Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie

Pamflet Manifestul lui Dali
Publicat în Dilema Veche nr. 1036 din 15 februarie – 21 februarie 2024
Foto: ARCUB
Foto: ARCUB

CÎND, ÎN DECURSUL CULTURII UMANE, DEVINE NECESAR CA UN POPOR SĂ‑ȘI DISTRUGĂ LEGĂTURILE INTELECTUALE CARE ÎL UNESC CU SISTEMELE LOGICE ALE TRECUTULUI, PENTRU A CREA O MITOLOGIE ORIGINALĂ PROPRIE CARE, ÎN ACORD CU ESENȚA ÎNSĂȘI ȘI CU EXPRESIA ULTIMĂ A REALITĂȚII SALE BIOLOGICE, VA FI RECUNOSCUTĂ DE SPIRITELE ALESE ALE ALTOR POPOARE – ATUNCI, DIN RESPECT FAȚĂ DE OPINIA PUBLICĂ, E NECESARĂ DEZVĂLUIREA CAUZELOR CARE AU IMPUS RUPTURA CU FORMELE ÎNVECHITE ȘI CONVENȚIONALE ALE UNEI SOCIETĂȚI PRAGMATICE.

La începutul Revoluției Suprarealiste, s‑a declarat: „Trăim în epoca telegrafului fără fir; anunțăm și epoca imaginației fără fir“. Dar nu firele sînt cele care ne îngrădesc acum – lanțurile asupririi sînt cele pe care trebuie să le rupem! În sprijinul celor de mai sus, anunțăm aceste adevăruri: toți oamenii sînt egali în nebunia lor, și nebunia (cosmosul visceral al subconștientului) constituie baza comună a spiritului uman. Această unitate a spiritului a fost proclamată de Contele de Lautréamont, atunci cînd a scris: „Poezia trebuie făcută de toți și nu de unul singur“. Printre drepturile esențiale ale nebuniei umane este și cel care definește însăși mișcarea suprarealistă, cu aceste cuvinte: „Suprarealism – automatism psihic pur prin care se propune exprimarea, fie verbal ori în scris, sau într‑o altă modalitate, a adevăratei funcționări a gîndirii. Dicteu al gîndirii în absența oricărui control exercitat de rațiune şi în afara oricărei preocupări estetice sau morale.“ (ANDRÉ BRETON, Primul manifest al suprarealismului).

Omul are dreptul la enigma și la simulacrele care decurg din aceste mărețe constante vitale: instinctul sexual, conștiința morții și melancolia fizică provocată de „spațiu‑timp“.

Drepturile omului la propria sa nebunie sînt permanent amenințate și tratate într‑un mod pe care l‑am putea numi fără să exagerăm „provincial“ prin falsele ierarhii „practic‑raționale“. Istoria artiștilor cu adevărat creativi e plină de abuzurile și de încălcările prin care gîndirea industrială impune o tiranie absolută asupra noilor idei creative ale gîndirii poetice. IATĂ CÎTEVA FAPTE RECENTE, PROVENITE DIN PROPRIA MEA EXPERIENȚĂ, PE CARE SIMT CĂ E DE DATORIA MEA SĂ LE EXPUN OPINIEI PUBLICE.

