Viziunea suprarealistă a lumii

Ion BIBERI
Publicat în Dilema Veche nr. 1036 din 15 februarie – 21 februarie 2024
Foto: ARCUB
Foto: ARCUB

...

Artistul suprarealist punea, sub îndemnul marilor înaintași, cu hotărîre, problema esenței realității, a trăirii ei subiective și mai ales a recreării acesteia, în opera de artă. Problema cunoașterii lumii și a aderenței sufletești la structura ei profundă se pune cu hotărîre, poate nu totdeauna în expunere teoretică, dar, cu siguranță, în expresie plastică. Arta suprarealistă, defininind în această privință o atitudine spirituală comună majorității artiștilor contemporani, neagă, într‑un cuvînt, poziția unui Courbet pentru care percepția coincidea cu realitatea. Repudiind această atitudine, pe care am putea‑o defini în termeni filozofici ca o mărturie de realism naiv, suprarealistul disociază viziunea comună asupra realității și recreează lumea după un indice subiectiv, pe un plan nou, situîndu‑se pe o incidență depărtată de imaginea curentă, familiară și de percepție directă, neprelucrată, a lumii. El depășește zona spectacolului concret, învestindu‑l cu virtuți subiective, mitice, simbolice și dezvăluindu‑i implicațiile inedite, necunoscute; el învăluie obiectele într‑un halou subiectiv, de taină și insolit sau descoperă în jurul obiectului existența unei atmosfere, care pune realitatea într‑o nouă lumină. [...]

 Se face realul după modele trăite în stări de vis și se imprimă întregului decor un fel de entorsă, de alterare a încheieturilor lui familiare, pentru a‑l converti într‑un fantastic cotidian, atunci cînd nu se elaborează în întregime, prin metode artistice, [...] un peisaj situat pe coordonate necunoscute vieții de veghe. Se înfăptuiește implicit și adesea deliberat o artă de obîrșie și semnificație onirică, adîncindu‑se și urmărindu‑se pînă la ultimele urmări spiritul primilor romantici germani și al unora dintre artiștii plastici ai aceluiași curent. Arta modernă se călăuzește către interiorizare: „Nu mai este vorba de a vedea lumea din afară, așa cum aceasta apare tuturor oamenilor, ci de a se citi pe sine, prin mijlocirea spectacolului lumii“, notează Yves Duplessis comentînd opera lui Max Ernst, și continuă: „Această întoarcere a artistului asupra lui însuși va fi ușurată prin fixarea atenției sale asupra unui singur punct exterior care, oprind cursul preocupărilor obișnuite, eliberează activitatea inconștientă“. Arta revelează astfel pe om în imageria sa lăuntrică, în reminiscențele, visele, fantezia creatoare și năzuințele sale adesea nemărturisite direct. Proiectînd viziuni strict personale, artistul suscită, la rîndu‑i, la spectator, imagini și trăiri asemănătoare, revelînd pe om lui însuși. 

O atare viziune se va defini de bună seamă prin înfățișări plastice neașteptate, haotice sau fragmentare și adesea incongrue; accentul nu cade însă numai pe materialitatea plastică sau colorit, ci cu deosebire pe gama emotivă din care operele purced și care conduc, prin consonanță, în sensibilitatea contemplatorului, la o stare de inconfort, neliniște și spaimă, surpriză și șoc emotiv, perplexitate, senzație de „niciodată văzut“, de paramnezie și vertij, de constricție psihică. Contemplația iubitorului de frumos în fața operei de artă își schimbă total regimul sufletesc al seninătății clasice, suscitînd amintiri emotive de vis rău, de halucinație, percepute în timpul ațipirii și în semi‑somn, de nostalgii dureroase. Ajungem astfel în ținutul de adîncime al vieții sufletești, dezvăluind viziunile nocturne ale gîndului în suferință. Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții. 

Unul dintre meritele acestei arte este, prin urmare, de a fi exprimat și pus în valoare faza nocturnă și onirică a vieții umane. Este, în adevăr, paradoxal că această trăire de adîncime, în care omul se cufundă în momentul somnului și în care trăiește aproape o treime din durata vieții, să nu fi fost explorată pînă în timpul nostru decît întîmplător, în opera de artă. Suprarealismul completează așadar, prin descoperirea climatului interior nocturn, domeniul artei, limitat sau susținut cu deosebire de estetica operelor clasice în zonele solare și raționale ale  gîndului.

