propagandă și promovare

N-am înțeles niciodată sintagmele de genul „propaganda homosexuală“. Cînd, acum cîteva luni, un grup de oameni a protestat în fața Ministerului Culturii, cu lozinci precum „Opriti propaganda homosexuală în Muzeul Țăranului Român“, sau „Nu împingeți tinerii spre homosexualitate!“, mi am pus întrebarea dacă oamenii aceia făceau diferența între propagandă și promovare.

Multă lume a pretins că fusese imună la efectele propagandei și nu se lăsase înșelată de minciunile pe care le debita Puterea. Ar fi bine dacă lucrurile ar fi stat într-adevăr astfel. Că au existat – din fericire – persoane care și-au păstrat luciditatea și spiritul critic, e foarte adevărat. Dar asta nu înseamnă că propaganda comunistă, desfășurată vreme de decenii, nu a avut efecte devastatoare, care se prelungesc pînă astăzi.

Rezultatele acelor întîlniri dintre regina Maria (mereu îmbrăcată în alb) și fotografi sînt interesante și probabil că nu peste mult timp cineva va fi, la noi, tentat să facă o autentică analiză imagologică a acelor zeci, poate sute, de clișee cu regina pe front.

Femeile care emasculează bărbații nației, cerînd salarii egale și dreptul de a nu fi pipăite în autobuz. De bătrînii și săracii care ne mănîncă resursele. De tineretul care nu are decît ecrane și butoane în cap. De imgiranții care ne vor înlocui cu fertilitatea lor deșănțată.

Adevărurile factuale nu sînt negociabile în Vest, însă, în mod interesant, ele pot servi ca unelte de manipulare atunci cînd sînt prezentate selectiv. Cînd susținătorii Brexitului arătau cît îl costă pe un britanic apartenența la Uniunea Europeană, ce arătau era un adevăr,

Pot evoca, din amintiri, lungi șiruri de foști studenți și actuali colegi, vulpi în vie, care acuză strugurii de acreală cu o energie pe care ar putea-o folosi, totuși, la culegerea respectivilor struguri sus puși – cu scara…?

„Ne putem aștepta, în perioada următoare, ca ea să reapară sub alte forme, care nu au nici o legătură cu homosexualii, ci cu alte categorii minoritare. Și de aceea cred că este o temă care în continuare rămîne foarte periculoasă și care trebuie urmărită.“

Nimic nu s-ar fi întîmplat, poate, dacă o educaţie adecvată i-ar fi împiedicat pe oameni să se lase lesne duşi cu preşul de mituri care, frecvent, se autocitează şi se autoperpetuează, hrănindu-se din propria substanţă, spre a se răspîndi şi contamina ca o pandemie.