În balanță: libertatea de a te exprima și responsabilitatea pentru ce exprimi – interviu cu Ioana AVĂDANI

Publicat în Dilema Veche nr. 792 din 25 aprilie – 1 mai 2019
În balanță: libertatea de a te exprima și responsabilitatea pentru ce exprimi – interviu cu Ioana AVĂDANI jpeg

Pentru că părerismul se trage și dintr-o înțelegere greșită a libertății de exprimare ori o lipsă de educație în această privință, dar și din larga răspîndire a știrilor senzaționaliste, a pseudoștiinței și a fake news-urilor, am început discuția cu Ioana Avădani, președintele Centrului pentru Jurnalism Independent, chiar de la meseria de jurnalist. 

Mai sînt respectate regulile de bază ale jurnalismului (verificarea informației din mai multe surse, acordarea de spațiu ambelor părți etc.)?

Aici ar trebui să facem o distincție. Dacă vorbim de jurnaliștii profesioniști, ei respectă în continuare aceleași reguli profesionale, căci ele fac parte din arsenalul meseriei, nu sînt opționale. Ceilalți creatori de conținut, printre care ne numărăm și noi, utilizatorii de rînd ai rețelelor sociale, nu au teoretic aceeași obligație de verificare riguroasă a informației. Ceea ce ne dă nouă un avantaj de viteză. Noi putem să ajungem cu informația în spațiul public înaintea jurnalistului. Ca atare, jurnaliștii resimt această presiune a timpului și au început să facă și ei scurtături. Dar, pînă una-alta, regulile meseriei fac diferența între jurnalistul profesionist și producătorul de conținut, și ar trebui să facă diferența și la consumator. Mai degrabă mai așteaptă cinci minute, să vadă ce au scris jurnaliștii profesioniști, și își verifică informația pe care o trimite la rîndul său în spațiul public. Dar și în mintea consumatorului de presă funcționează o scurtătură: „Dacă a apărut în spațiul public, înseamnă că e adevărat.“

O veste bună însă e că acei copii cu care lucrăm la CJI în proiectul nostru de predare a competențelor media pentru liceeni sînt mai circumspecți, e ca și cum ei s-au născut cu sistemul imunitar la locul lui, el trebuie doar antrenat. Ei au ideea: dacă a apărut în public, trebuie totuși să mă întreb dacă e adevărat. Ei au fost crescuți în trena unor mari dezamăgiri ale generațiilor noastre și pornesc de la ideea că presa minte. Pe ei trebuie să îi atragem însă la ideea că presa are valoare profesională.

De ce am ajuns să avem mai mult talk-show-uri, mai mult articole de opinie, și mai puțină informație pură?

E o combinație de factori. Presa noastră nu a fost, istoric vorbind, bazată pe fapte. În momentul în care am cerut presei românești, la începutul anilor ‘90, să facă jurnalism pe bază de fapte, i-am cerut să lucreze împotriva așteptărilor publicului ei. O altă explicație este cea financiară. Noi am avut la un moment dat licențe pentru 15 televiziuni de știri. Ele sînt îngrozitor de scumpe și nu sînt profitabile nicăieri în lume, ci funcționează în tandem cu alte afaceri. Talk-show-ul, în schimb, e un format foarte ieftin. Studioul îl ai, pui două pahare cu apă pe masă și aduci niște invitați pe care îi stîrnești să vorbească. Chiar și ideea de talk-show te trimite mai degrabă la un program de divertisment decît de informare. Cu cît este mai atractiv invitatul și mai dibaci moderatorul, cu atît gradul de spectaculozitate al emisiunii este mai mare. Partea proastă e însă că talk-show-ul vehiculează opinii, nu informații. E o diferență enormă între talk-show și jurnal de știri. Iar la noi vin oarecum la pachet, sînt programate întîi jurnalul, apoi talk-show-ul, iar telespectatorul rămîne la locul lui, cu gîndul că se informează. E într-adevăr foarte important să știm cum gîndesc oamenii, mai ales dacă e vorba de lideri de opinie, lideri de partide sau reprezentanți competenți în domeniile lor de activitate. Avem ce învăța și din talk-show-uri. Numai că, aici, cantitatea de opinie în spațiul public o depășește pe cea de informație.

Nu trebuie însă aduși mereu specialiști în studio? Mă gîndesc la legea propusă de USR, ulterior respinsă, care prevedea obligativitatea posturilor de radio și televiziune de a prezenta argumente medicale bazate pe dovezi și de a include în emisiunile în care abordează teme de sănătate opinia unui medic specialist.

