⬆
străinătate - că-i mai bună decît toate?
Noi şi străinătatea noastră
Credem că imaginea pe care străinii o au despre România este în primul rînd una negativă. Cînd plecăm din ţară avem, mai tot timpul, impresia că purtăm un stigmat. Acela de om inferior. Ni se pare că vînzătorului care ne întreabă zîmbitor de unde venim îi dispare brusc buna dispoziţie cînd primeşte răspunsul.
Între a pleca şi a rămîne e lumea întreagă
„Pe vremea mea... era perioada comunistă, şi n-aveam voie să ieşim din ţară. Nu ieşeau decît ai lor“, îmi spune bunica Tatiana. În 77 de ani, nu a ieşit niciodată din ţară, dar asta nu a împiedicat-o să viseze, să spere, să se gîndească la acel afară, care înainte părea de neatins. Totuşi, visele au apărut mai tîrziu, conturîndu-se mai ales după Revoluţie, odată cu căderea comunismului.
Străinătatea, ucenicul lui acasă
Cînd spui străinătate, spui afară, spui departe de acasă. Acasă însemnînd familie, prieteni, siguranţă. Dar uneori termenii se contopesc, încetînd să se mai anuleze reciproc. În străinătate poţi fi uneori acasă, iar acasă te poţi simţi uneori mai străin ca oricînd atunci cînd te întorci în locuri dragi.
Depărtarea de prin satele noastre
Într-un sat prin Apuseni, un primar avea o primărie construită „pe modelul“ Biroului Oval. Adică biroul apuseanului era oval. Mai avea primarul şi o lucrare de artă, meşteşugită la comandă de către sculptorul satului: un Bill Clinton încrustat într-un lemn de stejar riguros, în mărime naturală, cu un trabuc într-o mînă, şi o Monică Lewinski aşezată alături, docil, la picioarele lui.
Globul de sticlă informaţional
"De multe ori ai impresia că românii trăiesc într-un glob de sticlă informaţional. Nu ştim mai nimic nici despre ce se întîmplă în ţări vecine şi cu care avem vrînd-nevrînd o istorie comună. Credem, în schimb, că avem un destin excepţional, că sîntem ori cel mai bine, ori cel mai rău plasaţi la un capitol sau altul, că nimeni nu e ca noi."
Străinătatea din valiză
În copilărie ascultam cu nesaţ poveştile bunicii despre timpuri de mult apuse, despre cum pe atunci oamenii călătoreau cu trăsura şi petreceau mult timp pînă la destinaţie, deplasarea într-un oraş mai îndepărtat sau în Capitală fiind adevărate zile de sărbătoare.
Prin lume
Azi, cînd umbli prin lume, o poţi face în două feluri: ca turist sau ca lucrător. Ca turist vezi, ca lucrător faci. Într-un caz percepi lucrurile din afară, în celălalt le simţi dinăuntru. Ambele te ajută, pînă la urmă, să-ţi vezi şi să-ţi înţelegi propria ţară, pentru că îţi oferă un termen de comparaţie.
Dar ea, cum se raportează la noi?
Noi sîntem străinătatea străinătăţii şi, dacă vrem să fim trataţi de pe picior de egalitate, trebuie să purcedem întîi de toate să ne privim pe noi înşine cu respect. Respect spun, nu mîndrie. Respectul datorat unei ţări europene care îşi pune cetăţenii înaintea „poporului“, care reuşeşte să se desprindă cu umor de etichetele pe care încearcă alţii să i le lipească.
El Dorado se transformă
America a fost pînă nu de mult un loc al tuturor posibilităţilor, un loc în care toţi sărmanii acestei lumi voiau să ajungă şi să îşi facă un cuib unde să moară zîmbind în sicriu de aur. America era oraşul suprem care avea de toate, iar restul lumii era o „ţară“ săracă, murdară şi nedreaptă.
Viaţa din perspectiva străinătăţii
După ani mulţi petrecuţi în străinătate, ţi se face lehamite să-ţi tot analizezi viaţa din această unică perspectivă, a străinătăţii. Mersul zilnic la serviciu este, în definitiv, o realitate mai apăsătoare. Grija permanentă de a-ţi menţine sănătatea, de asemenea.