Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars

Salvador DALÍ
Publicat în Dilema Veche nr. 1036 din 15 februarie – 21 februarie 2024
Foto: ARCUB
Foto: ARCUB

Suprarealismul, așa cum îl înțe-le-geam noi, a murit în ziua cînd am refuzat să‑l mai văd pe Breton. Chiar a doua zi, cineva de la un mare ziar mi‑a cerut să dau o definiție a supra-rea-lismului și am spus „Suprarealismul sînt eu!“. Și chiar cred asta, pentru că sînt singurul care‑l continuă. N‑am re-ne-gat nimic, dimpotrivă, am reafirmat, su-bliniat, ierarhizat, raționalizat, demate-rializat, am spiritualizat totul. Misticismul meu nuclear de acum nu e altceva decît fructul – inspirat de Sfîntul Duh – al experiențelor demonice și suprarealiste de la începutul vieții mele. Ca să se răzbune, Breton a construit meticulos o anagramă pe baza minunatului meu nume. A ieșit „Avida Dollars“. Nu era neapărat o reușită poetică, dar trebuie să recunosc aici, în biografia mea, că se potrivea destul de bine cu ambițiile pe care le nutream în acel moment. Într‑adevăr, Hitler tocmai murise la Berlin, într‑o manieră absolut wagneriană, în brațele Evei Braun. De cum am aflat, am stat și‑am cumpănit vreo șaptesprezece minute* înainte de a lua hotărîrea irevocabilă: Salvador Dalí avea să devină cea mai mare divă a epocii lui. Și am devenit. Așa se întîmplă cu tot ce‑mi propun eu, realizez cu furie paranoică. 

După moartea lui Hitler, o nouă eră mistică și religioasă se pregătea să devoreze toate ideologiile. Pînă atunci aveam însă o misiune. Vreme de zece ani aveam să văd ridicîndu‑se împotriva mea arta modernă, acest rest prăfos al materialismului, moștenit de la Revoluția franceză. Așa că trebuia neapărat să pictez bine, lucru ce nu avea să intereseze absolut pe nimeni. Era, însă, neapărat nevoie să pictez bine, căci misticismul meu nuclear n‑ar fi putut să triumfe, la timpul potrivit, decît întrupat în suprema frumusețe. 

Știam că cel mai glorios piedestal pentru un Salvador Dalí izolat în mijlocul abjectei noastre epoci de decorativism și existențialism amator avea să fie chiar arta abstractă – a inșilor care nu cred în nimic și prin urmare nu pictează nimic. Eram sigur de asta. Dar, ca să reușesc, trebuia să fiu mai tare ca oricînd, să am bani, să fac bani, cît mai repede și cît mai mulți, ca să dureze. Bani și sănătate! Am încetat cu desăvîrșire să mai beau și‑am început să mă îngrijesc, pînă la obsesie. În același timp am răsfățat‑o pe Gala în fel și chip, am făcut‑o cît am putut de fericită, purtîndu‑i de grijă chiar mai mult decît mie însumi, căci, fără ea, totul s‑ar fi sfîrșit. Cu bani, aveam să ne împlinim toate dorințele, în ceea ce privește frumusețea și bunătatea. A fi „avida dollars“ nu era chiar așa de complicat. Dovada cea mai bună e chiar ce se întîmplă azi...

Ce‑mi place mie cel mai mult la Auguste Comte e tocmai momentul în care, înainte de a pune bazele noii sale „religii pozitiviste“, îi așază în vîrful ierarhiei sociale pe bancheri, pe care‑i consideră foarte importanți. Aici se vede poate vîna mea de fenician Ampurdan, pentru că, de cînd mă știu, am fost fascinat de aur, sub toate formele. Eram adolescent cînd am aflat că Miguel de Cervantes a murit în mizerie, după ce scrisese nemuritorul Don Quijote, dăruindu‑l gloriei nepieritoare a Spaniei, că și Cristofor Columb, după ce descoperise Lumea Nouă, a sfîrșit în aceleași condiții, ba, pe deasupra, și la închisoare. Înțelepciunea m‑a îndemnat degrabă să fac două lucruri:

Să‑mi fac închisoarea cît mai devreme cu putință. Și am făcut‑o.

Să devin, pe cît posibil, nițeluș milionar. Am făcut‑o și pe‑asta.

Cea mai simplă metodă de a evita să fii cumpărat cu bani e să‑i ai chiar tu. Avînd bani, nu mai e nevoie să fii „angajat“. Un erou nu se angajează în nimic! E exact contrariul unui servitor. După cum bine a zis filozoful catalan Francesco Pujols: „În plan social, cea mai înaltă aspirație a omului e sacra libertate de a trăi fără să fie nevoit să muncească“. Dalí completează aforismul, adăugînd că libertatea aceasta e chiar condiția eroismului omenesc. Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur. 

Sînt fiul lui Wilhelm Tell, care a transformat în aur mărul pe care părinții săi, André Breton și Pablo Picasso, i‑l așezaseră pe rînd pe creștet, în echilibrul periculos al „canibalisticei“ lui ambivalențe. Pe creștetul fragil și mult adorat al lui Salvador Dalí! Da, cred că sînt salvatorul artei moderne, în marea tradiție clasică a realismului și misticismului care sînt misiunea supremă și glorioasă a Spaniei.

______________

* În clipa aceea, Dalí își lua temperatura. Gala i‑a spus: „Două minute sînt de ajuns!“. „Ca să fiu mai sigur, o să mai țin termometrul încă cincisprezece“, a răspuns el.

(fragment din Jurnalul unui geniu de Salvador Dalí, traducere de Tania Radu, Editura Humanitas, 1994)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg
p 13 jpg

Adevarul.ro

image
INTERVIU EXCLUSIV Nuami Dinescu, despre complexul de a fi „mică și grasă“ și povara rolului Tanța GALERIE
Chiar dacă umbra Tanța a urmat-o ani de zile și i-a pus piedici, Nuami Dinescu a reușit să își pună numele în locul personajului.
image
Santorini „made in China”: Imagini surprinzătoare cu o copie perfectă a insulei grecești VIDEO
O tiktokeriță a dezvăluit că a vizitat cea mai emblematică insulă a Greciei la peste 7.000 de kilometri distanță - în China. Yasmin von Roon, în vârstă de 27 de ani, a rămas uluită când a descoperit stațiunea Dali’s Ideal State - o copie fidelă a insulei Santorini.
image
Instalația bizară care a supraviețuit din Primul Război Mondial. La ce folosea staţia de despăduchere „Larga” de la intrarea în Galați
Rămășițele unei stații de despăduchere pe linia ferată, din perioada Primului Război Mondial, pot fi văzute la marginea orașului Galați. Pe vreme aceea, călătorii care ajungeau din Rusia, dar şi vagoanele, erau supuse dezinfectării cu insecticidul acum interzis DDT.

HIstoria.ro

image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor.