eleganța

Mitocănia care, în societatea noastră, a ajuns la rang de cucoană mare. Nu ne place să vedem cum țopenia și bădărănia se țin de mînă la cele mai înalte niveluri. Cîrtim, cînd ironic, cînd vehement contra nesimțirii, tînjind după o societate în c

Și Petrică Roman zîmbea la fel de larg în acele zile, un tip de bine și el, ca și nea Nelu. Neconflictual, nu făcea gît (ca alții, de la Penețeu, la care se găsiseră droguri și mașini de scris), poate pentru că nici nu prea avea, dar, ce paradox, puloverul roșu la baza gîtului electriza fetele de la APACA, pe cele care, firește, nu voiau nici lei, nici valută, ci doar Petrică să fie elegant cu ele. Și el chiar era elegant, uneori în mai multe limbi de circulație internațională, chiar dacă de lem

Roland Barthes, om foarte de stînga, refuza tutuiala, considerînd-o, în fapt, tot o formă de conformism, dar cu semn invers). Mai ’68, ca și moda hippie, au trecut, dar o serie de lucruri au rămas: dezinhibarea, o anume agresivitate în comportament, neglijența în vestimentație, ideea că e „cool“ dacă sfidezi și încalci normele vieții „burgheze“ („épater le bourgeois“ e o temă mai veche, cu rădăcini în secolul al XIX-lea). S-a produs, totodată, o „dezvrăjire“ (dacă-mi este

E ca scos din cutie, ras un milimetru sub piele, pieptănat impecabil, cu o ţinută care scîrţîie la mers. Îşi murmură salutul, „Bonsoir, madame“, cu capul înclinat în unghiul optim, cu privirile evitînd stilat decolteul gazdei. „Bune maniere ca a

Cochetăria e chiar opusul eleganței. Cochetăria acumulează, adaugă, subliniază, în timp ce eleganța renunță, epurează, elimină, recurge minimal la „materie“. Eleganța nu doar că nu are mai nimic de-a face cu ornamentarea, dar are dimensiuni care depășesc vizibilul. Eleganța este o valoare spirituală înainte de a fi o valoare estetică. Nu doar că are dimensiuni care depășesc vizibilul, dar atunci cînd e desăvîrșită, eleganța devine transparentă, lăsînd prim-planul pentru manifestar

Oamenii mari nu se urcă pe soclu, căci n-au nici cea mai mică nevoie de el. Oamenii mari nu zboară peste capetele noastre, ci umblă printre noi, ne zîmbesc cu naturalețe, ne întind mîna și ne ajută să avem încredere în noi prin validarea pe care ne-o oferă cu generozitate. Oamenii mari nu se consideră niciodată mari. Deși ne depășesc cu mult. Iar B. Elvin a fost un om mare.

Domnul respectiv (e drept, nu jurnalist de meserie) îmi atrăgea atenția să scriu cu diacritice, să dau răspunsuri ample și interesante, însoțite de poze potrivite, avînd astfel șansa unei expuneri mai bune. Am ratat șansa, alegînd să nu r

A spune că ești lipsit de deontologie pentru că ești sărac mi se pare o simplificare îngrozitoare. Se vede clar scăderea calității cauzată de lipsa banilor. Dar, dincolo de asta, există o scădere a calității cauzată de lipsa eticii interne. Cînd leg două

Mă gîndeam că persoanele elegante sînt atît de discrete încît e greu să numeşti una imediat. Prima persoană care îmi apare este Marina Sturdza, dar din păcate nu mai este printre noi. Apoi Ileana Vulpescu, Clotilde Armand, Oana Pellea… Eu nu prea reuşesc să separ eleganţa