În același timp însă, prin înțelegerea faptului că între tărîmurile onirice ale vieții omului normal și între fenomenele patologice ale alienaților nu există o deosebire de natură – adevăr subliniat intuitiv de Kant și Schopenhauer și confirmat de psihiatria contemporană, începînd cu lucrările lui Moreau (de Tours) –, suprarealiștii au împins explorările lor pînă la ținutul psihologiei patologice: halucinația psihotică, delirul, experiența intoxicației prin substanțe halucinogene, interpretarea paranoic‑critică (Salvador Dalí), fantasticul schizofren revelează o nouă realitate, populată de ființe bizare sau burlești, presărată de „spații neliniștitoare“, de înfățișări de cataclisme și ruine (prelungiri ale temelor ruinelor romantice), de fapte cu semnificație necunoscută, realitate vizionară (reluînd imaginile consemnate de un W. Blake), suscitînd terori irespirabile, de coșmar. Temele medievale, ale ispitirii Sfîntului Anton, ale sensibilizării răului, bestiarelor și ființelor satanice, crîmpeiele de iad sau înfățișările de dansuri macabre, apar, în general, artistului suprarealist ca „subiecte“ premergătoare și naive. [...]

Obiectivul ultim și, am putea spune, obsesia permanentă a artistului suprarealist este de a crea un nou regim de realitate, cu procedee în parte experimentate de școli artistice anterioare, dar urmărite consecvent, ca și suscitarea unei noi game de emoții contemplative, la contactul cu revelarea unei suprarealități. Am putea defini această noțiune ca o realitate de al doilea grad, transcotidiană, deși dependentă de universul fizic cunoscut; pentru a o evoca artistul folosește o tehnică figurativă constituită cu imaginile de amintiri ale visului, activități subconștiente, ale fanteziei și elaborării delirante, într‑o liberare totală a spiritului, emancipat de constrîngerile pragmatice ale mediului imediat și reprezentînd, după părerea lui A. Breton, voința unei înstrăinări totale.

Suprarealitatea presupune o stabilire de raporturi inedite, de corespondențe revelatoare între lucruri, prin mijlocirea juxtapunerilor, în operele de artă, de imagini și obiecte disparate, de „întîlniri“ întîmplătoare, neverosimile, între fapte și obiecte (alăturarea unei umbrele și a unei mașini de cusut pe o masă de disecție: Lautréamont), prin elaborarea sau descoperirea de funcțiuni simbolice, foarte adesea cu semnificație sexuală, ale obiectelor sau descoperirea simetriilor ascunse ale lucrurilor. Suprarealitatea nu însemna, pentru a folosi un cuvînt al lui Paul Klee, o „reproducere“ a vizibilului; dimpotrivă, pictura face vizibilă latura nevăzută din lucruri; suprarealitatea presupune o artă „figurativă“ prin folosirea imaginilor, alcătuind bogăția de substanță a visului, puterea de evocare a fanteziei – ca și densitatea substanței materiale a lumii, deși neevitînd cu desăvîrșire geometrizarea și simetriile, care alcătuiesc în esență nervurile de susținere ale realului și conduc la o distincție adesea specioasă, între arta figurativă și cea nonfigurativă; suprarealitatea comportă existența, deasupra nivelului reprezentat de lumea cotidiană, a mai multor octave ale lumii imaginare sau de planuri de realitate obiectivă, ignorate pînă în prezent de artistul clasic, anulate fiind prin lipsa de corespondență cu fantasticul, presimțirea și intuiția anticipatoare a universului, considerat ca o realitate tetradimensională. 

Astfel, suprarealismul, „rodul fanteziei și al umbrei“ (Aragon), ia „o conștiință din ce în ce mai limpede și mai pasionată a lumii sensibile“ (Breton, citat de Nadeau), care încheie, la rîndu‑i, că năzuința artei suprarealiste „nu este de a depăși realul, ci de a‑l adînci“. 

Se elaborează, în acest mod, un nou limbaj, ceea ce alcătuiește în fapt justificarea majoră a existenței fiecărei opere și a fiecărui curent literar și artistic; se repune de fiecare dată în discuție, în elaborarea artistică, activitatea demiurgică a artistului în stare de a converti lumea în simbol și suprarealitate, revelînd‑o, pe această din urmă, altora; se elaborează – folosind într‑o semnificativă întîlnire datele hazardului obiectiv și ale libertății interioare – o nouă metodă artistică, a explorării fortuitului. 

(fragment din Arta suprarealistă de Ion Biberi, Editura Meridiane, 1973)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg
p 13 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.