Cîntărind cu măsura eleganței

Dragoș BOGDAN
Publicat în Dilema Veche nr. 784 din 28 februarie – 6 martie 2019
Cîntărind cu măsura eleganței jpeg

În drumul ei peste tejghea, eleganța este un parcurs de reciprocitate între negustor și client sau este o calitate ce condiționează relația între cei doi? M am întrebat adesea acest lucru, pus fiind în fața unor comportamente de a dreptul inconfortabile, atît din partea unor clienți, cît și din partea unor prestatori de servicii – ospătari, vînzători, curieri, șoferi de taxi ș.a.m.d. Eleganța este un costum în care, odată intrat, își ia forma ta, se confundă cu propriul relief sau ar trebui ca, în funcție de cine ne stă în față, să alegem din șifonierul caracterului haina potrivită ocaziei? Și spun asta în special pentru că, folosind registrul inadecvat, riscăm ca acela din fața noastră să interpreteze total pe dos ceea ce i se oferă (de pildă, un limbaj prea elegant în fața unui bădăran poate fi deranjant pentru acesta din urmă pînă într a-colo încît să-ți fie amenințată integritatea fizică).

Și totuși, efectul a fost de cele mai multe ori cel dorit: în fața unei exprimări frumoase, a unui comportament respectuos și elegant, se simte mai degrabă instinctul unui mimetism benefic – clientul se recalibrează și se așază pe același palier de respect. În general, eleganța naște eleganță, respectul invită la respect, decența și moralitatea pot fi factori ce stimulează încrederea și armonia relațiilor sociale.

Eleganța are două surse: prima se înscrie în ceea ce îndeobște numim cei șapte ani de-acasă și se așază alături de buna-cuviință, respect, moralitate ș.a.m.d în ghiozdanul bunei-creșteri părintești. Cea de-a doua derivă din experiențele trăite, acumulările livrești, oamenii pe care i-am avut drept modele de-a lungul vieții, care „ne-au șlefuit“, ne-au modelat personalitatea într-un mod pe care ni l-am asumat. Îmbinarea celor două – aș numi-o, la nivel comportamental, eleganță – este condiția care transformă comerțul într-o relație interpersonală, iar produsele în vehicule ale experiențelor noastre.

„Bună ziua și bine ați mai venit pe la noi! Ce mai e nou prin tîrg? Cum vă mai merg afacerile?“ era modul de a te întîmpina al ultimului cafegiu armean dintre cei din stirpea de odinioară a Bucureștilor. Domnul Haig Keșkerian avusese timp, în cei aproape nouăzeci de ani ai săi, nu numai să aducă tradiția cafelei orientale, la ibric, pînă în prezent, ci, mai ales, să fie un reper al eleganței comerciale. Întîmpinîndu-și clienții cu vorbele acestea, îi invita, practic, să pună stăpînire pe subiectul discuției, să o poarte acolo unde le era mai convenabil: unii se lăudau, alții nu mai conteneau cu lamentațiile, unii puneau pe tejghea problemele din actualitate pe care le considerau mai importante, însoțite adesea de un amplu comentariu subiectiv. „Un negustor care nu e un bun ascultător nu își face meseria cum trebuie, nu își onorează clienții“, obișnuia să-mi spună după ce primea vizita unuia mai guraliv (sînt conștient că eu însumi eram unul dintre aceștia). El nu vorbea foarte mult: pe mulți îi aproba, pe alții îi consola, pentru cei mai mulți avea cîte un cuvînt de încurajare. Nu se putea să bei o ceașcă de cafea de la domnul Keșkerian fără să te ducă gîndul la discuția avută în ajun și astfel, fără să-ți dai seama, să-ți începi ziua cu un tonus optimist. Își lua rămas-bun fără să uite vreodată să-ți mulțumească pentru vizită și pentru tîrguieli și, mai ales, să-ți lanseze invitația de a-i călca pragul din nou. „Să o beți sănătoși și să mai poftiți pe la noi!“

Sursa principală a eleganței cu care își onora clienții era modestia în care trăise o viață, fără ifose sau pretenții, bucurîndu-se de reușite, dar fără să-și facă un titlu de laudă din asta. Nu l-am auzit vreodată povestind despre importanța sa în rîndul cafegiilor bucureșteni, despre amploarea afacerilor sale sau, mai ales, arogîndu-și vreun titlu de excelență (cum ar fi „Regele Cafelei“). De fiecare dată cînd cineva îi aducea laude sau încerca să-i descrie notorietatea, spunea cu voce joasă, plecînd privirea: „Ei, nu-i chiar așa…“, iar cînd povestea despre clienții săi sau despre magazinele pe care le-a avut, simțea mereu nevoia să introducă sintagma „…fără să mă laud…“. Singura sa mîndrie era calitatea boabelor brun-aromate ce ieșeau din mîinile sale, reflectată în bucuria și aprecierea tuturor celor ce-i treceau pragul. Așa cum li se întîmplă maeștrilor adevărați, ceva din felul său de a fi se impregna în gustul cafelei – simplu, dar rafinat, cu aromă deplină fără să caute gusturi suplimentare, meritînd să preia numele creatorului său: „Cafea Haig Keșkerian“.

