„Propaganda bună“ și „propaganda rea“

Publicat în Dilema Veche nr. 767 din 1-7 noiembrie 2018
„Propaganda bună“ și „propaganda rea“ jpeg

– Dar cînd dumneavoastră ne vorbiți despre drepturile omului, asta nu e tot propagandă?

Trebuie să stai foarte bine pe picioarele tale și să ai argumentele la îndemînă tot timpul cînd le vorbești copiilor. Și să te bucuri cînd ți se pun întrebări de genul acesta, pentru că atunci știi că ai ajuns la ei cu adevărat.

De doi ani batem liceele din România, în programul „Predau educație media“ (derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, în perioada 2017 2019), vorbindu-le profesorilor și elevilor deopotrivă despre înțelegerea mass-media, despre gîndirea critică, despre capacitatea de a decela informația de opinie, realitatea factuală de cea construită, informarea de propagandă. În general, ne străduim să arătăm că în spatele oricărui construct media se află un „autor“, care are un bagaj propriu cultural și de valori care transpare în tot ce face. Că – greu de acceptat idee (nici nu îndrăznesc să spun „adevăr“) – nu există „obiectivitate“, că și roboții sau algoritmii au amprente subiective, după chipul și asemănarea celor care i-au programat. Am lucrat deja cu mii de adolescenți, straniu (pentru noi) conectați cu lumea în care trăim, informîndu-se din surse străine nouă, prin care lumea în care trăim împreună se filtrează în forme și esențe diferite. Tineri care își construiesc deja o lume a lor, în care, dacă nu ne străduim să o înțelegem, ne vom trezi stingheri și inadecvați.

Ba da, să o recunoaștem: o mare parte din educația pe care o dăm copiilor are la bază mecanisme specifice propagandei. Educația este o acțiune desfășurată sistematic în vederea răspîndirii unor teorii sau opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate și pentru a-i cîștiga pe copii de partea acestor idei. Adică exact ce scrie la dicționar că se cheamă „propagandă“.

Istoria noastră ne-a învățat să conotăm negativ termenul de „propagandă“ – pentru că, cel puțin în istoria recentă (dacă e să ne gîndim doar la fascism sau comunism), propaganda căreia i-am fost supuși a avut rezultate catastrofale. Că ea s-a făcut împotriva binelui public – sau a ceea ce numim astfel azi. Ca să aducem un pic de ordine în lumea aceasta, în care totul se tranzacționează – idei, atenție, timp – pentru a cuprinde emoția în definiție, am învățat să utilizăm termeni diferiți pentru aceași tip de fenomen: liderii religioși „propovăduiesc“, ideile nobile „se răspîndesc“, cele chestio­nabile „se propagă“.

Propaganda, în sine, ca mecanism, nu este nici rea, nici bună. Este ca aritmetica – oarbă la conținut. Adunarea are mereu același mecanism, indiferent care sînt termenii sumei. Tot astfel, dacă folosești corect mecanismele propagandei – acțiune susținută, set de valori, chemare la acțiune –, efectele se dezvoltă, indiferent că valorile promovate sînt „pozitive“ sau „negative“.

Ceea ce face propaganda diferită de alte mecansime de tranzacție socială este apelul masiv la emoție. Fie că e vorba de promisiunea unei vieți mai bune (oricît de îndepărtate, ba chiar în afara vieții înseși), de teama de poluare (în sens antropologic, de pierdere a purității, cum a descris-o Mary Douglas), de pierdere a controlului, de restrîngere a accesului la resurse. Temeri fundamental omenești, adînc înrădăcinate și, ca atare, protejate de reacții emoționale puternice și greu de combătut cu argumente raționale – pentru că ele vin pe alte canale și cu alte blindaje cognitive.

Dacă este să analizăm, oricît de sumar și simplificator, temele de disensiune din societatea românească de azi, găsim în spatele lor frica. Frica de ungurii care vin să ne ia Ardealul. De romii care sînt „murdari“. De homosexualii care or să ne fure și să ne a­dopte copiii (fascinant cum s-a mutat tema răpirii copiilor – zestrea genetică, de „sînge“ a oricărei societăți – de la romi la LGBT). De femeile care emasculează bărbații nației, cerînd salarii egale și dreptul de a nu fi pipăite în autobuz. De bătrînii și săracii care ne mănîncă resursele. De tineretul care nu are decît ecrane și butoane în cap. De imgiranții care ne vor înlocui cu fertilitatea lor deșănțată. De Occidentul care ne vrea sclavi. De Orientul care ne vrea sclavi. De evreii care nici măcar nu mai trebuie acuzați de ceva anume, că știu ei de ce.

