Pune-ți singur o întrebare!

Publicat în Dilema Veche nr. 784 din 28 februarie – 6 martie 2019
Pune ți singur o întrebare! jpeg

Unul dintre locurile mele online preferate este The Talks, un site cu peste 300 de interviuri cu personalități creative din lumea filmului, artei, modei, literaturii și sportului din toată lumea – de la Quentin Tarantino la Salman Rushdie, de la Marina Abramovic la Manolo Blahnik și așa mai departe. Interviurile nu sînt prea lungi, nici foarte complexe, sînt pur și simplu… perfecte. Sparkling & witty, cum s-ar zice în limba în care sînt publicate. Destul de provocatoare, dar nu intruzive, firești, dar nu banale, un dialog ca un joc asumat de ambele părți. Uneori reporterul completează răspunsul cu vreo observație („That seems pretty positive“), alteori întreabă, simplu și franc, „Why?“. Impresia cu care rămîi tu, cititorul, la final, este de… eleganță – impresie accentuată și de fotografiile clasice, alb-negru, care însoțesc interviurile (avînd în vedere că site-ul este sponsorizat de Rolex, probabil că tocmai asta a fost direcția creativă: eleganță timeless). 

Nu mai țin minte cînd și cu cine am făcut primul interviu. Cu siguranță a fost pentru Dilema veche, acum aproape 15 ani, și-mi amintesc emoția cu care m-am dus să mă întîlnesc cu subiectul, înarmată cu un ditamai reportofonul cu casetă, împrumutat de la un prieten din televiziune. Lucrasem cîteva nopți la întrebări, după o documentare ca pentru teza de licență; transcrierea și editarea interviului au durat alte cîteva zile. Pe atunci nu existau variantele e-mail, Skype sau social media. Singura cale de a obține un interviu era să înregistrezi subiectul și apoi să transcrii conversația – ocazie cu care mi-am dat seama cît de incoerenți sîntem, de fapt, cînd vorbim. Începem propoziții pe care nu le mai terminăm niciodată, pentru că ne fură o altă idee. Deschidem paranteze pe care uităm să le închidem. Lăsăm fraze în aer. Repetăm idei, sîntem niște maeștri ai tautologiei. Nu mai zic de bîlbîieli sau cacofonii. De cele mai multe ori, nu poți publica transcrierea brută a interviului fără o minimă editare. Cuvîntul scris rămîne și are mai multă greutate decît cel rostit, așa că mi s-a părut un gest de curtoazie (și față de intervievat, și față de cititor) să editez bîlbele, să șterg repetițiile inutile, să aduc la o formă mai cursivă unele pasaje. Desigur, fără să schimb sensul, fără să intervin în stilul personal și încercînd să păstrez oralitatea care dă savoare unui interviu. Habar n-am dacă mi-a ieșit de fiecare dată, dar sînt oarecum împăcată că am încercat. 

Îmi place să citesc interviuri, mai mult decît să le urmăresc în varianta video, acum atît de la modă. Nu urmăresc doar răspunsurile subiectului, ci și întrebările jurnalistului, felul în care curg, una după alta, construind un drum pe care cei doi merg împreună, făcînd un ping-pong elegant de idei. Și nu pot să nu observ și tendința unor intervievatori de a acapara scena, dornici să facă paradă cu propria documentare, cu propriile idei și opinii personale. Întrebările se transformă în lungi declarații, care uneori nu par să aibă prea multă legătură cu subiectul, dar care te trag de mînecă la fiecare cuvînt: „Uită-te la mine, jurnalistul, cît de mult am citit și cît m-am documentat!“. Deși interviul nu e despre jurnalist, ci e despre cel intervievat – scena e a lui și reflectoarele îl luminează. Iar interviul e un joc subtil, în care ambele părți au un rol asumat, scopul fiind dozajul perfect de informație și entertainment – pentru public.  

