Ioana AVĂDANI

Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?

Omniprezentă, omniscientă și magnanimă – taman cum ne plac nouă zeitățile.

Vrem un exercițiu cît mai larg al libertății de exprimare, dar vrem și curățenia spațiului public.

Libertatea de exprimare este un drept fundamental, dar nu absolut.

Reporterul român a fost întotdeauna mesianic, a trebuit să salveze lumea.

Trolul cel adevărat acționează deliberat, intenția sa e de a rupe firul conversației, de a semăna vînt și de a-i enerva pe ceilalți.

Pentru a-și recăpăta vigoarea, jurnalismul are nevoie de o masă critică de public educat media.

Ceea ce înțeleg e că crește ipocrizia pe noi ca mușchiul gros pe pietre.

Pe perioada stării de urgență, ANCOM a suspendat accesul la 16 site-uri.

În pofida rolului crucial pe care îl joacă în informarea publicului, în menținerea echilibrului în societate, în salvarea de vieți, presa nu pare a fi pe radarul autorităților române.

În mod paradoxal, ne sînt mai simpatici oamenii care greșesc. Ne plac mai mult.

Știm deja că omul este un animal narativ, o creatură povestașă.

Cred că, în partea ei luminoasă, frivolitatea are o aură pozitivă. O leg, în mintea mea, de petreceri, de divertisment, de hedonism. Aș spune că e definită de o anumită doză de superficialitate, dar pe care eu o văd manifestată doar în relațiile interumane. Dar frivolitatea nu e sinonimă întru totul cu superficialitatea – nu poți spune, de exemplu, despre cineva care face o treabă de mîntuială că e frivol. Pe de altă parte, frivolitatea, în funcție de contextul în care o întîlnim, poate avea și

Rădăcina răului e tot în incapacitatea producătorilor acestor programe de a-și păstra standardele. Știu că e foarte interesant să aduci astrologi, și lumea se uită, dar nu am să înțeleg niciodată de ce e nevoie să aduci un astrolog care să ex

A spune că ești lipsit de deontologie pentru că ești sărac mi se pare o simplificare îngrozitoare. Se vede clar scăderea calității cauzată de lipsa banilor. Dar, dincolo de asta, există o scădere a calității cauzată de lipsa eticii interne. Cînd leg două

Femeile care emasculează bărbații nației, cerînd salarii egale și dreptul de a nu fi pipăite în autobuz. De bătrînii și săracii care ne mănîncă resursele. De tineretul care nu are decît ecrane și butoane în cap. De imgiranții care ne vor înlocui cu fertilitatea lor deșănțată.

După căderea comunismului, România a căpătat limbariţă.

Am de scris un studiu despre hate speech în România. Este un studiu regional, are o metodologie comună pentru toţi autorii. Citesc paşii şi criteriile, şi rămîn cu senzaţia aceea pe care o ai cînd ţi-e sete, dar paharul din care bei e prea mic: o lipsă pe care o resimţi în creier mai degrabă decît în stomac.

M-am apucat să citesc programul de guvernare 2013-2016 cu speranţă şi încredere. Guvernanţii toţi au promis că o să facă lucrurile transparent şi ca la carte, aşa că şi politicile de media vor fi la fel. Nu?

Dominik este o beizadea cu ștaif. Tată „la minister”, mamă - creatoare de modă (sau pe-acolo). Mașină la scară, operă, lecții de judo, lecții de teatru... tot tacîmul. Dar Dominik are, ca orice adolescent, probleme de identitate personală, de identitate sexuală, probleme de trecere la maturitate (pe care o refuză, ca noi toți).

Se spune că la fotbal şi la politică se pricepe tot omul. Mai nou, se pricepe şi la presă – şi, într-un fel, mi se pare normal. Mi se pare normal ca publicul, cel în numele căruia se face jurnalismul, să ştie ce şi cum cu presa. Sau măcar să îi pese. Şi este semn bun că din ce în ce mai mute voci din afara spaţiului profesional se ridică împotriva „exceselor“ presei.

A-ţi da cu părerea despre de ce, cît şi cum îşi dau alţii cu părerea mi se pare un exerciţiu fabulos, ca şi cum te-ai juca cu oglinzi paralele. Fabulos şi atins uşor de ipocrizie. Dar, cum frumos se spune la manualele de jurnalism, „information is free, opinion is sacred“. După căderea comunismului, România a căpătat limbariţă.

E ca stră-mamaie. E prin preajma noastră de atît de mult timp încît aproape că nici nu o mai vedem. Ne-am obişnuit atît de mult cu poveştile ei, pe care le tot auzim de atît amar de ani, încît nici nu le mai dăm atenţie. Este suficient să le cităm din memorie, siguri fiind că ceva nou nu ne va putea spune.

În situaţii de criză (de stres, cum ar spune psihologii), omul are două răspunsuri-tip: lupta sau fuga. De aici "apele" care ne trec, mîinile şi picioarele reci (de fapt, organismul îşi retrage rezervele de sînge din extremităţi, pentru că de-acolo înhaţă duşmanul şi hemoragia trebuie să fie mai slabă), presiunea majoră de a ne uşura.

Noi sîntem străinătatea străinătăţii şi, dacă vrem să fim trataţi de pe picior de egalitate, trebuie să purcedem întîi de toate să ne privim pe noi înşine cu respect. Respect spun, nu mîndrie. Respectul datorat unei ţări europene care îşi pune cetăţenii înaintea „poporului“, care reuşeşte să se desprindă cu umor de etichetele pe care încearcă alţii să i le lipească.

Legea accesului la informaţii a fost o breşă majoră în cultura secretomaniei care a guvernat România zeci de ani. Ea a impus transparenţa ca principiu, ca normă în relaţiile autorităţilor publice cu cetăţeanul. Ba nu, nu cu „cetăţeanul“, ci cu – aşa cum sună textul legii – „orice persoană“. Este probabil una din cele mai profunde schimbări de paradigmă din gîndirea politică şi administrativă a României.

Nu mai scriu, dom’le, nimic despre nici o iniţiativă legislativă. M-am săturat să comentez inepţiile unuia şi altuia, care cum se trezeşte vrea el să dea o lege a presei. Şi noi ne dăm de ceasul morţii, ca fraierii... Cam aşa dialogam cu mine însămi la ceasul marilor decizii (dimineaţa, în faţa oglinzii, cu periuţa de dinţi în mînă – acolo adevărurile grave se pot rosti în toată grozăvia lor).

Ce legătură este între presa scrisă şi balama? Organică, vă spun. Balamaua este simbolul şi temeiul modelului de viitor al presei scrise, aşa cum mi s-a demonstrat, pe termen lung, la o reuniune a editorilor de ziare din lumea-ntreagă. Teoria e simplă: în pofida progreselor tehnologice uimitoare din ultimii 2000 de ani, balamaua nu a dispărut.

De la un timp încoace, m-am îmbogăţit cu un nou tip de parteneri de corespondenţă. Îmi scriu oameni lehămesiţi de presă. Îmi trimit pagini de ziare. Îmi semnalează gogomănii televizate....

Sincer? Mă aşteptam ca apropierea aniversării a douăzeci de ani de la căderea comunismului să stîrnească ceva mai mult elan introspectiv....

Unde-i lege, nu-i tocmeală " spune un vechi proverb....

Am o problemă: cum, Doamne iartă-mă, să fac să mă opun invaziei statului în viaţa mea, fără ca: 1) să creadă cineva ("lumea"?) că am ceva de ascuns, 2) că sînt pe felie cu teroriştii, 3) că sînt în ga...