Cîştigul perdant
Preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului European şi-a mai nuanţat poziţia, afirmînd, într-un interviu acordat la 4 ianuarie postului de radio Deutsche Welle, că, în opinia sa, România şi Bulgaria ar fi "de partea sigură" în chestiunea aderării la UE. Într-un interviu acordat anterior influentului cotidian german Frankfurter Allgemeine Zeitung, Brok afirmase, dimpotrivă, că "aderarea nu trebuie să se întemeieze pe un automatism". Demnitarul creştin-democrat german reacţionase la un raport secret înaintat Parlamentului European la finele anului trecut, care sublinia că nici Guvernul bulgar precedent, nici executivul sofiot actual n-au întreprins nimic pentru combaterea crimei organizate, întrucît ambele au depins şi depind de structurile mafiote din Bulgaria. Parlamentul European nu poate împiedica aderarea, la termenul stabilit, a României şi Bulgariei. Dar Comisia Europeană s-a obligat să-i consulte pe europarlamentari înaintea raportului ei decisiv din aprilie şi cuvîntul deputaţilor de la Strasbourg atîrnă greu. La prima vedere, iritarea europarlamentarilor - de toate culorile politice, nota bene - vizează în special Guvernul din Sofia. Dar şi România a fost chemată în repetate rînduri să contracareze mai energic corupţia. La Berlin, deputatul creştin-social Thomas Silberhorn avertizase la începutul anului, într-un interviu acordat departamentului românesc al postului de radio Deutsche Welle, faţă de ceea ce el a numit "extinderea pripită a UE şi ratificarea prematură a aderărilor în Bundestag". Declarînd că susţine integrarea celor două state, deputatul conservator german stăruise să ceară ambelor ţări "îndeplinirea integrală", ante festum, "a criteriilor de aderare". Silberhorn evocase chiar posibilitatea de a se amîna ratificarea cooptării la comunitate dincolo de anul 2008, astfel încît, "în interesul ambelor părţi", România şi Bulgaria "să fie motivate să-şi rezolve problemele restante", iar concesiile faţă de ele să nu fie un precedent pe care să-l poată invoca Turcia şi Croaţia. Că Brok a ţinut ulterior să ia poziţie faţă de reapariţia în eter a vocilor din rîndul creştin-socialilor germani, care solicită blocarea accesului României şi Bulgariei la UE chiar şi dincolo de anul 2008, prin recursul la amînarea ratificării integrării, e bine, dar nu poate fi liniştitor. Nu de alta, dar Brok, în ciuda aparenţelor, nu le-a contrazis cu adevărat. Liderul comisiei de politică externă a PE a declarat textual că "România şi Bulgaria vor adera cu certitudine la UE". Dar, a precizat el, cele două ţări vor trebui să-şi facă temele, iar de la preşedinţia austriacă a UE se aşteaptă "respectarea strictă a criteriilor de aderare stabilite pentru România şi Bulgaria". Ca ecou la obiecţiile de genul celor semnalate de Silberhorn, Brok a amintit, ce-i drept, că integrarea României şi Bulgariei reprezintă finalul vechii runde de extindere, din care au făcut parte cele 10 state central şi est-europene admise în 2004, şi nu un nou val, al unei categorii de ţări a căror aderare este pusă în discuţie. Dar nici această aluzie transparentă la Turcia nu poate atenua alarma. Fiindcă aceste distincţii fine - la care se pricep atît de bine oamenii politici - îi lasă rece pe europeni. Crescînda lor opoziţie faţă de extinderea, aparent fără limite, a unei Uniuni Europene tot mai puţin în stare să-şi asigure capacitatea de acţiune şi prosperitatea a devenit evidentă în referendumurile din Franţa şi Olanda asupra proiectului de tratat constituţional european. Iar clasa politică occidentală n-are cum să ignore această tot mai accentuată tendinţă populară. Încît automatismul integrării cu sau fără clauză de salvgardare riscă să fie pus din ce în ce mai intens sub semnul întrebării, dacă autorităţile de la Bucureşti şi Sofia nu se vor grăbi să ia măsuri convingătoare de combatere a corupţiei şi de primenire a justiţiei, iar arma refuzului ratificării va continua să rămînă suspendată deasupra României ca o sabie a lui Damocles. S-a spus anul trecut că anticipatele, care ar fi promis să aducă la putere un for legislativ dispunînd de o majoritate proreformistă fermă, ar fi provocat o nejustificată pierdere de vreme. În cursa contra cronometru pînă la raportul Comisiei Europene din aprilie, aparentul cîştig obţinut atunci de premierul Tăriceanu, cu preţul propriei sale credibilităţi şi - mult mai grav - al reformei nete, ameninţă să se irosească implacabil şi să se transforme într-o pierdere irecuperabilă, fiind virtual imposibil să mai fie utilizat judicios. Decît poate dacă premierul se va da de trei ori peste cap şi-i va convinge pe oamenii PSD din Parlament, din forurile judecătoreşti supreme şi diverse domenii baroneşti să-şi taie singuri craca de sub picioare.
