Alexandru CĂLINESCU

Mă crispează gîndul că aș putea fi tern sau plicticos.

În toți acești (mulți) ani în care l-am recitit, periodic, pe Caragiale, m-am întrebat nu o dată cum se face că opera sa a părut să accepte tot felul de interpretări, unele de-a dreptul stupide, reductive și, în fond, absurde.

Astăzi, revolta împotriva „clișeelor” se vede uneori și la nivelul discursului, un discurs împănat cu vulgarități, menite să șocheze, dar să arate totodată că nu mai există nici un fel de tabuuri.

Gesturi simple care țineau de o politețe elementară au ajuns să intre în categoria „hărțuire sexuală”.

Le era o frică groaznică să nu comită o greșeală, să scape ceva care ar fi putut avea consecințe grave pentru ei.

Discursul „progresist” de astăzi ne obligă să ne definim identitatea și repune – ce ironie! – în prim plan conceptul de rasă.

Dacă plictisul e democratic, spleen-ul este elitist. Nici nu poate fi prins într-o formulă unică.

Fiecare epocă a avut momentele ei de ruptură și de revoltă radicală, dar parcă niciodată vehemența contestatară nu a fost atît de ostentativă ca la începutul secolului XX.

Roland Barthes, om foarte de stînga, refuza tutuiala, considerînd-o, în fapt, tot o formă de conformism, dar cu semn invers). Mai ’68, ca și moda hippie, au trecut, dar o serie de lucruri au rămas: dezinhibarea, o anume agresivitate în comportament, neglijența în vestimentație, ideea că e „cool“ dacă sfidezi și încalci normele vieții „burgheze“ („épater le bourgeois“ e o temă mai veche, cu rădăcini în secolul al XIX-lea). S-a produs, totodată, o „dezvrăjire“ (dacă-mi este

Multă lume a pretins că fusese imună la efectele propagandei și nu se lăsase înșelată de minciunile pe care le debita Puterea. Ar fi bine dacă lucrurile ar fi stat într-adevăr astfel. Că au existat – din fericire – persoane care și-au păstrat luciditatea și spiritul critic, e foarte adevărat. Dar asta nu înseamnă că propaganda comunistă, desfășurată vreme de decenii, nu a avut efecte devastatoare, care se prelungesc pînă astăzi.

Cine a citit cu atenție programul lui Emmanuel Macron va fi observat, cred, că pe lîngă o serie de propuneri inofensiv-generoase, măsurile ce ar trebui să amorseze reforme de substanță sînt vagi.

Anecdota e binecunoscută: trecînd pe lîngă o manifestaţie, Charles de Gaulle a văzut o pancartă pe care scria: "Mort aux cons!"; generalul a avut atunci o replică memorabilă: "Vaste programme".

Scriitori şi artişti care au adus laudă vinului? Nenumăraţi, fireşte: de la Baudelaire la Jim Harrison, de la Rabelais la Cézanne sau de la Claudel (de ce nu?) la - surpriză! - Colette, o foarte competentă cunoscătoare în materie. Şi totuşi, Pivot nu insistă asupra scriitorilor care au crezut că găsesc în alcool sursa inspiraţiei creatoare: lista ar fi prea lungă.

Ulise, cel mai mare aventurier al tuturor timpurilor este, spune Kundera, şi cel mai mare nostalgic. Îi e atît de dor de Penelopa şi de Ithaca încît o părăseşte, după şapte ani de iubire pătimaşă, chiar şi pe frumoasa Calypso. Ajuns acasă şi recunoscut în sfîrşit de ai săi, i se împuie capul cu tot soiul de detalii despre ce se petrecuse în lipsa lui.

Menţinut, după instaurarea comunismului în România, printre “marii clasici”, Caragiale punea totuşi ideologilor partidului o problemă redutabilă. Pe de o parte, trebuia vajnic combătută teoria conform căreia opera lui ar fi stat sub semnul comicului pur, gratuit, fără obiect. Pe de altă parte, încă şi mai primejdioasă era imaginea unui Caragiale mereu actual.

Singura libertate care i se acordă artistului în sistemul comunist este aceea de a participa. Mai mult, cenzura nu se ocupă decît de artiştii care acceptă să fie cenzuraţi: „cenzura refuză să aibă în vedere artiştii care nu îşi asumă autocenzura”. Aceştia din urmă ies din cadrul sistemului şi sînt trataţi după alte criterii (acelea care se aplică opozanţilor şi dizidenţilor).

„Să spui oamenilor ceea ce trebuie să citească este de regulă inutil sau dăunător, căci adevărata apreciere a literaturii e o chestiune de temperament şi nu se învaţă. Dar să spui oamenilor ceea ce nu trebuie să citească e o altă poveste...“ Vorbele îi aparţin lui Oscar Wilde.

Profesor la Princeton, mare specialist în problemele franţuzeşti, Ezra Suleiman a avut o biografie extraordinară....

Am scris aici, nu de mult, despre o carte încîntătoare a lui Pierre Bayard, Comment parler des livres que l’on n’a pas lus? (2008), despre care am auzit că ar fi fost tradusă în româneşte....

De cîteva zile se tot discută, uneori cu patimă, alteori cu calm şi cu luciditate, despre nominalizarea prim-ministrului....

