Foști
Dincolo de rotativa guvernamentală, în România încă se fac speculații cu privire la posibilul viitor politic al președintelui Klaus Iohannis. Ca și predecesorii săi la final de mandat, șeful statului are o statură din ce în ce mai mică. Recenta grevă a profesorilor a contribuit și ea la marginalizarea lui Iohannis ca personaj relevant în politica internă. În ceea ce privește ocuparea unei poziții într-o instituție internațională, președintele României dispare încet-încet din speculațiile de presă privind viitoarele conduceri ale NATO și UE. Un articol recent din Politico Europe privind succesorul lui Jens Stoltenberg la conducerea alianței nord-atlantice menționează două nume și nici unul nu este al lui Iohannis.
# Fostul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, a demisionat pe neașteptate din Parlament săptămîna trecută după ce i-a fost adus la cunoștință conținutul unui raport despre afacerea „Partygate” (privind mai multe petreceri care au avut loc în sediile unor instituții publice în timp ce populația era obligată să respecte restricții severe în timpul pandemiei). Johnson s-a plîns că raportul are în spate motivații politice și a lăsat să se înțeleagă că nu și-a spus ultimul cuvînt în politica britanică. Printre suporterii săi se află și Nigel Farage, extremistul de dreapta a cărui permanentă campanie pro-Brexit l-a determinat pe Johnson, un om fără convingeri ferme, să se alăture în 2016 eforturilor de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Totuși, sondajele citate de presă arată că britanicii au obosit să fie spectatori la dramele pe care le provoacă permanent fostul premier. Poate principala calitate a lui Johnson era aceea că aducea cu sine un oarecare sentiment că politica poate fi umană și, pe alocuri, amuzantă. Între timp, glumele nu prea mai țin, iar succesorul său, Rishi Sunak, e nevoit să administreze moștenirea unui Partid Conservator care suflă greu în spatele laburiștilor aflați la o distanță măsurată cu două cifre în sondajele de opinie.
# Un alt fost care se gîndește la viitor este Donald Trump. Ex-președintele SUA a dat asigurări că va candida pentru un nou mandat chiar dacă va fi condamnat pentru deținerea ilegală de secrete de stat după ce a părăsit Casa Albă. Previzibil, Trump se victimizează cu o măiestrie de neegalat, iar masa de alegători republicani încă îl ia în serios. Asta îi pune într-o pozitie stînjenitoare pe contracandidații la nominalizarea republicană pentru că nici unul dintre ei nu se poate detașa și spune lucrurilor pe nume. Între ei, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis – văzut ca principal contracandidat – și fostul vicepreședinte Mike Pence. Problema e că, potrivit tuturor specialiștilor în afaceri juridice citați în media americane, de data asta acuzațiile cărora trebuie să le facă față Trump sînt foarte serioase și pot duce inclusiv la pedepse cu închisoarea. Dosarul care îl vizează pe fostul președinte conține înregistrări audio și pare a fi construit inclusiv pe mărturia unuia dintre foștii avocați ai lui Trump.
# Odată cu moartea fostului premier al Italiei Silvio Berlusconi, s-ar putea spune că o etapă din istoria Europei s-a încheiat. Berlusconi, cu personalitatea sa copleșitoare, cu nenumăratele scandaluri cărora le-a supraviețuit cumva miraculos, și-a pus amprenta pe Italia pentru totdeauna. Premierul cu cea mai lungă carieră din istoria postbelică a țării, Berlusconi a trăit mai multe vieți într-una singură. A fost dezvoltator imobiliar și mogul media. A fost condamnat pentru evaziune fiscală, iar cel puțin unul dintre colaboratorii săi a mers la închisoare pentru legături cu mafia. A inventat o mișcare politică aproape din nimic și a transformat-o într-un succes răsunător. A fost și proprietarul unei echipe de fotbal și a popularizat pentru eternitate termenul de „bunga-bunga”.
Aproape toate articolele care marchează dispariția sa converg asupra unei trăsături prin prisma căreia poate fi mai bine înțeleasă personalitatea lui Berlusconi: a vrut să fie plăcut, iar eforturile sale în direcția asta le-au depășit pe cele ale unui om obișnuit. E relevantă poate, în acest context, mărturia lui Pietro Cascella, arhitectul care a primit acum 30 de ani sarcina de a construi un edificiu funerar pentru Berlusconi și apropiații săi. Cascella povestea într-un interviu că brief-ul pe care l-a primit de la cel care atunci era doar un om de afaceri a fost relativ simplu: „Să nu fie trist”.
Berlusconi va rămîne în amintirea multora ca populist, mogul, evazionist, abuzator sau om cu prea multe transplanturi de păr. Dar probabil cea mai importantă amintire pe care o lasă în urmă – și cea pe care probabil și-ar fi dorit-o dominantă – este aceea a unui luptător împotriva tristeții. Nu-i puțin lucru.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
