Birocrația și foamea
S-a vorbit destul de mult despre dimensiunea ajutorului financiar și logistic pe care Occidentul îl oferă Ucrainei. Există un oarecare consens că Ucraina trebuie sprijinită deși sînt guverne (Ungaria) și mișcări politice (stînga și extrema dreapta) care se opun sub diverse pretexte.
În afara Vestului, sînt multe țări care mimează stîngaci independența strategică preferînd discursuri ambigue despre pace și bună vecinătate. Un astfel de exemplu este ridicolul vechi-nou președinte al Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, care încearcă să pozeze în posibil mediator afirmînd că Zelenski al Ucrainei e cel puțin la fel de vinovat pentru război ca Vladimir Putin.
Tot în afara Vestului se află și o parte dintre țările cele mai afectate de acest război. Mai precis, cele care depindeau de exporturile ucrainene de produse alimentare pentru a-și putea hrăni populațiile. Potrivit unor calcule publicate de Politico Europe, producția agricolă a Ucrainei pe timp de pace hrănea 400 de milioane de persoane. Fermierii ucraineni produc cam o zecime din producția mondială de grîu și jumătate din uleiul de floarea-soarelui disponibil la vînzare pe piețele internaționale într-un an normal. Parte din ajutorul occidental oferit Ucrainei viza facilitarea unor coridoare de export. Acestea erau menite să ajute atît Kievul, cît și sudul global dependent de aceste alimente.
Vladimir Putin a fost acuzat că transformă alimentele în arme atunci cînd a decis să blocheze porturile comerciale ucrainene. Raționamentul care stătea la baza acestei acuzații era relativ simplu: confruntate cu creșterea masivă a prețului grînelor, statele importatoare s-ar alătura presiunilor asupra Ucrainei pentru a o determina să accepte o pace favorabilă rușilor. Kremlinul a răspuns furios afirmînd că, după ce un acord, mediat de ONU, care permite totuși exporturile pe mare a fost implementat, cea mai mare parte a exporturilor de grîne au mers nu către țări sărace, ci către unele cu venituri medii sau mari, o bună parte dintre acestea fiind europene. Adică state care n-au nici o problemă legată de securitatea alimentară.
Că nu nevoiașii lumii beneficiază de pe urma diverselor eforturi de a scoate pe piață produse alimentare ucrainene e evident și din scandalul care tulbură în aceste zile relațiile dintre Estul european și Bruxelles. Săptămîna trecută, Ungaria, Polonia și Slovacia au blocat importurile de produse agricole din Ucraina explicînd că acestea au dus la o cădere a prețurilor pe piețele naționale cu o consecință directă asupra viabilității producătorilor autohtoni. Lipsește din această listă România, care pare totuși să creadă în capacitatea Uniunii Europene de a rezolva pînă la urmă situația. UE, ca de obicei lentă, studiază încă detaliile, dar, pe surse, a început să emită zgomote dezaprobatoare la adresa guvernelor care s-au grăbit să ia măsuri.
Foarte probabil, criza ar fi putut fi prevenită dacă Bruxelles-ul ar fi luat în serios plîngerile fermierilor din Est și le-ar fi oferit acestora despăgubiri reale pentru a compensa efectul produselor ucrainene importate fără taxe pe teritoriul comunitar. Însă ce a ales Comisia Europeană să facă e mai degrabă echivalentul unei mîngîieri tandre pe cap aplicate victimei unui accident rutier. Fermierii polonezi urmau să primească 30 de milioane de euro, cei bulgari aproape 17, iar românii 10 milioane. Toate aceste sume sînt mici, însă cea trecută în dreptul României este de-a dreptul ridicolă – pare că Bucureștiul este reprezentat în relația cu Comisia Europeană cu aceeași competență și ardoare constatată în negocierile pentru aderarea la Schengen.
Foarte probabil o să asistăm la un schimb de replici între Comisie și guvernele afectate de această criză. Comisia va avea dreptate să afirme că statele nu pot impune de capul lor restricții, însă și fermierii din Est vor avea la fel de multă dreptate să se plîngă că interesele lor nu au fost luate în considerare nici de guverne (care acționează tîrziu și stupid) și nici de Comisie, care pare depășită de situație.
Concluzia acestei povești este că argumentele rusești privind destinația reală a produselor agricole scoase din Ucraina pe diverse coridoare terestre sau maritime sînt parțial valabile. Mai departe, asta duce la o slăbire a sprijinului pentru efortul de război ucrainean. Fermierului polonez sau român îi e mai aproape recolta proprie decît Bahmutul, iar a-i pretinde să contemple senin falimentul în numele apărării lumii libere e un pic abuziv.
Iar dacă e o morală, aceea e că birocrațiile naționale și transnaționale pot crea probleme suplimentare încercînd să le rezolve pe cele existente. Din necunoaștere, din incapacitatea de a face previziuni sau pur și simplu din lene. Consecințele sînt majore și merg mult dincolo de soarta unei întreprinderi comerciale cum este o fermă. Deja oboseala Vestului e palpabilă, iar rundele de alegeri care vin anul acesta și anul viitor vor fi teste majore pentru forma, amploarea și intensitatea măsurilor de ajutorare a Ucrainei.
La sfîrșitul lui 2021, 282 de milioane de oameni erau în situația eufemistic denumită insecuritate alimentară. Un an mai tîrziu, cifra aceea crescuse la un înfricoșător 345 de milioane de persoane aflate în situații de risc.
„Riscul” înseamnă că unii mor de foame acum. Unii mîine.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
