Globul de sticlă informaţional

Publicat în Dilema Veche nr. 377 din 5-11 mai 2011
Beneficiile crizei jpeg

- interviu cu Luca NICULESCU, redactor-şef Radio France Internationale -

Analistul politic Seymour Martin Lipset spunea că accesul la informaţie sporeşte beneficiile democraţiei. Înainte de Revoluţie, accesul la informaţie era blocat, ştirile din afară abia pătrundeau pe filiere „ilicite“. Totuşi, oamenii păreau să fie mult mai la curent cu ce se întîmplă în străinătate, decît sînt acum. Cum comentaţi faptul că prezenţa ştirilor externe în mass-media din România este mai mult facultativă? 

Nu ştiu cît de bine informaţi erau românii înainte de 1989 despre ce se întîmpla în afara graniţelor, pentru că informaţiile ajungeau foarte greu, trunchiate etc. Dar înainte de ’89 trăiam după „Cortina de fier“. Acum însă nu prea mai există scuze. E clar că ştirile din actualitatea internaţională ocupă în general un spaţiu restrîns, marginal, sînt plasate la coada jurnalelor, sînt preferate informaţiile senzaţionaliste celor de substanţă... Există şi excepţii, există Adevărul Europa, Foreign Policy, jurnalele TVR, Revista 22, unde mai găseşti analize interesante, există HotNews.ro şi Mediafax, ca să nu spun, făcînd o pledoarie pro domo, că există Dilema veche şi RFI. Nu e însă suficient, subiectele internaţionale nu se află aproape niciodată în dezbaterea publică, chiar dacă au un impact direct asupra României. Nu îmi amintesc, de exemplu, să fi văzut multe discuţii despre pactul semnat şi de Traian Băsescu la Bruxelles, acum cîteva săptămîni, pactul Euro Plus, care înseamna practic prelungirea perioadei de austeritate. De ce se vorbeşte atît de puţin despre ce se întîmplă în alte părţi? O explicaţie ţine de audienţă. În redacţii circulă o teorie cum că „informaţia internaţională nu se vinde“. Şi – de multe ori – aşa este. Nu faci multe puncte de rating cu strategia Europa 2020, cu situaţia din Somalia sau cu competiţia economică dintre SUA şi China. E vorba apoi şi de nivelul redacţiilor. Sînt puţini jurnalişti cunoscători ai politicilor internaţionale, rolul lor e relativ minor în cadrul redacţiilor, ziarele si televiziunile nu prea au bani pentru a susţine corespondenţi în străinătate, bazîndu-se în general pe depeşele unor agenţii ca AFP sau Reuters. Sînt şi prea puţini specialişti români care să se poată pronunţa pe dosare internaţionale, nu avem think tank-uri dedicate afacerilor externe, sau institute de cercetare. Cine poate cita un nume de analist român care să vorbească bine despre China? Sau despre India? Eu nu prea cunosc. 

Ca urmare, de multe ori ai impresia că românii trăiesc într-un glob de sticlă informaţional. Nu ştim mai nimic nici despre ce se întîmplă în ţări vecine şi cu care avem vrînd-nevrînd o istorie comună. Credem, în schimb, că avem un destin excepţional, că sîntem ori cel mai bine, ori cel mai rău plasaţi la un capitol sau altul, că nimeni nu e ca noi. Nu e chiar aşa, şi ar fi de ajuns să ne uităm în alte părţi ca să vedem că experienţele noastre nu sînt unice.

Apăsaţi de problemele interne, nu ne mai interesează, sau nu mai putem acumula, şi ce se întîmplă în afară? Este un dezinteres al publicului sau o eroare a presei?

Nu cred că problemele interne sînt neapărat o scuză. Întotdeauna poţi găsi un pretext dacă nu vrei să te informezi, iar dezinteresul publicului sau al presei e un cerc vicios. Presa spune că nu are public, publicul se plînge că informaţiile din actualitatea internaţională sînt neinteresante. Într-un fel, ambele tabere au dreptate, dar, de fapt, nu ştiu dacă problema se mai poate pune aşa. E un clişeu să spui că trăim într-o lume în schimbare, dar un clişeu care ilustrează o realitate. Gîndiţi-vă unde erau acum 20 de ani ţări ca India, China, Brazilia, Turcia? Europa avea încă 12 membri şi se numea Comunitatea Economică Europeană. Cred că ne interesează să ştim pe ce lume trăim, să ne punem întrebări despre rolul României în UE (dincolo de afirmaţii cu aer de slogan „sîntem-a-şaptea-ţară-ca-mărime-din-UE“), despre rolul Europei în lume, despre tipul de stat pe care îl dorim, despre modul de societate în care vrem să trăim. Sînt atîtea lucruri de aflat...

Care mai e statutul unei ştiri, azi? S-a inversat raportul între ştirile mari şi cele mici? 

