În căutarea răcorii
Cînd am decis în redacție să oferim cititorilor noștri un Dosar dedicat răcorii și modului în care ne răcorim, eram, evident, sub puterea caniculei. Striviți de vipie, nu puteam uita că nu acesta este locul nostru firesc. Vorba lui Goethe: „Aerul răcoros al cîmpului – iată locul care ne este propriu, acolo unde duhul lui Dumnezeu anturează omul cu suflul său ca să-l supună unei influențe divine”. Vara asta, nici la București și nici pe cîmpiile patriei, nu prea s-a simțit răcoarea potrivită pentru împlinirea noastră existențială. A cam dănțuit diavolul în termometrele noastre. Așa că am socotit nu doar interesant, ci mai ales util, direct util, să explorăm tema răcorii. Acest Dosar, spre deosebire de altele, are o valoare de întrebuințare nemijlocită, este aproape un „ghid de instrucțiuni” despre cum putem obține răcoarea cînd avem mare nevoie de ea.
Firește, am invitat în Dosar și climatologi pentru a le afla punctul de vedere cu privire la ceea ce eu cred că sînt întrebările deceniului pentru întreaga omenire: chiar trecem printr-o schimbare climatică serioasă? Și, dacă da, este ea naturală, parte a marilor cicluri ale vieții planetei noastre, sau este produsă de noi, oamenii, care stricăm echilibrul climatic cu activitățile și apucăturile noastre? Ca peste tot, și la noi în redacție chestiunea e controversată. Unii spun că nu e nimic dramatic și alarmant, citînd date meteorologice vechi care indică veri fierbinți și secetoase, învinovățind presa și activiștii anume plătiți care ne fac să credem greșit că trăim o climă în declin; alții spun că, dimpotrivă, e mai rău decît era, că trebuie să fii orb să nu vezi că civilizația noastră, în care lăcomia după profit se potențează cu tendința spre confort accelerat a unor mase tot mai mari de oameni afectează echilibrele naturii. Tocmai pentru că nici noi nu ne potrivim, înțelegem să le discutăm dilematic.
Sensurile răcorii sînt ample în limba și cultura noastră – de la fenomenul meteorologic mult dorit în lunile de vară la mai nou achiziționatul cool din limbajul tinerilor, de la metafora pușcăriei la metafora morții. Nu le-am putut explora pe toate și pentru că numărul de pagini ne limitează teritoriilor de explorare indicate de primele ambiții, dar și pentru că am vrut să vorbim despre sensurile pozitive, benefice, ale răcorii. Astfel, ne-am poziționat mai degrabă în căutarea răcorii decît în bucuria găsirii ei, așa că ne-am uitat cum fac alții, ne-am uitat cum se răcoreau strămoșii noștri (fie ei figuri literare sau bieți anonimi) și am privit un pic de-aproape aparatul de aer condiționat – în alte părți o prezență firească și binevenită, dar la noi, încă, o prezență controversată. Sper să ne răcorim citind!
