prins și la presa internațională care uneori a calificat drept rasiste teoriile care vorbeau despre un accident de laborator în Wuhan. Asta s-a întîmplat și pentru că respectivele raționamente au fost îmbrățișate de administrația Trump, ale cărei relații cu presa n-au fost niciodată foarte bune. Dacă ar fi să discutăm despre politizare, probabil că acolo ar trebui să ne uităm mai atent. Orbirea provocată de antipatia pentru Trump a lăsat publicul mai puțin informat sau, dacă vreți, a întîrziat accesul la informație.
Așa se face că, în 2023, această chestiune nu este lămurită și, judecînd după condițiile actuale, nici nu va fi lămurită prea curînd. Foarte probabil, China nu își va schimba atitudinea, iar Guvernul american va rămîne blocat undeva între rapoarte care se contrazic și actualitatea care va fi întotdeauna mai presantă decît un eveniment care se îndepărtează în timp, iar adevărul devine din ce în ce mai greu de deslușit. Speranțe că Organizația Mondială a Sănătății poate aduce vreo contribuție semnificativă în această chestiune nu există. Contorsiunile OMS concretizate în declarații ambigue și în refuzul unor poziții ferme în relația cu China sînt deja celebre. Din nou, dacă e vorba de politizare, aici avem un exemplu. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem și faptul că o organizație care ar trebui să funcționeze pe baza consensului științific nu este echipată să răspundă presiunilor unui guvern cum este cel de la Beijing. OMS s-a comportat vag onorabil în condițiile date.
Problema care rămîne este aceea a consecințelor. Deja intoxicată de tot felul de excentrici cu teorii care mai de care mai bizare, opinia publică e astăzi mai puțin dispusă să aibă încredere în autorități. Asta face ca orice nouă criză să fie mai greu de administrat în condițiile în care oricînd se poate invoca precedentul pandemiei. Și problema originii virusului este doar una dintre cele rămase nerezolvate. Încă nu am tras concluziile finale legate de achizițiile și cheltuielile făcute de guverne la vîrful pandemiei. „Cea mai mare fraudă într-o generație”, numea NBC, în martie anul trecut, constatările făcute de experți și de organe de anchetă în urma analizelor privind destinația banilor ce ar fi trebuit să ajute populația și companiile americane în 2020-2021. O estimare conservatoare a pierderilor se situează undeva în zona zecilor de miliarde de dolari. Observația asta e valabilă înclusiv în România, unde cîteva anchete timide au arătat că cinismul n-are limite cînd e vorba de îmbogățire rapidă. Dacă adaug aici și banii cheltuiți pentru o presă care să nu deranjeze autoritățile, cred că putem vorbi despre o fraudă care depășește strict cadrul contabilității fondurilor publice.
Dacă plecăm de la premisa că în fiecare zi construim viitorul, atunci n-ar trebui să ne mire faptul că, aici și aiurea, sînt printre noi mulți care nu au încredere în el. Prezentul e confuz și un pic ipocrit.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
