Noi şi străinătatea noastră
Credem că imaginea pe care străinii o au despre România este în primul rînd una negativă. Cînd plecăm din ţară avem, mai tot timpul, impresia că purtăm un stigmat. Acela de om inferior. Ni se pare că vînzătorului care ne întreabă zîmbitor de unde venim îi dispare brusc buna dispoziţie cînd primeşte răspunsul. Avem (uneori) impresia că sîntem discriminaţi pentru că sîntem români. Ne simţim, odată ajunşi în străinătate, priviţi ca făcînd parte dintr-o civilizaţie precară şi, avînd imaginea multor exemple negative de români care ne-au dus buhul, încercăm să ne comportăm „mai catolic decît Papa“, forţînd nota de „bun-simţ“, plusînd cu „buna-creştere“, în ideea de a îmbuna imaginea pe care credem că străinii o au despre noi. Iar asta este o problemă care ne consumă, pînă la obsesie naţională.
Cum îi vedem însă noi pe străini, cum percepem noi străinătatea? Sînt 20 de ani de cînd graniţele s-au redeschis. Oamenii au posibilitatea să ia pulsul vieţii de dincolo de graniţe, să muncească şi să studieze în afară. De patru ani avem acces nelimitat la ţările din Uniunea Europeană. Trecerea graniţelor în interiorul Uniunii este doar o formalitate, iar ţările vecine ne sînt destinaţii permanente de vacanţă şi de weekend. Cu toate acestea, cît de conectaţi sîntem la problemele lumii largi? Înţelegem şi avem acces real la viaţa străinătăţii, ajung informaţiile la noi cum trebuie sau, în mod paradoxal, tocmai azi, cînd toate canalele de comunicare sînt deschise, sîntem oare mai puţin puşi la curent cu exteriorul, decît eram înainte de Revoluţie?
Şi, vorbind de canalele de comunicare, cum influenţează mass-media nivelul nostru de percepţie? Cînd în plină revoluţie a ţărilor arabe, majoritatea ştirilor televiziunilor erau axate pe scandaluri provinciale şi pe divorţurile dintre vedetele autohtone, sau cînd tragedia din Japonia, care a îndurerat o lume întreagă, dădea la noi prilej unor neaveniţi să facă rating prin specularea iminenţei unui cutremur de proporţii cauzat de acel cutremur din Pacific – este imposibil să nu te gîndeşti: de ce mass-media românească nu iubeşte străinătatea?
Pentru că, deşi vrem să facem parte din „lumea bună“, adică dintr-o Europă occidentală, conectarea la realele probleme din afară se face – dacă şi cînd se face – superficial, într-un mod expeditiv, iar ştirile externe trec de multe ori la capitolul „fapte diverse“.
Scuza „le avem îndeajuns noi pe-ale noastre, pentru a mai putea asimila şi problemele străinătăţii“ închide nu doar accesul la informaţie, ci limitează orizontul cunoaşterii. Îngropaţi în probleme autohtone, stagnăm, iar democraţia noastră mult aclamată se fanează, în lipsa oxigenului venit din afară.
La 20 de ani de la deschiderea graniţelor, cît de accesibilă ne este totuşi străinătatea?