Nu e nevinovată lipsa medicului specialist. Ea nu vine din faptul că jurnalistul a neglijat să-l invite. Este mai incitant să susții teorii neobișnuite. Doar că jurnalistul are deja această obligație, prin legea audiovizualului. Oricît de bine intenționat a fost proiectul de lege al USR, mie mi s-a părut o greșeală. Dacă azi luăm o astfel de decizie și legiferăm pentru sănătate, mîine vom face la fel pentru agricultură, după care educație și politică, și nu vom mai avea nici un fel de libertate editorială în a ne alege invitații pe care îi considerăm relevanți. Dar rădăcina răului e tot în incapacitatea producătorilor acestor programe de a-și păstra standardele. Știu că e foarte interesant să aduci astrologi, și lumea se uită, dar nu am să înțeleg niciodată de ce e nevoie să aduci un astrolog care să explice cum e cu extrădarea nu știu cui din SUA, care e relevanța, care e autoritatea epistemică și care e cantitatea de cunoaștere pe care o astfel de persoană o aduce. Există invitați permanenți, care vin la orice oră din zi și din noapte, cînd are nevoie postul de ei. Aici, presa moare pe limba ei.

Libertatea de exprimare e cu dublu sens?

E întotdeauna cu dublu sens. E un exercițiu foarte bun de a învăța oamenii să se exprime în public atunci cînd au ceva de spus. Mă bîntuie acele emisuni de tip vox pop, în care oamenii spun tot felul de lucruri trăsnite. Cînd ți se pune o întrebare, reflexul tău de copil crescut în România e să știi să răspunzi la ea. În România e rușine să nu știi să răspunzi. Dacă nu ai știut, nota 2, stai jos, asta e reacția. E important să vorbești atunci cînd ai ceva de spus. Noi sîntem foarte aproape istoric de momentul în care ni se lua gîtul dacă vorbeam, așa că avem încă o suprareacție, oamenii se simt liberi să să spună orice le trece prin cap. M-aș fi bucurat dacă am fi folosit acești 30 de ani ca să punem mereu în balanță libertatea de a te exprima cu responsabilitatea pentru ce exprimi, și folosesc în mod deliberat verbul „a exprima“ și nu „a vorbi“, pentru că exprimarea se poate face prin foarte multe mijloace, dintre care vorbitul e doar unul și mereu cel mai la îndemînă. Din nou, mă uit la copiii cu care lucrăm la CJI, iar ei sînt mult mai puțin deschiși să-și expună opiniile în public. E o diferență de generație.

Are și publicul o responsabilitate în proliferarea părerismului?

Categoric. Are o responsabilitate, dar nu neapărat o vină. Să consumi media în anii din urmă a devenit ceva foarte complicat. E simplu să te expui produsului mediatic – deschizi televizorul, laptop-ul, ai telefonul la îndemînă, trăiești în media. Chiar acum citeam un articol al filozofului Luciano Floridi, despre mediul digital, iar el propune să renunțăm la online și offline, pentru că sînt distincții depășite, și sugerează termenul onlife. Practic, viața noastră este în mass-media.

Dar ar trebui și lecții pentru această onlife.

Sigur. El susține că revoluția digitală s-a produs deja, noi sîntem ultima generație care cunoaște lumea doar analogic. Ca atare, ar trebui să ne preocupe și cum anume ne pregătim pentru această nouă lume. De asta spun că publicul are o responsabilitate, pentru că furnizorii de conținut livrează în funcție de preferințele și obiceiurile de consum ale publicului. Dar el, consumatorul de media, nu a fost pregătit cu abilități fundamentale, ca de pildă evaluarea informației. Noi ne învățăm copiii cum să treacă strada, dar nu avem aceeași grijă față de consumul lor de media.

Care sînt soluțiile pentru a ne proteja împotriva părerismului?

De educat trebuie să ne educăm cu toții. Evident că unii vor fi mai apți decît alții. Evident că vom găsi în continuare persoane care nu știu să folosească un telefon smart, dar prăpastia intergenerațională nu ar trebui să existe. Dacă ne uităm la eforturile pe care le fac cei de vîrsta 50+ de a se tehnologiza, pentru a rămîne în contact cu generațiile mai tinere, avem deja o parte din soluție. Există bunici care au învățat să folosească Internetul de pe telefon ca să vorbească pe Skype cu copiii lor din altă țară. Pe mine mă doare sufletul cînd văd cursuri pentru salvamari, de pildă, făcute cu bani europeni, dar nu și cursuri pentru competențe digitale. Educația e soluția, și încă educația pentru toți. Acea vorbă cu greutate a Uniunii Europene, lifelong learning, ar trebui să fie o preocupare pentru toată lumea.

a consemnat Cristina ȘTEFAN

Foto: cadru din filmul A fost sau n-a fost?

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.