Toate aceste frici lucrează fără greș, fiindcă sînt deja ale noastre, ele trebuie doar alimentate. Atît de eficientă este această metodă a recursului la propriile mecanisme ale minții umane încît s-a născut, în anii din urmă, o nouă disciplină de studiu: neuroștiințele în sprijinul drepturilor omului. „Propaganda rea“ le folosește cu ușurință și își vinde marfa cu mult succes – de unde și valul de discurs al urii, care devine tot mai vizibil, tot mai încrezător în sine, trecînd de zăgazurile corectitudinii politice (o altă formă de a modela lumea din cuvinte), rușinînd-o. Ați remarcat cît de lesne au devenit o insultă cuvinte precum (altfel inexistentul) „deontolog“ sau „progresist“? Marketingul știe de ceva ani buni care sînt butoanele noastre emoționale și le apasă cu interesa(n)te beneficii materiale. Oare ar putea și „propaganda bună“ să folosească aceleași mecanisme?

Trei obiecții îmi iscă această întrebare. Una este de ordin material: are ea suficiente resurse și este gata să le investească cu aceeași larghețe ca și competitorii săi? Răspunsul este, cel mai probabil, nu. În condițiile în care vorbim de „state-sponsored propaganda“, avem dimensiunea bugetelor alocate unor atari operații și nici o idee despre cine ar fi dispus să facă lumea mai bună pe banii lui. Cea de-a doua obiecție se leagă de îndemînare: poate „propaganda bună“ să fie la fel de pricepută ca „propaganda rea“? Răspunsul pare a fi, iarăși, nu. „Răii“ au un avans de zeci de ani, în care s-au perfecționat și și-au dezvoltat instrumente și rețele și îndemînări. Cea de-a treia obiecție este și cea mai complicată: este oare etic să se activeze mecanisme neurologice, în afara controlului rațional al individului, pentru a-l atrage de partea binelui? Dacă „propaganda bună“ folosește aceleași metode ne-etice ale „propagandei rele“, mai are statutul moral necesar pentru a o judeca? Nu devine prea asemănătoare ei, prin instrumentalizarea individului?

În aceste condiții, mintea omului devine terenul de bătaie și ultima redută a confruntării dintre diferitele tabere ale propagandei. De aceea am și decis să investim în devoltarea gîndirii critice a tinerilor, pentru că ni se pare cea mai importantă bătălie și singura cu șanse de cîștig pe termen lung.

Ca să scăpăm de ghilimelele (deliberate, dar supărătoare și incorecte) de la „propaganda bună“ și „propaganda rea“. Să îi ajutăm pe copii să își construiască mecanismele cognitive care să le permită să decidă pentru ei ce e bine și ce e rău – în speranța că valorile noastre, cele pe care ne întemeiem, vor fi și ale lor, dar cu ferma convingere că lumea este mai mult a lor decît a noastră și că au dreptul să o modeleze cum vor. Căutăm să clădim ceea ce, în termeni tehnici, se numește „reziliență la dezinformare“ – capacitatea de adaptare a individului la presiunile politice, economice și societale și la informațiile false răspîndite prin media (inclusiv rețelele sociale) în vederea influențării deciziilor. Important nu este numai de a decela adevărul factual de cel contrafăcut, ci și de a nu te lăsa influențat de contrafaceri, oricît de mobilizatoare sau seducătoare ar fi ele.

Căci la asta servește gîndirea critică: la succesul durerosului (și adesea futilului) exercițiu de a opune rațiunea propriilor tale simțiri. 

Ioana Avădani este directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Povestea românului care spală mașinile regelui Charles. „M-am trezit, într-o zi, cu un telefon de la oamenii lui“
Un tânăr din Tecuci (Galați) plecat să muncească în Marea Britanie și-a deschis propria firmă, iar seriozitatea și munca de calitate l-au adus în postura de a spăla în prezent mașinile Casei Regale, dar și pe cele ale altor celebrități din insulă.
image
Franța se pregătește pentru un război naval „împotriva cuiva care vrea să ne distrugă”
Într-un interviu acordat publicaţiei Politico, contraamiralul Jacques Mallard, comandantul grupului de luptă al portavioanelor franceze, a declarat că forțele navale franceze își schimbă antrenamentul, pregătindu-se de război.
image
Mobilizarea rezerviștilor Armatei Române. „Am tras cu arma, mi-am reamintit, ar trebui introdus serviciul militar obligatoriu!“
Sute de rezerviști din județele Galați și Brăila, cu vârste cuprinse între 37 și 63 de ani, au primit ordine de chemare în unitățile militare. Ei au participat în Poligonul Smârdan (Galați) la un exercițiu de trageri cu muniție reală de război.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.