De cînd interviurile se fac (mai mult) prin e-mail, a devenit ceva la îndemîna oricui să trimită niște întrebări. Mai ales că, se știe, în lumea în care trăim, nu mai avem timp. Desigur, e mult mai simplu să primești niște răspunsuri gata scrise, fără efortul de a le transcrie (am căutat soluții, dar încă nu s-a inventat un soft de transcriere în română). În plus, subiectul are mai mult timp de gîndire atunci cînd primește întrebările pe e-mail. Nu se mai bîlbîie și-și editează singur cacofoniile. Cel mult, înainte să trimiți textul la paginat, îl mai treci printr-un site de pus diacritice („Ce oameni și ăștia care scriu fără ș și ț!“) și cam asta a fost munca ta de reporter… Dar ce te faci cînd subiectul îți modifică o întrebare, după cum îi convine? Sau o ignoră, pur și simplu. Sau – preferata mea – o schimbă cu totul, pentru că are el ceva de declarat (de obicei, o răfuială personală) și folosește ocazia. Sigur, și tu, jurnalistul, poți să te „răzbuni“ și să-i mai tai din răspunsuri dacă-s prea lungi și nu încap în pagină. Cînd interviurile sînt intermediate printr-un agent de PR (aproape inevitabil, în cazul vedetelor), se transformă într-un ping-pong de e-mail-uri formale în care se negociază subiecte, număr de semne și, cînd e vorba de fotografii, dorințe de retuș din ce în ce mai precise. Totul fără ca jurnalistul și subiectul să se întîlnească vreodată față-n față și să stabilească vreo legătură personală!

De cealaltă parte a baricadei, am primit și eu întrebări pentru interviuri prin e-mail. Două solicitări din ultima vreme mi-au răsturnat tot ceea ce știam despre „reguli“. Un domn de la un site despre „business și cariere“ mi-a trimis niște întrebări generale și oarecum prestabilite, care nu prea aveau legătură cu activitatea mea de scriitoare, multe dintre ele referindu-se la „afacerea mea“. Mi se cerea să mă prezint singură, să-mi descriu activitatea și să-mi spun „povestea“. Practic, era ca și cum aș fi scris un eseu personal, pornind de la cerințe date. Sau ca și cum aș fi aplicat pentru un job… Domnul respectiv (e drept, nu jurnalist de meserie) îmi atrăgea atenția să scriu cu diacritice, să dau răspunsuri ample și interesante, însoțite de poze potrivite, avînd astfel șansa unei expuneri mai bune. Am ratat șansa, alegînd să nu răspund la solicitarea dînsului, pentru că mi s-a părut o abordare… total neelegantă. La scurtă vreme după aceea, am primit un set de întrebări pentru un alt interviu, pretextul fiind o carte recent publicată. Doar că era greu să-ți dai seama care anume sînt întrebările, fiecare dintre ele fiind însoțită de un mini-eseu de cîte 1.000 de caractere bucata, în care intervievatorul își expunea părerile, cunoștințele și teoriile cu privire la diverse subiecte care se legau, dar nu prea, cu pretextul interviului. Am zis pas din nou, explicînd că expunerea cu orice preț nu e neapărat o idee bună.

…și apoi, sînt interviurile acelea! Cînd se produce un soi de magie, o legătură invizibilă, o vibrație între cel care pune întrebările și cel care răspunde, deschizîndu-și cu adevărat sufletul, dezvăluind nu secrete picante, ci vulnerabilități. Interviurile care au curs firesc, de la care pleci plutind, cu bucuria că ai cunoscut un om viu, autentic, sincer, a cărui poveste îți dă putere și inspirație, îți luminează alte fațete ale realității, îți lărgește perspectivele. Într-un fel, orice interviu seamănă într-o oarecare măsură cu o ședință la psiholog, de aceea cel mai important (și elegant) lucru pe care ar trebui să-l învețe un jurnalist ar fi să asculte. Iar asta nu se poate învăța prin e-mail sau social media… 

Adina Rosetti este scriitoare. Cea mai recentă carte a sa este Aiurea-n tramvai. Aventurile lui Anton în Țara Cuvintelor Anapoda, Editura Curtea Veche, 2018.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

cum poti avea succes la interviul de angajare jpeg
Noua strategie folosită de angajați pentru a obține măriri de salariu
Tot mai mulți angajați se arată interesați de posturi pe care nu au nicio intenție să le accepte doar ca să își forțeze șefii de la actualul loc de muncă să le ofere o mărire de salariu, arată Business Insider.
Multe localități din Siberia nu au căldură FOTO SHUTTERSTOCK
Rușii din Siberia îngheață în case: „Ucraina supraviețuiește fără încălzire, iar aici, în Hakasia, viața este îngrozitor de grea”
Rușii din regiunile cele mai izolate ale Rusiei sunt lăsați să înghețe, în timp ce președintele țării Vladimir Putin cheltuiește zeci de miliarde de dolari purtând un război de cucerire în Ucraina.
iulian juncanaru, stomatolog mort FOTO Faceb jpg
Medicul Iulian Juncănaru, fost concurent la Chefi la cuțite, a murit la doar 39 de ani. Cum a fost găsit
Un stomatolog, fost concurent al sezonului 8 Chefi la cuțite, a murit la numai 39 de ani. Clinica unde el a lucrat ca stomatolog, precum și apropiații au făcut anunțul trist. Tânărul a murit subit acasă.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.