Criza economică a lovit puternic în presă şi cred că asta se vede şi în felul în care se comportă media şi ziariştii. Au dispărut publicaţii, s-au tabloidizat altele, unele media sînt foarte politizate... A existat o perioadă, între 2005 şi 2008, în care aveai impresia că presa românească se îmbunătăţeşte, apăruseră titluri interesante, articole bine documentate, reportaje, erau editate sau preluate suplimente bune, îmi amintesc de NY Times Book Review care apărea împreună cu Cotidianul. Apoi, din cauza crizei economice, a crizei politice, a campaniilor electorale repetate, peisajul s-a degradat. De multe ori nu prea înţeleg ierarhia informaţiilor într-un jurnal TV sau într-un ziar.

Globalizarea obligă la restructurări de concepte în mass-media? Ce se întîmplă în alte ţări?

De fapt, aici e adevărata problemă, sau adevărata problematică, pentru că se întîmplă şi lucruri neliniştitoare, dar şi altele, extraordinare. Trăim un moment pe care cineva îl compara cu căderea meteoritului care a dus probabil la dispariţia dinozaurilor. Dinozaurii sînt presa tradiţională, iar meteoritul este reprezentat de Internet şi de „social media“, de Facebook, de Twitter, de bloguri. Oamenii nu mai sînt doar consumatori de ştiri, ci şi producători. Înainte, un ziarist decidea ce este important, ce merita publicat şi ce nu, el făcea validarea ştirii după nişte criterii deontologice clare. Redactorul-şef era cel care decidea ce articol apare pe prima pagină, de exemplu. Acum, pe prima pagină a site-ului unui ziar poţi găsi articolul cel mai citit, cel mai comentat sau cel mai răspîndit pe Facebook, articolul cel mai popular, cum s-ar spune. Iar articolele de politică externă nu sînt în topul popularităţii mai nicăieri în lume, nu numai în România, deci au de suferit. De ce să îşi mai bată capul un redactor-şef să trimită un ziarist în Darfur, de exemplu, operaţiune periculoasă şi costisitoare, care aduce eventual 20.000 de cititori, cînd articolul despre un nou medicament antidepresie e mult mai ieftin şi e citit de un milion de oameni? Pe de altă parte, fără Facebook, fără Twitter, ar mai fi avut loc oare revoluţiile din lumea arabă? Şi cît de mult am fi ştiut noi din ce se întîmplă acolo? Dar pentru publicaţiile clasice, media socială e şi un concurent, o problemă suplimentară. Confruntate cu multiple crize, avînd îndoieli în privinţa viabilităţii modelului economic, ziarele îşi suprimă posturile de corespondenţi în străinătate. Numărul corespondenţilor la Bruxelles a scăzut astfel de la 1200, în urmă cu cinci ani, la mai puţin de 800, acum. Alte genuri, cum ar fi reportajul sau jurnalismul de investigaţie, nu o duc nici ele prea bine. Cînd, graţie societăţii-reţea, oricine poate deveni jurnalist, ce se întîmplă cu noi, jurnaliştii, şi cu ziarele, radiourile sau televiziunile pentru care lucrăm? Dar asta e o dezbatere mult mai amplă.

Vrem să intrăm în rînd cu lumea, vrem să fim „europeni“, „occidentali“, pe alocuri chiar americani. Sîntem însă conectaţi cu adevărat la problemele externe? Ştim, la o adică, pe ce lume trăim?

Nu ştiu. Pentru cei educaţi, curioşi, vorbitori de limbi străine, accesul la informaţie nu a fost niciodată mai simplu decît acum. Poţi să mergi pe site-ul oricărui mare jurnal din întreaga lume şi să afli ceva despre un eveniment care te interesează, poţi confrunta punctele de vedere, poţi fi mai informat decît mulţi dintre cei care pretind că sînt informaţi. Citind comentariile la unele dintre articolele scrise de mine pe subiecte pe care consideram că am o oarecare competenţă, am remarcat că unii dintre cei care comentau aveau informaţii mai proaspete pe un detaliu sau altul, decît aveam eu! Deci există clar oameni interesaţi de informaţie şi care ştiu să caute sursele bune. Care e numărul lor în România, nu ştiu. Şi oricum, sînt discreţi, pentru că nu prea auzim vorbindu-se în dezbaterile publice despre chestiuni de politică internaţională. Pe de altă parte, cineva care se informează doar din surse româneşti nu află multe din cele ce se întîmplă în lume. Adică află poate ultimele fapte diverse, găseşte cîte o informaţie despre o tragedie soldată cu zeci sau sute de morţi şi, eventual cîte o dare de seamă despre un subiect mai important, dar fără punere în context sau analize de substanţă. Citind doar presa românească, ai impresia că România e un fel de insulă. Şi nu e cazul.  

a consemnat Stela Giurgeanu 

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Vietnamezii din Timișoara, filmați când prind popândăi pentru a-i mânca. Animalele sunt protejate de lege VIDEO FOTO
Mai mulți cetățeni vietnamezi, care locuiesc în căminul fabricii Smithfield de pe strada Polonă din Timișoara, au fost filmați în timp ce săpau pe un câmp și prindeau popândăi.
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.