Un centru incert

Publicat în Dilema Veche nr. 692 din 25-31 mai 2017
Un centru incert jpeg

Cine a citit cu atenție programul lui Emmanuel Macron va fi observat, cred, că pe lîngă o serie de propuneri inofensiv-generoase (bibliotecile să fie deschise seara și în week-end, interzicerea telefoanelor mobile în școlile primare și în colegii etc.), măsurile ce ar trebui să amorseze reforme de substanță sînt vagi: se preconizează încurajarea antreprenorilor, a investițiilor, întărirea protecției cetățenilor, moralizarea vieții publice ș.a.m.d. Presupusa orientare „liberală“ a lui Macron rămîne, cel puțin deocamdată, o etichetă fără acoperire. De altfel, ar fi fost sinucigaș din partea actualului președinte să se afișeze în campanie ca liberal: în Franța, liberalismul are o reputație foarte proastă iar François Fillon (înainte de povestea cu Penelope) era taxat de către mass-media – pe lîngă acuzațiile de „reacționar“, „conservator“ și alte asemenea drăgălășenii – drept „liberal“, cu variantele, încă și mai infamante, „neoliberal“ și „ultraliberal“ (despre acest ritual al diabolizării liberalismului, Mario Vargas Llosa a scris pagini memorabile). E drept, pe de altă parte, că programul lui Macron nu este nici unul de stînga (în afara, din nou, a unor generalități). Și atunci? Este legitim să vorbim despre centrismul lui Macron? Dar, în definitiv, ce înțelegem prin centrism? Nici dreapta, nici stînga, sau o (improbabilă) sinteză între ele? Cei care se declară în Franța centriști pretind că își propun o reconciliere între libertatea economică și libertatea socială, refuzînd totodată extremismele de orice fel. E foarte posibil ca votanții lui Macron să fi fost seduși de poziționarea lui moderată. Numai că nu trebuie să ne lăsăm înșelați de rezultatele de la turul al doilea. Voturile efective pro-Macron sînt cele din turul întîi, cînd extremele (Le Pen + Mélenchon + alți cîțiva candidați cu programe „revoluționare“ de inspirație comunistă) au avut cam jumătate dintre sufragii… Iar în turul al doilea, abținerile și voturile albe au fost tot atîtea avertismente fără echivoc. Și apoi, cine a reprezentat centrismul în Franța, pînă la intrarea în scenă a lui Macron? François Bayrou, un politician ajuns proverbial, prin eșecurile sale repetate, la alegerile prezidențiale și a cărui formațiune politică (Modem) nu s-a impus niciodată cu adevărat.

Dacă victoria lui Macron a fost o mare surpriză, cîștigarea alegerilor legislative de către formațiunea sa politică
(re)botezată La République en Marche ar fi un miracol. Macron a mizat cu siguranță, de la bun început, că va atrage politicieni de la dreapta, dar mai ales de la stînga eșichierului politic. În fond, la aceste alegeri se profila – după dezastruosul mandat al lui Hollande – un naufragiu al stîngii (scorul lui Hamon este elocvent în acest sens) iar Macron a salvat-o. El însuși este mai curînd un om de stînga, prin angajamentele sale anterioare și prin formație: se mîndrește că ar fi fost elevul filozofului marxist Etienne Balibar (deși Balibar nu-și amintește de prestațiile unui student cu numele Emmanuel Macron) și e apropiat de Jacques Attali, cel care a fost în intimitatea lui Mitterrand. La République en Marche a anunțat că va prezenta candidați în toate circumscripțiile electorale, dar pînă în acest moment marea majoritate a numelor nu ne spun mai nimic: știm doar că va fi respectată sacrosanta paritate bărbați-femei și că vor fi atrase persoane din societatea civilă, ceea ce este, desigur, lăudabil. Cum la legislativele din iunie se profila o victorie a dreptei, Macron a făcut o mișcare îndrăzneață, numindu-l prim-ministru pe Edouard Philippe, membru al partidului Les Républicains și om de încredere al lui Alain Juppé. Mișcarea nu este doar îndrăzneață, ci și perversă: republicanii se vor găsi, în campania pentru legislative, într-o postură inconfortabilă, ceea ce sporește – nesperat – șansele formațiunii En Marche (care și-a adăugat în titulatură și cuvîntul République, parcă pentru a pătrunde și mai insinuant pe teritoriul partidului Les Républicains).

Pentru filozoful Luc Ferry, victoria lui Macron este victoria a ceea ce s-a numit „jeunisme“, adică sacralizarea vîrstei tinere, care merge mînă în mînă cu pasiunea obsesivă pentru nou și cu idolatrizarea progresului. Epoca noastră – adaugă Ferry – valorizează schimbarea, considerată benefică prin ea însăși. Să ne amintim că, în urmă cu cinci ani, sloganul lui Hollande era „Le changement, c’est maintenant!“ („Schimbarea are loc acum !“) Macron a privilegiat ideea de reînnoire, ceea ce e cam același lucru. Fapt este că nu putem prevedea care vor fi următoarele sale mișcări. Ce se va întîmpla cînd Macron va lua primele măsuri liberale? Cum va reacționa stînga (și aripa stîngă din La République en Marche)? Ce vor face milioanele de votanți ai lui Marine Le Pen și Jean-Luc Mélenchon? Care va fi configurația parlamentului? Va face față noul președinte?

Cît privește depășirea clivajului dreapta-stînga, nu mă pot abține să nu citez un pasaj dintr-un scheci al marelui umorist Raymond Devos: „Mon pied droit est jaloux de mon pied gauche. Quand l’un avance, l’autre veut le dépasser. Et moi, comme un imbécile, JE MARCHE !“…

Alexandru Călinescu este critic și istoric literar. Profesor de literatură franceză la Facultatea de Litere a Universității din Iași.

Foto: M. Martin

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.