La ce bun?
Într-un reportaj publicat de Europa Liberă se afirmă, cu subiect și predicat, că oamenii care locuiau în apropierea stației de alimentare cu GPL de la Crevedia intuiseră că acolo e un pericol și sesizaseră autoritățile.
Cu cîteva ore înaintea oribilului accident de la 2 Mai, un șofer aflat în zonă sunase la poliție pentru a o alerta în legătură cu modul haotic în care conducea șoferul care un pic mai tîrziu avea să fie la originea tragediei.
În altă parte a litoralului, trei oameni și-au pierdut viața, încercînd să salveze o tînără care se aventurase prea departe în largul mării. Tînăra a fost salvată.
În cel puțin un caz din seria Azilelor Groazei au existat oameni care au sesizat autoritățile că beneficiarii serviciilor de asistență din acele stabilimente sînt foarte rău tratați.
Toate cele de mai sus sînt exemple de comportament cetățenesc exact ca acela despre care consensul public românesc afirmă că lipsește. În toate aceste cazuri este vorba despre oameni normali care nu numai că nu au asistat pasivi la un incident nefericit, dar au încercat după puterile proprii să îndrepte lucrurile.
La Crevedia, omul care a sesizat neregulile a murit după ce a fost ignorat de autorități și după ce și-a văzut soția cuprinsă de flăcări. Mai tîrziu, zisele autorități (primărie, poliție) au pretins că nu fuseseră sesizate.
La 2 Mai, poliția a făcut un fel de control la mișto (scuze, n-am alt termen) și l-a eliberat pe șoferul de 19 ani care a continuat cursa spre accidentul care aștepta să se întîmple.
Pe plaja de la Mamaia vor rămîne pentru totdeauna umbrele oamenilor care și-au riscat viața și și-au pierdut-o pentru că au vrut să prevină o dramă.
În Voluntari, oamenii care au avut curajul să avertizeze că bătrîni fără apărare sînt tratați ca în lagăre de concentrare naziste sînt acum dați în judecată și vor trebui să explice în fața unui magistrat că își făceau datoria de cetățeni.
Dacă am încerca să extragem niște concluzii din toate aceste evenimente disparate, poate cea mai importantă dintre ele nu e neo-mioriticul „toți știam”, ci mai degrabă că, în ciuda tuturor lamentațiilor, în ciuda tuturor întîmplărilor nefericite care încearcă să dovedească contrariul, românii nu stau placid-fataliști în fața dezastrului. Încearcă să îl prevină, încearcă să lupte cu el. Și, în trei dintre cele patru exemple de mai sus, românii chiar au făcut eforturi să aibă încredere în statul lor. În al patrulea nu mai era timp pentru intervenția statului. Indiferent de ce cred unii, statul nu e nici atotputernic și nici prezent în fiecare minut din viețile noastre. Și nici n-ar fi bine să fie așa.
În nici unul dintre cazuri, concetățenii noștri nu au stat pe mal, cu ochii în zare, contemplîndu-și nefericirea. Proverbialul nenoroc românesc nu i-a descurajat pe acești oameni. Și ca ei sînt sute de mii, milioane.
Am încetat de multă vreme să mai vedem partea asta și acesta e probabil unui dintre principalele handicapuri ale României. Românii au permanent senzația că sînt singuri, un fel de cetățeni de frontieră al căror contract cu societatea în care trăiesc este aproape tot timpul semnat și respectat de o singură parte. Avem resurse de civism și capacitate de sacrificiu, dar la final rămîne gustul acela amar și întrebarea „La ce bun?”.
Am urmărit în ultimele luni reprezentanți ai statului făcînd eforturi majore să practice empatia, interesul și implicarea. Nu voi analiza onestitatea acestui comportament. Asta e o chestiune pe care și-o va rezolva fiecare dintre ei în fața Dumnezeului propriu. Dar nu pot să nu remarc fracturile logice din discursul oficial românesc. Nu pot să remarc omisiunile retorice și practice și chiar teama unora dintre mai-marii statului român de a pune degetul pe rană. Nu, nu sînt toți complici sau profitori, dar teama de a nu strica echilibrul ticălos căruia fiecare dintre ei simte că îi e dator cu propria ascensiune îi paralizează. Îi face ineficienți, ridicoli și exasperanți.
La schimbarea de guverne în interiorul actualei coaliții au dispărut niște miniștri. De ce? În scandalul Azilelor Groazei au dispărut alți miniștri. De ce? Ați auzit un răspuns ferm și cinstit pe subiectul ăsta?
După accidentul de la 2 Mai, ministrul de Interne descoperă surprins că poliția din Constanța „a pierdut bătălia cu criminalitatea”. Serios? De ce? De cînd, de ieri? Doar în Constanța? Cum am ajuns aici?
La Crevedia, din primele investigații de presă, aflăm deja despre un șir așa de lung de ilegalități și complicități criminale încît nu poți să nu îl parafrazezi pe amintitul ministru și să te întrebi dacă nu cumva statul e pe cale să piardă bătălia cu sine.
Statul român are niște cetățeni pe care nu îi merită.
Și nu, soluția nu e abandonarea luptei. De-abia atunci omul de la Crevedia, oamenii din Voluntari, oamenii de pe plaja de la Mamaia și anonimul bine intenționat de la 2 Mai ar avea dreptate să se întrebe, în rai sau pe pămînt, „La ce bun?”.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
