Dar ea, cum se raportează la noi?

Publicat în Dilema Veche nr. 377 din 5-11 mai 2011
Dar ea, cum se raportează la noi? jpeg

Mie mi se pare că a te opri din făcutul bagajelor către cele Americi, ca să scrii despre cum te raportezi la străinătate, spune, deja, totul. Şi nu ca să epatez îmi devoalez destinaţia, căci, sincer, nu cred că mai cade cineva pe spate cînd spui că te duci în State. A devenit, pentru mulţi dintre (cei ca) noi, business as usual. Te duci unde ai treabă, faci ce ai de făcut, te întorci că mai e treabă de făcut şi pe acasă... şi tot aşa.

Dacă este să notez două cîştiguri monumentale ale ultimilor 20 de ani, acestea ar fi libertatea de exprimare (în toate formele ei, dintre care doar cîteva au legătură cu vorbitul) şi libera circulaţie. Faptul că poţi merge unde vezi cu ochii (bani să fie!) este un lucru care ţine de elementară igienă mintală. Imaginaţi-vă doi jurnalişti români, într-o crîşmă mai spălăţică din Ljiubljana, privind oarecum la pleasneală o plasmă pe care curgea alene un canal meteo. Temperaturile din India păreau normale. Mumbay, Calcutta, Goa... „Ai fost vreodată la Goa?“ întreabă unul într-o doară. „Da, acum doi ani“ răspunde celălalt şi încep a-şi depăna amintirile ca, pe vremuri, părinţii noştri reîntorşi de la Sovata. Relaxaţi, fără emfază, fără fală. Goa e şi ea un loc de din vale de Rovine...

Această relaxare în faţa străinătăţii este, pentru mine, semnul normalităţii. Nu am înţeles niciodată întrebările acelea cu „Nu vă e ruşine că sînteţi român?“. Sau poate că erau cele cu „De ce vă simţiţi mîndru că sînteţi român“?...  Nu mi-a fost nici ruşine, nici de mîndrie nu m-am umflat din cauza apartenenţei mele la o naţie, fie ea şi mîndra naţie română. Cred că patriotismul, acolo unde există cu adevărat, operează cu alte emoţii, cu alte valori şi cu alte organe (altele decît pipota, voi a spune). Nu am fost niciodată tratată fără respect pentru faptul că sînt româncă – poate doar de autorităţile propriei mele ţări. Şi nici urale nu am primit pe aceleaşi temeiuri – cu o notabilă excepţie (Praga, anii ’70, alte vremuri!...).

Dar dincolo de aceste experienţe personale – poate privilegiate –, nu pot să nu observ rolul schimbat al „străinătăţii“ în viaţa noastră.  Vorbim de „plecat“ – şi nu de „fugit“ sau (mai neutru)  de „rămas“. Vorbim de căpşunari, de instalatorul polonez, care este ca şi fratele nostru, de bonele, dădacele şi infirmierele românce care oblojesc grijile unei întregi Europe (astfel încît Doamne, feri! să ai nevoie de una în România). Rîdem şi ne dăm coate privind pe YouTube filmuleţul cu sudorii care cîntă „Puşca şi cureaua lată“, în maiou şi cu vin la PET. Putem rîde (că e libertate? E!) şi rîdem ca proştii, dacă facem abstracţie de faptul că oamenii aceştia sînt, de fapt, cei mai europeni dintre noi. Sînt cei care au intuit primii care este beneficiul imediat, personal, al aderării la Uniunea Europeană şi s-au mişcat în sensul aproprierii acestuia. Era dreptul lor să plece în Europa, să muncească, să decidă că pot să facă acolo lucruri pe care, unii dintre ei, ar fi refuzat să le facă în România. Oamenii aceştia sînt, de fapt, pilde pentru noi, ceştilalţi, care vedem în Uniune un construct, o instituţie, o umbrelă de valori şi, uneori, o struţocămilă. Vorbim de românii „care ne fac de ruşine“ (să auzi asta din gura unui ministru de Externe este aproape o insultă), mai mult decît despre cei care şi-au însuşit Uniunea şi şi-au făcut-o casă. Şi este şi normal, aş spune, pentru că oferim acelaşi tratament al ignorării milioanelor de germani, olandezi, austrieci şi letoni care se duc zilnic la serviciile lor onorabile şi se întorc seara la familiile lor.  Şi ne mai extaziem cînd şi cînd, şi ne ia cu plăcut leşin pe la organul naţional cînd vreun resortisant român mai apare pe la „Naţia X are talent“.

Noi sîntem străinătatea străinătăţii şi, dacă vrem să fim trataţi de pe picior de egalitate, trebuie să purcedem întîi de toate să ne privim pe noi înşine cu respect. Respect spun, nu mîndrie. Respectul datorat unei ţări europene care îşi pune cetăţenii înaintea „poporului“, care reuşeşte să se desprindă cu umor (care, de altfel, nu îi lipseşte) de etichetele pe care încearcă alţii să i le lipească. O ţară „normală“, cu problemele ei, cu bunele şi cu relele, dar, mai presus de orice, cu decenţă, cu ferment cultural, cu drag de viaţă şi spirit ludic şi ai cărei cetăţeni se simt bine în pielea lor şi în hotarele pe care doar mintea lor le trasează. 

Eu nu am fost niciodată la Goa, ce să fac, dar sincer vă spun că am un sentiment de mîndrie patriotică atunci cînd, şezînd în Grand Place, cu un lait russe fierbinte în faţă, mă uit în jur şi-mi spun: „Frumoasă eşti, patria mea!“. Şi visez la străinătate. La Betelgueuse, de exemplu...

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.