⬆
Petre IANCU
Cenzura în era ciberneticii
Ei bine, în această fază politică critică, adepţii creştin-democraţi ai unei norme „a cenzurii în reţea“, cum îi spun contestatarii, şi-au permis vituperări de o falsitate, de o insolenţă şi de o aroganţă fără precedent în disputele politice occidentale. Promotorii CDU ai legii drepturilor de autor au susţinut astfel, cu toată seriozitatea, că protestatarii care se opun reformei n-ar fi reali, cîrteala lor fiind produsul unor „boţi“. Ca reacţie la demonstraţiile la care, surpriză mare, „robo
Societatea dezinformaţională
Nimic nu s-ar fi întîmplat, poate, dacă o educaţie adecvată i-ar fi împiedicat pe oameni să se lase lesne duşi cu preşul de mituri care, frecvent, se autocitează şi se autoperpetuează, hrănindu-se din propria substanţă, spre a se răspîndi şi contamina ca o pandemie.
Alegerile româneşti din unghiul războiului global al ideilor
Vestul e un spaţiu al meditaţiei rafinate. Neştirbită e mîndria gîndirii diferenţiate la elitele occidentale, intact orgoliul Apusului de a fi deprins perfect învăţatul din greşelile trecutului. Dar e loc şi de mai bine. Prin contrast, merită citat un maestru hasidic.
Creaţia şi sfîrşitul libertăţii
„Hai să iubim creaţia!“ Acest patetic apel al „profetului umanului“, după cum îl gratulează Frankfurter Allgemeine Zeitung, deschide ediţia de luni a ziarului din Frankfurt, ca adenda la fotografia cu ochelari, cosiţe împletite şi degetul arătător ridicat a pionierului internautic american, Jaron Lanier.
Doamna de argint
Germanii, autorii unora dintre realizările majore ale Europei, dar şi ai rătăcirilor ei cele mai crunte, n-au uitat cele două conflagraţii pe care le-au declanşat chiar ei. Nu li s-a şters din memorie nici măcar aceea iscată de orgoliul kaiserului, în urma atentatului din Sarajevo, cînd, în nemăsurata lui ambiţie, riscase confruntarea cu Rusia şi cu Franţa, incendiind ţara, continentul, lumea.
Europa în corzi
Europenii s-au săturat de ultranaţionalism şi fanatisme religioase, ori mai precis pseudoreligioase.
Curat murdar
Între 2 şi 4 februarie Parisul a intrat în centrul atenţiei militanţilor pentru protecţia mediului....
Sindromul extenuării
"Să fim lăsaţi să ne liniştim", ar fi vrut mulţi români la începutul anilor â90. De pe urma unui "preşedinte pentru liniştea noastră" se ştie cum a profitat România....
Alice... în ţara minunilor
- despre cinegetice şi altele -
Vînătorii Germaniei s-au văzut convocaţi cu mic, cu mare, în Bavaria, să ia ursul la trîntă....
O carte cu şapte peceţi
despre politica energetică a statelor occidentale
Întrucît trăim într-o inflaţie de summit-uri, de ce nu şi unul energetic?...
Europa în corzi
Numărat, cîntărit şi împărţit. Prorocirea biblică, tălmăcită de vizionarul Daniel, îl avertiza pe trufaşul crai al Babilonului....
Lumea răsturnată
"Lumea răsturnată", se intitula un capitol dintr-o carte a scriitorului german Erich Kaestner, pe care îl pasionau întoarcerile de lucruri cu josul în sus şi viceversa....
Cîştigul perdant
Preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului European şi-a mai nuanţat poziţia, afirmînd, într-un interviu acordat la 4 ianuarie postului de radio Deutsche Welle, că, în opinia sa, Români...
Toleranţa faţă de intoleranţă
Nu s-a abordat încă îndeajuns uimitoarea capacitate a terorismului global de a deveni principala ameninţare planînd asupra lumii libere în debutul acestui mileniu....
America în cumpănă şi calul troian
Troia n-ar fi plătit niciodată pentru răpirea Elenei, dacă grecii nu s-ar fi unit şi n-ar fi beneficiat de înţelepciunea lui Ulise....
Şi dă-i, şi luptă
Cine a crezut că hidra totalitară îşi va da duhul într-un răstimp previzibil s-a înşelat. Victoria din decembrie 2004 începe să semene tot mai mult cu înfrîngerea din 2000....
Toleranţa faţă de intoleranţă
Dacă istoria are un sens, cea contemporană demonstrează, înainte de orice, că uşa raiului e mai aproape de poarta infernului decît s-ar crede....