Farmecul uitat al eleganței

Publicat în Dilema Veche nr. 784 din 28 februarie – 6 martie 2019
Farmecul uitat al eleganței jpeg

Într-un text din 1830, intitulat Tratatul despre viața elegantă (Traité de la vie élégante), Balzac încerca să depășească, prin anticipare, opoziția simplistă „noi muncim, nu gîndim“. Scriitorul distingea trei categorii: a) omul care muncește; b) omul care gîndește și c) omul care nu face nimic. Acestor trei categorii le-ar corespunde trei formule de existență: a) viața ocupată; b) viața de artist și c) viața elegantă. Despre oamenii care muncesc Balzac nu are (el, un salahor al scrisului) o părere prea bună; îi crede, în consecință, incapabili să înțeleagă viața elegantă. Artistul, în schimb, știe să fie rînd pe rînd elegant și neglijent, să alterneze fracul cu salopeta de lucru; eleganța la el este naturală (firescul e, de altfel, calitatea esențială a adevăratei eleganțe). Textul balzacian, de relativ mici dimensiuni (a fost publicat inițial în serial într-un săptămînal), e un omagiu, plin de căldură, dar totodată argumentat, adresat eleganței. A duce o viață elegantă înseamnă, spune Balzac, a poseda „știința care ne învață să nu facem nimic la fel ca ceilalți, dînd impresia că le facem pe toate aidoma lor“. Ce înseamnă asta dacă nu refuzul ostentației: a trece neobservat deși, în realitate, ești diferit e o artă (mă rog, o știință) care se învață (de altfel, romancierul îl cheamă în ajutor și pe Solon: „Nu face pe prințul dacă nu ai învățat să fii astfel“, vorbă cu greutate dacă ne gîndim că cel care o emite a instaurat democrația la Atena…). Textul balzacian e presărat cu aforisme și axiome pe marginea cărora s-ar putea glosa cu folos. Iată cîteva: „Bruta se acoperă, bogatul sau prostul se împodobește, omul elegant se îmbracă“, „Neglijența în îmbrăcăminte este o sinucidere morală“, dandysmul este „o erezie a vieții elegante“ (prin ostentație, firește), „Vorbește, pășește, mănîncă, îmbracă-te și îți voi spune cine ești“ sau (o citez și pe asta, deși nu mă avantajează) „Sînt în afara vieții elegante oamenii de afaceri și profesorii de umanioare“ (știți, presupun, că fac parte din a doua categorie). Cînd autorul spune: „Bogat devii, dar elegant te naști“ e o contradicție înșelătoare cu afirmațiile citate mai sus deoarece eleganța presupune niște calități morale înnăscute, precum și gustul pentru simplitate, pentru autenticitate. O altă idee fundamentală în ochii lui Balzac: eleganța este, obligatoriu, și o chestiune de comportament, ea e, în definitiv, inseparabilă de politețe, de bunele maniere. Voi reveni asupra acestui aspect. Notez deocamdată că, un secol mai tîrziu, Paul Valéry insista și el, cînd definea eleganța, pe jocul între rafinament și naturalețe: eleganța ar fi „arta de nu te face remarcat îmbinată cu grija subtilă de a lăsa să se vadă că ești altfel“. Și încă: „Ușurință în lucrurile dificile. A găsi fără a avea aerul că ai căutat“.

Dacă semnele exterioare ale eleganței (îmbrăcăminte, bijuterii etc.) sînt în bună parte un fenomen de modă, politețea a fost puternic influențată de convulsiile sociale. Cum egalitarismul proscrie eleganța, ea a fost considerată întotdeauna contrarevoluționară. Revoluția franceză face din grosolănie norma conviețuirii: e obligatorie adresarea cu tu, sînt interzise apelativele domnule și doamnă, îmbrăcămintea trebuie să fie, firește, neutră și să anuleze diferențele de clasă. Se vîntură chiar ideea unei uniforme unice pentru copii și poate, de ce nu, pentru toți cetățenii. Fardurile, parfumurile, accesoriile luxoase sînt condamnate. În secolul XX povestea se repetă. Pentru soviete, care privilegiază și ele uniforma, eleganța e „reacționară“. După al Doilea Război Mondial, în țările satelite, activistul se îmbracă sobru (ca să nu spunem de-a dreptul cenușiu), „oamenii muncii“ la fel, femeia – dăruită trup și suflet cauzei construirii socialismului – nu mai are timp de frivolități. Eleganța este, ca și politețea, un „moft“ burghez, complet anacronic (vă amintiți scena inaugurală din Scrinul negru, cu „reacționarii“ care își duc hainele la talcioc). „Revoluția culturală“ chineză duce fantasma egalitaristă la paroxism, impunînd uniforma și pedepsind aspru orice abatere de la austeritatea proletară. Regăsim fenomenul în Cambodgia și în Coreea de Nord.