Ce faci cînd ai 40.000 de cărţi şi locuieşti într-un apartament obişnuit, de bloc? Foloseşti la maximum fiecare spaţiu....

Aflat la Paris cu ocazia unui colocviu, am profitat de ocazie şi am rămas acolo întreaga săptămînă trecută (tentaţie - veţi recunoaşte - omeneşte explicabilă)....

Editura Rao a publicat o carte mai puţin obişnuită a lui Umberto Eco, intitulată Memoria vegetală şi alte scrieri despre bibliofilie (în traducerea impecabilă a Anamariei Gebăilă, care semnează şi not...

Am citit dintr-o suflare - cum se spune - cartea lui Mario Vargas Llosa despre Mizerabilii lui Victor Hugo: Tentaţia imposibilului (2004; trad. fr. La tentation de l’impossbile, Gallimard, 2008)....

"Adevărul este că Mozart, Pascal, algebra lui Boole, Shakespeare, regimul parlamentar, bisericile baroce, Newton, emanciparea femeilor, Kant, Marx, baletul lui Balanchine etc....

Periodic, în Occident se fac un fel de bilanţuri ce încearcă să radiografieze mutaţiile survenite în viaţa intelectuală şi să măsoare influenţa, rolul, puterea pe care le au intelectualii în spaţiul p...

Renaud Camus este un autor prolific şi, nu o dată, incomod....

În urmă cu peste două decenii, cînd Claude Simon lua Premiul Nobel pentru literatură, Angelo Rinaldi a publicat un vitriolant articol, în care spunea printre altele că evenimentul reprezintă (rezum) u...

N-am prea urmărit articolele apărute în primăvară, ce "aniversau" cei patruzeci de ani scurşi de la revoltele studenţeşti din mai ’68....

Ziaristă la RAI, Lorenza Foschini a fost şi corespondentă la Vatican, însoţindu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea în călătoriile sale prin lume....

Sîntem, aşadar, în camera de lucru a lui Olivier Todd, din apartamentul de pe rue de l’Odéon....

Îl ştiam pe Olivier Todd din articolele publicate în Le Nouvel Observateur şi în L’ Express....

La începutul anilor ’70, cărţile despre China comunistă ale lui Simon Leys au stîrnit furia intelectualilor occidentali îndrăgostiţi de maoism....

Editorii români se obstinează să nu-l traducă pe Alberto Manguel, autor a cel puţin două cărţi de referinţă (despre care am scris chiar în această rubrică), O istorie a lecturii şi Biblioteca, noaptea...

Săptămîna trecută, timp de trei zile, postul Realitatea TV a dus o campanie furibundă împotriva taxei de înmatriculare auto....

Regăsesc, printre note şi coupures din ziare şi reviste, un interviu luat anul trecut lui Richard Millet, romancier (fecund, dar discret) şi editor la Gallimard....

Fiindcă tot a venit vorba de Lenin în ultimele două numere ale Dilemei vechi, voi comenta astăzi o carte neobişnuită, semnată de Dominique Noguez şi intitulată Lenin dada (Le Dilettante, 2007; o primă...

Promiteam, în urmă cu cîteva săptămîni, să revin asupra cărţii semnate de Bernard Frank, 5, rue des Italiens. Chroniques du Monde (Grasset, 2007)....

Deşi ideile politice ale lui Vasile Ernu nu-mi erau necunoscute, am citit cu o anume mirare interviul pe care îl acordă lui Cezar Paul-Bădescu în Adevărul literar şi artistic (din 12 decembrie a.c.)....

Roger Grenier (n. 1919), autor al aproape patruzeci de romane, volume de nuvele şi eseuri, publică o carte de amintiri intitulată, simplu, Instantanee (Instantanés, Gallimard, 2007)....

Rar naraţiune autobiografică mai dramatică şi mai răscolitoare ca textul lui William Styron Darkness Visible - A Memoir of Madness (1990; tradus recent în româneşte, cu titlul Beznă vizibilă....

Editura Efes din Cluj publică două volume, sub coordonarea lui Liviu Maliţa, despre Cenzura în teatru. Documente....

Ca bun român şi publicist conştiincios ar trebui să scriu acum despre euroalegeri şi despre referendum. Mărturisesc că elanul îmi lipseşte....

A avut şi la noi cîteva ecouri eseul lui Pierre Bayard, Cum să vorbeşti despre cărţile pe care nu le-ai citit? (Minuit, 2007)....

Anecdota e binecunoscută: trecînd pe lîngă o manifestaţie, Charles de Gaulle a văzut o pancartă pe care scria: "Mort aux cons!"; generalul a avut atunci o replică memorabilă: "Vaste programme"....

Împrumut titlul acestui articol chiar de la Maurice Blanchot, dintr-un text despre Rousseau inclus în Le livre

Care este locul lui Paul Morand (1888-1976) în literatura secolului XX?...

Despre cazul scriitorului-asasin polonez Krystian Bala s-a scris cîte ceva în presa noastră....

Un autor despre care nu ştiam nimic pînă acum, Fabrice Gaignault, publică o carte ce se remarcă în primul rînd prin titlul foarte lung: Dicţionar de literatură spre folosinţa snobilor şi (mai ales) a ...

Enciclopediile nu-i consacră decît cîteva cuvinte: în ciuda legendelor pe care le-a inspirat, Ludovic al XVII-lea a fost uitat de istorie....