Străinătatea din valiză

Sorana ȘERBAN
Publicat în Dilema Veche nr. 377 din 5-11 mai 2011
Străinătatea din valiză jpeg

În copilărie ascultam cu nesaţ poveştile bunicii despre timpuri de mult apuse, despre cum pe atunci oamenii călătoreau cu trăsura şi petreceau mult timp pînă la destinaţie, deplasarea într-un oraş mai îndepărtat sau în Capitală fiind adevărate zile de sărbătoare. Era începutul anilor ’90, aveam televiziune prin cablu, puzzle-uri cu personaje din desenele animate Disney şi reviste cu Mickey Mouse în franceză şi în italiană. Cam în aceeaşi perioadă am început să descopăr Europa prin ochii părinţilor, care îmi descriau locuri ce păreau atît de îndepărtate, dar care prindeau contur cu ajutorul fotografiilor şi al ghidurilor turistice. Astfel, de la caii, serile dansante, războiul şi instalarea comunismului din amintirile bunicii am trecut la: Champs-Élysées (loc de achiziţie al ghiozdanului cu Barbie purtat cu mîndrie în prima zi de şcoală şi sursă ulterioară de mare dezamăgire cînd am descoperit că tot Made in China era), oraşele tipic germane, muzee, magazine strălucitoare, autostrăzi şi aeroporturi ce păreau decupate din filme, toate populate de tinerii cool pe care îi vedeam la MTV sau pe RTL. Acea lume se concretiza în cadourile ce ieşeau pe rînd din geamantane spre bucuria mea, pe care le priveam drept un trofeu şi totodată o promisiune a ceea ce mă aştepta în curînd.  

La scurt timp, am început călătoriile prin lume, întîi ca turist, apoi ca student... european. Am confruntat imaginile „de la faţa locului“ cu cele înghesuite în bagaj, m-am bucurat să-mi confirm vise, dar şi să descopăr drumuri noi şi nebănuite. Treptat, a fi cînd într-o ţară, cînd în alta a devenit o pendulare firească atît pentru mine, cît şi pentru colegii de generaţie. La Crăciun, la Paşti şi în vacanţa de vară ne reunim în ţară, schimbăm impresii din diferite colţuri de lume, iar între aceste momente ne întîlnim în timpul călătoriilor şi în vizite spontane. Cu fiecare kilometru parcurs, Europa a devenit mai mică şi mai familiară. Cu toate acestea, observ că, de fiecare dată cînd revin în acelaşi loc la un interval de cîţiva ani, descopăr ceva nou: un detaliu de catedrală, o străduţă pitorească sau o cafenea chic şi, cu siguranţă, oameni ale căror poveşti (ne)spuse mă fascinează întotdeauna.

Astfel, între Europa – continentul din atlasul copilăriei, Europa din scrierile lui Ortega y Gasset sau din însemnările lui Adrian Marino citite în liceu – şi Europa din noul paşaport se intercalează numeroase idei, amintiri şi imagini fără prefixul „euro-“, dar care includ esenţa acestui spaţiu pe care îl consider acasă şi pe care îmi place să-l numesc Europa mea. 

Pe măsură ce descoperi imensitatea altor continente, Europa te surprinde prin sentimentul de intimitate pe care îl inspiră, chiar şi în privinţa locurilor mai îndepărtate şi momentan nevizitate. Cînd colegii brazilieni mi-au spus cu o oarecare mîndrie: „Ştiai că Brazilia este mai mare decît Europa?“, nu m-a surprins constatarea realităţii, ci faptul că nu privisem niciodată Europa prin prisma dimensiunii. Încă dinainte de a merge la şcoală, aveam în minte mapamondul, aşa cum îl văzusem de nenumărate ori într-un atlas descoperit cu mare bucurie în biblioteca părinţilor. Mă fascinase modul în care Pangeea se fărîmiţase, ştiam de mulţi ani raportul dintre continente, dar aşa cum nu mă gîndesc la propria casă că e de trei ori mai mare sau de cinci ori mai mică decît alte case, la fel nu raportasem dimensiunile continentului, care îmi este cel mai cunoscut şi iubit (pînă acum), la celelalte.  

De fapt, cînd aud cuvîntul Europa nu mă gîndesc la continentul în sine, nici la Uniunea Europeană, ci la spaţiul unde trăiesc, mă bucur şi uneori sufăr, unde se află familia şi majoritatea prietenilor mei – un loc de care mă leagă amintiri şi mai mult decît atît. De aceea, străinătatea începe undeva în afara Europei, mi-e greu să spun cu exactitate unde, pentru că pe măsură ce descopăr locuri noi vizitîndu-le sau cunoscînd oameni din acele spaţii altădată exotice, necunoscutul se restrînge. Astfel, rămîne provocarea unor spaţii misterioase, despre care nu am auzit şi nu am citit, dar care sînt din ce în ce mai rare. Poate părea că totul este predictibil sau deja ştiut, că nimic nu mai surprinde. Dimpotrivă, cred că oricît te-ai pregăti pentru a călători sau a trăi într-un alt spaţiu, experienţa în sine este de neegalat. Întotdeauna apare ceva ce te miră, ce te face să te întrebi şi fără de care viaţa ar fi anostă.   

Indiferent că este vorba despre Europa mea sau străinătatea ale cărei graniţe se deplasează zilnic, restrîngîndu-şi teritoriul, interesant este cum port cîte puţin din fiecare loc în valiză, oriunde aş călători în varianta dus-întors. La dus împachetez cu grijă ce ştiu că îmi va lipsi de acasă, iar la întoarcere revin cu exuberanţa descoperirilor şi a întîlnirilor mai mult sau mai puţin întîmplătoare, care se transformă în poveşti spuse cu mult drag, celor care m-au aşteptat. Uneori mă întreb dacă entuziasmul se datorează vîrstei sau dorinţei de acumulare a cît mai multor idei şi experienţe, dar observ că această stare se manifestă şi în cazul unor persoane mult mai înaintate în vîrstă decît mine. Probabil că motivele sînt diferite şi că pentru ei străinătatea începe la graniţele României, dar importantă este starea creată de acest du-te vino, care activează, racordează la alte coordonate şi uneori inspiră.  

Sorana Şerban este vicepreşedintă a Ligii Studenţilor Români din Străinătate.

Foto: L. Muntean

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic