De ce fac ceea ce fac?

Publicat în Dilema Veche nr. 426 din 12-18 aprilie 2012
De ce fac ceea ce fac? jpeg

Se spune că la fotbal şi la politică se pricepe tot omul. Mai nou, se pricepe şi la presă – şi, într-un fel, mi se pare normal. Mi se pare normal ca publicul, cel în numele căruia se face jurnalismul, să ştie ce şi cum cu presa. Sau măcar să îi pese. Şi este semn bun că din ce în ce mai mute voci din afara spaţiului profesional se ridică împotriva „exceselor“ presei, chiar dacă aceste voci pun laolaltă şi tratează cu egală măsură informaţie şi divertisment, jurnalişti şi condeieri de partid.

Dar dacă privim în paralel datele privind obişnuinţele de consum mediatic şi sondajele de opinie vizînd preferinţele, ne apar imediat fălcile deschise ale ipocriziei. Întrebaţi ce ar vrea să vadă la televizor sau să citescă în ziare, cetăţenii îţi spun că vor ştiri echilibrate, dezbateri politice de calitate, divertisment decent. Cifrele de audienţă sau de tiraj spun, însă, o cu totul altă poveste. Tabloidele (sau echivalentul lor în producţii audiovizuale) conduc clar în topul vînzărilor şi audienţelor. Şi nu ar trebui să cădem pradă pudibonderiei sau ruşinării naţionale: aşa stau lucrurile peste tot în lume. Este natura umană.

Ceea ce lipseşte însă ecosistemului mediatic românesc (vedeţi, deja nu mai vorbim despre „peisaj“, structură minerală, perenă, cu forme cu alterare lentă, ci de un sistem de relaţii vii, dinamice, în care elementele se influenţează şi se pot consuma reciproc) este delimitarea clară între zona de infotainment (de informaţie utilizată ca divertisment) şi ceea ce în limbajul de afaceri se numeşte quality media. Dubla calitate a operaţiunilor de media – de agenţi ai interesului public şi de business generator de profit – face această distincţie încă şi mai palidă. Căci despre ce „quality“ putem vorbi cînd banii nu sînt de ajuns decît pentru a lua filmuleţe de pe YouTube?

De aproape 18 ani, Centrul pentru Jurnalism Independent navighează printre aceste dileme de sistem, asumîndu-şi o sarcină dificilă, delicată şi nu întotdeauna valorizată social: aceea de a păstra standardele practicii jurnalistice în vîltoarea schimbărilor inerente, a crizelor mai iute sau mai lent trecătoare, a transformărilor şi a intervenţiilor omeneşti. „Păstrător al standardelor, agent al schimbării“ – aşa sună deviza noastră şi între aceşti doi poli de acţiune ne plasăm în tot ce facem.

Am pornit, în 1994, ca furnizori de training pentru jurnalişti. La vremea aceea, CJI era unul dintre puţinele „locuri cu Internet“ din Bucureşti, ceea ce-l făcea încă şi mai atractiv. Am realizat curînd că a pregăti jurnalişti şi a-i trimite în redacţii care nu sînt pregătite să îi primească nu-i de ajuns. Oamenii fie renunţau la ce au învăţat, fie plecau. Aşa că ne-am extins activitatea spre asistenţa oferită redacţiilor, pentru organizarea procesului editorial. Şi iar, curînd, am realizat că un produs editorial bun nu se vinde de la sine, aşa că am început să oferim şi asistenţă pentru management, în zona de business. Dar poţi să faci afaceri de succes dacă piaţa este distorsionată? Răspunsul – evident – la această întrebare a pornit o nouă linie de acţiune a CJI, cea de advocacy: monitorizarea procesului legislativ, intervenţia pe textele proiectelor de lege, urmărirea aplicării lor şi menţinerea în timp, nu numai a literei, ci şi a spiritului legii. A pleda pentru libertatea presei şi a stimula responsabilitatea jurnaliştilor înseamnă un greu exerciţiu. E ca mersul pe sîrmă – şi presupune acelaşi risc major: acela de a-ţi rupe gîtul.

Capul ne stă încă pe umeri şi, dacă ne uităm în urmă, putem vedea cu claritate urmele trecerii noastre prin istoria recentă a României – şi prin istoriile personale a mii de profesionişti. Am făcut legi, la propriu (să amintim doar Legea accesului la informaţii, la care contribuţia CJI a fost consistentă), am omorît legi care ar fi restrîns libertatea de exprimare, am pus teme pe agenda publică (alocarea arbitrară a contractelor de publicitate, de exemplu). Am pregătit mii de jurnalişti – care îşi fac mai bine meseria. Am educat sute de liceeni – care consumă azi presă cu un ochi mai critic. Am pus pe gînduri magistraţi şi profesori – ah, gustul neasemuit al lui „Nu m-am gîndit niciodată pînă acum că lucrurile ar putea sta şi aşa“!

Este presa mai bună datorită nouă? Este România mai democratică? (Da, am avut de răspuns şi la această întrebare: „Pe o scară de la 1 la 10, cum cotaţi contribuţia organizaţiei la progresul democratic al ţării?“.) Mi-ar plăcea să spun că da. Dar, în deplină sinceritate, nu cred că ştiu răspunsul. Şi această „neştiinţă“ este piatra de încercare, dubiul etic zilnic al oricărui lucrător cu ne-materia.

Au fost momente în care m-am îndoit de efectele eforturilor noastre. Au fost momente în care m-am îndoit de eficienţa, de forţa, de adecvarea lor. Au fost momente în care aparenţele păreau că mă contrazic la fiecare pas. Ca „şef“ de organizaţie, m-am întors mereu la misiunea noastră – aceea de păstrător al standardelor într-un mediu schimbător. O muncă perpetuă, mereu nouă, mereu de la început. O trudă. Ca persoană, mă întorc mereu la compasul interior: de ce fac ceea ce fac? Pentru bani? (ha!). Pentru glorie? (haha!) Pentru recunoştinţa semenilor? (ha şi ha şi ha!) „Pentru că aşa cred eu că e bine“ pare, în astfel de situaţii, singurul răspuns rezonabil, singurul care te poate duce înainte. Sau mai departe. Sau măcar pînă mîine. 

Ioana Avădani este director al Centrului pentru Jurnalism Independent.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.