Pesemne că cei mai mulți dintre voi vă amintiți de incidentul provocat de directorii unui anumit magazin din New York, care au îndrăznit să modifice cîteva dintre conceptele mele fără să binevoiască să mă informeze în prealabil asupra deciziei lor. Am primit la acea vreme sute de scrisori de la artiști americani care mă asigurau că, acționînd așa cum am făcut, am contribuit la apărarea independenței propriei lor arte. Acum, a avut loc o bătălie și mai uimitoare. Comitetul responsabil pentru parcul de distracții din cadrul Expoziției Universale mi‑a interzis să expun în exteriorul pavilionului „The Dream of Venus“ imaginea unei femei cu cap de pește. Acestea sînt exact cuvintele lor: „O femeie cu o coadă de pește este posibil; o femeie cu capul unui pește este imposibil“. Această decizie luată de comitet mi se pare una extrem de gravă, care trebuie adusă negreșit în lumina reflectoarelor. Căci aici e vorba de tăgăduirea unui drept care este de ordin pur poetic și imaginativ, și care nu pune în discuție vreun considerent moral sau politic. Întotdeauna am fost de părere că primul om care a avut ideea să înzestreze un corp de femeie cu o coadă de pește trebuie să fi fost un poet destul de bun; dar sînt la fel de sigur că al doilea om care a reiterat această idee nu a fost decît un birocrat. În orice caz, inventatorul primei cozi de sirenă s‑ar fi lovit și el de problemele mele cu comitetul parcului de distracții. Dacă ar fi existat astfel de comitete și în Nemuritoarea Grecie, fantezia ar fi fost interzisă și, mai rău, grecii nu ar fi creat și, prin urmare, nu ne‑ar fi transmis niciodată mitologia lor senzațională, de un suprarealism feroce, în care, chiar dacă e adevărat că nu există nici o femeie cu cap de pește (din cîte știu eu), există indiscutabil un minotaur care poartă un cap de taur extrem de realist.

Orice idee originală în mod autentic care se prezintă fără „antecedente cunoscute“ e respinsă sistematic, diminuată, molestată, mestecată, rumegată, scuipată cît colo, distrusă, da, și chiar mai rău – redusă la cea mai monstruoasă dintre mediocrități. Scuza oferită e întotdeauna vulgaritatea vastei majorități a publicului. Ceea ce, insist, e complet fals. Publicul e infinit superior mizeriilor care i se servesc zilnic. Masele au știut întotdeauna unde să găsească adevărata poezie. Neînțelegerea a apărut numai din cauza acestor „intermediari culturali“ care, cu aerele lor de superioritate și cu trăncăneala lor țanțoșă, se interpun între creator și public.

ARTIȘTI ȘI POEȚI AI AMERICII! DACĂ VREȚI SĂ RECUPERAȚI SURSA SACRĂ A PROPRIEI VOASTRE MITOLOGII ȘI A PROPRIEI INSPIRAȚII, A SOSIT TIMPUL SĂ VĂ REUNIȚI ÎN MĂRUNTAIELE ISTORICE ALE ORAȘULUI VOSTRU PHILADELPHIA, SĂ SUNAȚI ÎNCĂ O DATĂ CLOPOTUL SIMBOLIC AL INDEPENDENȚEI VOASTRE IMAGINATIVE ȘI, ȚINÎND SUS, ÎNTR‑O MÎNĂ, PARATRĂSNETUL LUI FRANKLIN ȘI ÎN CEALALTĂ UMBRELA LUI LAUTRÉAMONT, SĂ SFIDAȚI FURTUNA OBSCURANTISMULUI CARE VĂ AMENINȚĂ ȚARA! LĂSAȚI LIBERE FULGERUL ORBITOR AL FURIEI VOASTRE ȘI TUNETUL RĂZBUNĂTOR AL INSPIRAȚIEI VOASTRE PARANOICE!

Numai violența și durata visului vostru neînduplecat pot rezista hidoasei civilizații mecanice care este dușmanul vostru, dar și dușmanul „principiului plăcerii“ al tuturor oamenilor. E dreptul omului să iubească femei cu capete extatice de pește. E dreptul omului să decidă că telefoanele călduțe sînt dezgustătoare și să ceară telefoane care sînt reci, verzi și afrodiziace precum somnul tulburat de prevestiri al cantaridelor. Telefoane la fel de barbare ca sticlele se vor elibera singure de ornamentația călduță a lingurilor Ludovic al XV‑lea și vor acoperi treptat cu pudoare glacială decorurile hibride ale decadenței noastre suav depravate.