Lăsa talerul cîntarului în care era cafeaua să atîrne mai greu decît greutatea măsurată, ignorînd o pierdere nesemnificativă în favoarea satisfacției clientului. Nu era vorba că ai fi dobîndit cine știe ce cu un gram sau două de cafea în plus, însă sentimentul că ai dat peste un negustor generos te făcea să revii cu inima ușoară. Asta pe lîngă faptul că îi admiram întotdeauna „mîna formată“ ce știa de la început să rîșnească cantitatea dorită de client. Mai uita uneori să apese întrerupătorul rîșniței și cînd punea punga cu cafea pe cîntar întreba plin de amabilitate dacă poate rotunji în plus contravaloarea cafelei: „Merge de «x» lei?“. Nu am putut niciodată să-mi dau seama dacă dinadins îi „scăpa“ mai multă cafea în pungă sau dacă chiar nu nimerea cantitatea, însă cei care îi erau clienți mai vechi știau că astfel pot naște într-un negustor satisfacția unui gheșeft bun și acceptau întotdeauna suma propusă în schimbul unui zîmbet de mulțumire pe chipul bătrînului armean.

La anii săi, nu se văita niciodată, deși neputințele fizice erau vizibile. Se bucura cînd mă ofeream să-l ajut, însă nu-mi cerea asta niciodată: nu voia să-și deranjeze clienții, ci să le facă un hatîr celor ce doreau să se simtă pentru cîteva clipe cafegii. În timp ce cafeaua se prăjea, îți povestea despre artiști celebri, scenariști și scriitori ce i-au trecut pragul de-a lungul vremii, iar istorioara ți se însăila în minte țesută de pocnetul boabelor ce tocmai ieșeau din cuptor. Nici nu știai cum trec minutele, cîteodată orele… O singură dată am adus vorba despre pribegia forțată la care au fost obligați armenii din Turcia la începutul secolului XX, fără să îmi dau seama că familia sa fusese una din victimele acestei barbarii. Mi-a povestit cum o parte dintre ei au dispărut atunci, cum tatăl și unchiul său avuseseră inspirația să o pornească spre România, reușind astfel să-i salveze pe cei ce veniseră cu dînșii. Amintirile l au întristat, însă experiența de negustor l-a ajutat să depășească cu eleganță subiectul, fără să-l refuze în mod explicit: „Ei, viața a mers mai departe, s-au uitat toate și, uite, eu îți vînd acum cafea, la anii mei… Ia spune, ce ai mai făcut cu afacerea dumitale?“. Știa cu ce mă ocup, iar după ce am terminat probele de produs, am pregătit cîteva sticle de bragă frumos etichetate pe care i le-am prezentat. După ce a gustat și a privit ambalajul mi-a spus: „Produsul e bun, arată frumos, să vedem, cum îl vinzi“. I-am povestit pe unde aveam de gînd să vînd braga, iar el a adăugat doar atît: „Să ai răbdare cu clienții!“.

De multe ori mi-am amintit vorbele sale, însă de fiecare dată sunau altfel: la început, am înțeles că va fi nevoie de un timp îndelungat pentru a forma o clientelă, apoi era vorba despre răbdarea cu care consolidezi încrederea acesteia în tine și în ceea ce faci, iar, în final, grija cu care imprimi produsului personalitatea pe care dorești să o comunice. Am înțeles că eleganța este o calitate obligatorie a unui negustor, care se răsfrînge atît asupra clienților, dar, în egală măsură, și asupra produselor vîndute.

Cît cîntărește astăzi eleganța în balanța negustorului? Aș spune cît întreaga sa afacere. De aceea, am privit braga ca pe un copil pe care îl învăț „cei șapte ani de-acasă“, conștient fiind că atunci cînd o trimit în lume nu trebuie doar să aibă un aspect plăcut, îngrijit, o etichetă frumoasă, ci să poată să exprime prin calitățile sale eleganța simplă a vremurilor de altădată, să răcorească și să încînte, să aducă cu ea o poveste sau să trezească una în imaginația celor ce o beau. 

Dragoș Bogdan este filolog și bragagiu, fondator al Bogdaniei, bragageria cu povești a Bucureștiului.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Județ sub teroarea urșilor și a șerpilor. Localnicii dintr-un municipiu se tem de trei zile să iasă din case VIDEO
Urșii au dat iama în mai multe zone locuite din Vâlcea. În reședința de județ, într-un cartier al orașului, fiarele au ajuns să se plimbe pe străzi, iar o familie s-a trezit cu un șarpe în casă.
image
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Legumele românești se vând la fel de scump ca la începutul sezonului, iar obișnuita pantă descendentă nu se face simțită ca în alți ani. De peste două săptămâni, prețurile la tarabe au înghețat, la propriu
image
Teoriile conspiraționiste și reticența la vaccin anulează un secol de cercetare medicală. Ce boli grave revin în forță
Medicii trag un semnal de alarmă și dau de înțeles că din cauza reticenței la vaccinare riscăm să anulăm aproape un secol de cercetare medicală. Boli care erau ținute în frâu, unele aproape eradicate, se întorc amenințător, făcând victime, tocmai fiindcă găsesc teren propice.

HIstoria.ro

image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.