Dincolo de considerațiile istorice și sociologice, percepția eleganței ține de experiențele noastre personale. Copil și adolescent fiind, cînd mergeam la teatru (la Naționalul ieșean, în primul rînd), mă fascina ținuta femeilor: ele erau îmbrăcate special pentru teatru, rochii din materiale scumpe (cel puțin așa mi se păreau), punînd în valoare curbele corpului, pantofi cu tocuri înalte, avantajîndu-le pe cele cu picioare frumoase, și să nu uit parfumurile, unele grele, altele suave, care se amestecau și te învăluiau în foaier. Teatrul (opera, filarmonica) a mai fost o vreme un spațiu în care trebuia să respecți niște coduri – nescrise – ale eleganței. Încă mai acționau practicile care reglaseră sociabilitatea în secolul al XIX-lea, vîrsta de aur a politeții și a eleganței burgheze. Mersul la spectacole, la cursele de cai, vizitele impuneau ținute adecvate. Și la Caragiale avem exemple în acest sens, unele în registru parodic. Astfel, în Five o’clock, madam Potropopescu poartă, la circ (da: la circ !), o superbă pălărie bleu gendarme cu panglici vieux-rose cu care vine și a doua zi în vizită la madam Esmeralde Piscopesco. Dar și vizitele de -jour fixe, și ținuta deosebită pentru teatru sînt – cum se spune – istorie. Convențiile au fost eliminate, însă lipsa lor este ea însăși o convenție.

În anii ’60, mișcările hippie și Mai ’68 au dat eleganței și politeții lovitura de grație. Studenții li se adresau profesorilor (și nu numai lor) cu tu (interesant e că Roland Barthes, om foarte de stînga, refuza tutuiala, considerînd-o, în fapt, tot o formă de conformism, dar cu semn invers). Mai ’68, ca și moda hippie, au trecut, dar o serie de lucruri au rămas: dezinhibarea, o anume agresivitate în comportament, neglijența în vestimentație, ideea că e „cool“ dacă sfidezi și încalci normele vieții „burgheze“ („épater le bourgeois“ e o temă mai veche, cu rădăcini în secolul al XIX-lea). S-a produs, totodată, o „dezvrăjire“ (dacă-mi este îngăduit cuvîntul) a spațiilor în care se oficiază actul artistic, la teatru poți merge îmbrăcat oricum, unii mai respectă vechile coduri, dar alții, tot mai numeroși, le transgresează fără complexe. Spectacolul străzii s-a transformat și el substanțial: dacă înainte de 1989 oamenii se îmbrăcau trist, cenușiu, acum strada a cîștigat în culoare și în varietate. Nu însă numaidecît și în eleganță pentru că vara, spre exemplu, se merge prin oraș sau la cumpărături, în centrele comerciale, cum se ieșea, în urmă cu decenii, la plimbare în stațiunile de pe pe litoral, adică într-o vestimentație minimală. Un efect paradoxal a avut feminismul, care este și el, în fond, o doctrină egalitaristă: eleganța și frumusețea au devenit suspecte, iar politețea și galanteria reprezintă niște culpe potențiale. Pe terenul lăsat liber au înaintat victorios mîrlănia, grosolănia, obrăznicia, agresivitatea. Or, însemnătatea eleganței era dată și de faptul că făcea parte dintr-un set de valori și de practici sociale, alături de politețe, galanterie și de arta conversației. Sînt valori din alte vremuri. Avem toată îndreptățirea să fim nostalgici… 

Alexandru Călinescu este critic și istoric literar, profesor de literatură franceză la Facultatea de Litere a Universității din Iași.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.