Omul are dreptul să ceară podoabele unei regine ca pe „obiecte ale dorinței sale“: costume pentru mobilierul său! pentru dinții săi! și chiar pentru gardenii! Huse brodate de mînă vor proteja sensibilitatea extremă a „șinelor de tren din bojoci de vițel“, sticlă colorată cu motive persane va fi introdusă în designul automobilelor pentru a filtra urîta lumină crudă a peisajelor diurne. Culoarea absintului vechi va domina anul 1941. Totul va fi verzui. „Verde, te vreau verde“ – apă verde, vînt verde, hermină verde, șopîrle verzi buhăite de somn, lunecînd de‑a lungul pielii verzi și a decolteului orbitor al insomniei, veselă de argint verde, ciocolată verde, verde e electricitatea agonizantă care pîrlește carnea vie a războaielor civile, verde e lumina propriei mele Gala!

În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb. Înăuntru, stă semeț Cristofor Columb în persoană. E udat leoarcă de o ploaie măruntă și deasă. Trei sute de melci de Burgundia vii umblă în sus și‑n jos peste trupul lui nemișcat și prin scobiturile feței sale livide. Pe pieptul lui Cristofor Columb se poate citi acest însemn enigmatic:   De ce arată cu degetul lui arătător spre Europa? De ce e însoțit de fantomele invizibile ale ducelui și ducesei de Windsor? De ce e o tînără spanioloaică somnambulă legată cu lanțuri de aur de volanul Cadillac‑ului său de lux? AICI SE AFLĂ MAI MULTE MISTERE DALÍNIENE IMPENETRABILE, GRELE DE SEMNIFICAȚIE OBSCURĂ ȘI VASTĂ. DAR UN LUCRU E SIGUR: UN CATALAN, CRISTOFOR COLUMB, A DESCOPERIT AMERICA, ȘI UN ALT CATALAN, SALVADOR DALÍ, TOCMAI L‑A REDESCOPERIT PE CRISTOFOR COLUMB. NEW YORK! TU, CARE EȘTI PRECUM ADEVĂRATA TULPINĂ A AERULUI, FLOAREA PE JUMĂTATE TĂIATĂ A CERULUI! TU, NEBUN CA LUNA, NEW YORK! TE VĂD CÎȘTIGAT DE „PARANOIA‑CHINEZIA“ SUPRAREALISTĂ, TU POȚI FI FĂRĂ DOAR ȘI POATE MÎNDRU. EU PLEC ȘI VIN, TE IUBESC DIN TOATĂ INIMA.

Dalí

traducere de Matei PLEȘU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg
p 13 jpg

Adevarul.ro

image
INTERVIU EXCLUSIV Nuami Dinescu, despre complexul de a fi „mică și grasă“ și povara rolului Tanța GALERIE
Chiar dacă umbra Tanța a urmat-o ani de zile și i-a pus piedici, Nuami Dinescu a reușit să își pună numele în locul personajului.
image
Santorini „made in China”: Imagini surprinzătoare cu o copie perfectă a insulei grecești VIDEO
O tiktokeriță a dezvăluit că a vizitat cea mai emblematică insulă a Greciei la peste 7.000 de kilometri distanță - în China. Yasmin von Roon, în vârstă de 27 de ani, a rămas uluită când a descoperit stațiunea Dali’s Ideal State - o copie fidelă a insulei Santorini.
image
Instalația bizară care a supraviețuit din Primul Război Mondial. La ce folosea staţia de despăduchere „Larga” de la intrarea în Galați
Rămășițele unei stații de despăduchere pe linia ferată, din perioada Primului Război Mondial, pot fi văzute la marginea orașului Galați. Pe vreme aceea, călătorii care ajungeau din Rusia, dar şi vagoanele, erau supuse dezinfectării cu insecticidul acum interzis DDT.

HIstoria.ro

image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor.