Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale

Publicat în Dilema Veche nr. 902 din 22 – 28 iulie 2021
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg

Ne înțelegem oare propria istorie? Au priceput oare toți nemții că, precum anestezistul care găsește pacientul aproape fără viață și îi administrează o injecție salvatoare, fără să-i ceară voie bolnavului, americanii i-au mîntuit, ocupîndu-i după un război care, dacă i s-ar fi făcut voia liderului lor nazist suprem, s-ar fi soldat cu exterminarea poporului german, nu doar a evreilor europeni și a zeci de milioane de slavi?

Dacă au înțeles, nu e limpede de unde antiamericanismul de care s-au prevalat varii demnitari social-democrați în campaniile lor electorale, spre a cîștiga alegeri în Germania.

Istoria ca efect al neînțelegerilor reciproce

Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive. Henry Kissinger s-ar fi plîns cîndva că nu știe numărul de telefon al Europei. Dacă vorba e autentică, e clar că fostul șef al diplomației americane se alinta sau se prostea voluntar. Cît timp Germania a continuat să fie necondiționat aliatul ferm al Americii, SUA și Europa n-aveau nevoie să schimbe numere de telefon. Și, de cînd Germania s-a desprins de SUA sub social-democratul Gerhard Schröder, omul scos ulterior din cancelariat și vîrît în buzunarul vestei lui Putin, a forma numărul de telefon al Bătrînului Continent înseamnă a suna la cancelariatul berlinez. Unde încă mai domnește Merkel.

Cancelara n-ar trebui să mai aibă nevoie de prezentări. Și totuși, pentru mulți americani, Angela Merkel nu e „conducătoarea lumii libere”, cum a măgulit-o un Barack Obama ipocrit și disperat, după înfrîngerea la prezidențiale a candidatei sale de către abundent demonizatul Trump, ci o carte cu  șapte peceți. Problema administrației din Washington? Biden și ai lui știu că „Germania e cea mai mare putere în Europa, dar nu reușesc să înțeleagă în ce anume constă politica europeană în diverse domenii”, scrie reputatul analist geopolitic George Friedman în publicația Cicero. El precizează: „E un fapt că încercarea de a înțelege politica militară, economică și geostrategică a Europei frizează imposibilul”.

De acord. Dar a cui oare e vina pentru această incomprehensibilitate, dacă nu a celei care conduce Europa nu de azi, de ieri? Angelei Merkel i s-a făcut, iată, onoarea unei primiri la Casa Albă, în vizita ei de adio în SUA, deși, dacă Vestul și raporturile transatlantice se confruntă cu probleme politice și economice, un aport substanțial la complicarea lor îi revine tocmai cancelarei. Care, de bine, de rău, e în fruntea principalei puteri europene de mai bine de un deceniu și jumătate, fiind liderul politic cel mai longeviv și mai influent din emisfera apuseană.

Și chiar dacă deteriorarea relațiilor transatlantice a debutat sub predecesorul ei, Schröder, pionierul fracturării brutale a raporturilor bilaterale în vremea campaniei irakiene, Merkel a contribuit decisiv la menținerea lor la reanimare, nu doar în epoca Trump și nu doar din pricina alunecării perpetue spre stînga, spre ecologism și ultraprogresism a guvernelor ei berlineze.

Provocările viitorului

Deși, după alegerile germane din toamnă, Merkel nu va mai ridica receptorul Europei și chiar dacă o va urma la cîrmă succesorul ei din fruntea CDU, Laschet, iar nu plagiatoarea și falsificatoarea de autobiografii, ecologista Baerbock, relațiile transatlantice se vor mai izbi mult timp de încurcăturile create în ultimele decenii.

Între ele sînt conflicte și evoluții independente, parțial, de cancelară și de Germania, confruntînd America și Vestul. De pildă, ascensiunea Chinei comuniste, principala provocare pentru Vest, cu sistemul ei mixt, totalitar, capitalist și sclavagist, cu tehnologia ei de vîrf parțial furată, cu ura ei pentru democrații liberale, cu agresiunile și genocidul ei, ca și cu supravegherea și cenzurarea la sînge a populației proprii, comise toate în numele „armoniei”.

Obosită de mult de rolul ei de jandarm global și măcinată lăuntric de revoluția culturală iscată de o ideologie de extremă stînga, America a înțeles că principalul ei meci global, unul pe viață și pe moarte, o contrapune Chinei. Visul umed al oficialilor din Washington e, prin urmare, ca Europa, citește Germania, să preia de la SUA o sumă de misiuni securitare care să dea SUA și aliaților ei asiatici mînă liberă să se măsoare cu Beijingul.     

Lupta partenerilor transatlantici cu ei înșiși

Problema e că Europa însăși e divizată rău. E tot mai subminată ideologic și, ca atare, tot mai fragilă economic, iar Germania numai de preluat sarcini defensive, militare și strategice nu are chef. Ca restul Europei, Germania s-a obișnuit să profite plenar, securitar, de pe urma umbrelei americane și a alianței NATO, pe care însă, nu întîmplător, principalul partener al Berlinului, președintele Franței, Macron, a declarat-o „în moarte cerebrală”. Nu întîmplător, de vreme ce America nu mai e de mult ce-a fost, iar Turcia a îmbrățișat dușmanii globali ai Vestului, de la Moscova la Beijing și de la Teheran la Frăția Musulmană.

În acest timp, Germania mai are și alte motive, nemărturisite, de a refuza orice invitație la parteneriat cu SUA la conducerea militară și la coordonarea polițienească a treburilor lumii. Iar acest motiv decurge din proasta gestiune psihologică a naufragiilor suferite în cele două războaie mondiale. Din deznodămîntul fatal al celor două conflagrații mondiale declanșate de ea, elita germană a înțeles că nu mai trebuie să încerce niciodată să obțină preeminența globală pe cale militară. Războiul? Exclus! – „nie wieder Krieg”, învață să exclame, de mici, copiii din Republica Federală. Net mai promițătoare i se pare elitei ascensiunea în afacerile globale prin comerț, ceea ce crede, fals, a implica neapărat și necondiționat pacifism și raporturi convenabile cu oricine. Chiar și cu regimuri totalitare și teroriste de stat, precum cel iranian, cel moscovit și cel chinez.

Din neînțelegerea justă a propriilor erori istorice și a lecțiilor de extras din ele s-au ivit – mai ales de cînd Germania și-a încălcat, din 2003 încoace, angajamentul postbelic de a nu se mai despărți vreodată de America și de aliații apuseni – suita de erori care scindează acum, puternic, Europa. Între ele, atitudinea excesiv de concesivă față de Rusia lui Putin.

Intră în scenă Rusia

Berlinul pare a nu se putea disocia de ideea bismarckiană că nu e rea înțelegerea Berlinului cu Moscova, fie și peste capul statelor și neamurilor mici și mijlocii situate între Prusia și Rusia. Așa s-a ajuns ca Germania lui Schröder să comită eroarea gravă a lui Nord Stream I, iar succesoarea lui, Merkel, s-o săvîrșească pe cea funestă, catastrofală și imposibil de justificat moral, politic sau economic, după invazia rusă în Ucraina, a lui Nord Stream II. 

Acest gazoduct nu înseamnă doar o iresponsabilă amplificare a dependenței Germaniei de livrările rusești de energie. Împreună cu Putin, Nord Stream II reprezintă un pericol existențial pentru est-europenii care știu pe propria piele ce înseamnă imperialismul rusesc. Superbia germană, care se preface a nu înțelege aprehensiunile poloneze și baltice și temerile existențiale ale Ucrainei ori ale Georgiei și Moldovei – cele lăsate in corpore de izbeliște de Merkel și Obama și în 2008, la București, cînd le-au condamnat, refuzînd de dragul Rusiei cooptarea lor în NATO – dezbină serios Europa.

În chestiuni ca Nord Stream II, Germania n-are cum să nu se izoleze iremediabil, iar America lui Biden n-are cum să nu fie de partea Poloniei, balticilor și ucrainenilor.

Dar dacă SUA nu-i mai înțeleg pe vest-europenii pentru care agresivitatea Rusiei nu e o prioritate, cum e pentru națiunile comunizate de sovietici, nici est-europenii nu-i mai înțeleg pe americani, că se lasă pe mîna unei elite tot mai virulent antiamericane, neomarxiste și neorasiste, adulînd grupări gen BLM. Care osîndea recent, cu oroare, nu pe dictatorul cubanez, al cărui regim comunist își jefuiește neamul și îi sugrumă libertatea, ci pe guvernul american care ar „pedepsi” Cuba.

Schimbarea la față a Americii și a NATO

Aceeași elită progresistă e parțial de vină pentru seria marilor înfrîngeri strategice suferite în ultima jumătate de veac de americani, din care face parte și rușinoasa retragere din Afganistan. Negocierile SUA cu un Iran condus de un criminal în masă, ca Ebrahim Raisi, care și-a torturat mare parte din victime înainte de a conduce operațiunea executării lor, a 30.000 de opozanți și deținuți de conștiință, cu tot cu femeile și copiii lor, riscă să fie devastatoare pentru credibilitatea Americii.

La fel, repetatele cedări în fața unor mișcări liberticide și regimuri totalitare, precum și încălcarea propriilor principii democratice. De ea ține blocarea și reetichetarea propagandistică, negativă, de către democrați și președinte, a măsurilor firești de asigurare a caracterului democratic al alegerilor prin stabilirea identității celor ce votează și anunțul respingerii la frontieră a refugiaților cubanezi. Toate alimentează viguros mefiența în capacitatea SUA de a rămîne furnizoare de ordine globală și aliat credibil. Și toate sapă și la temelia NATO, care e și o comunitate de valori.

Nu mai puțin, a slăbit sensibil alianța nord-atlantică și refuzul repetat și obstinat al Germaniei lui Merkel de a-și ține promisiunea și a investi cel puțin 2% din PIB în bugetul ei militar.

Certuri, scandaluri și ideologie în Europa   

Iar Europa se vede anemiată și ideologic. O vor slăbi și pretențiile Uniunii Europene, conduse de pupila lui Merkel, Ursula von der Leyen, de a transforma rapid continentul într-un elev de seminar ecologic model. Or, a reduce unilateral emisiile de CO2 cu un enorm procentaj de 55% față de 1990, cum vrea CE, în condițiile în care Chinei nici prin cap nu-i trece să facă sacrificii amintind de jertfele mayașilor, dacă se vor solda, cum e probabil, cu declin economic și falimente în serie, e păgubitor rău. Și mai ales pentru est-europeni. Care vor plăti mai scump decît vest-europenii, în raport cu veniturile proprii, costurile substanțiale implicate de revoluția ecologistă.

La toate acestea se adaugă pretenția Justiției europene de a invalida legislația și jurisprudențele naționale în țări ale căror conduceri au fost alese democratic, ca Germania, Ungaria sau Polonia. Magistrații UE au intervenit chiar și în domenii care nu privesc neapărat Comunitatea, cum este educația. Se războiesc, fatal, și cu sentințele unor Curți Constituționale naționale. Cea germană a criticat perfect justificat politica Băncii Centrale Europene și pe judecătorii europeni, care o susțin în rele, nechemînd-o la ordine. Căci inundînd piața cu bani ieftini, BCE practică exproprierea nedeclarată a cetățenilor europeni, cărora li se fură, jenant, din pensii și economii.

La Casa Albă, Biden s-a înclinat în fața Angelei Merkel atestînd, just, „caracterul istoric”, și „meritele revoluționare” ale mandatelor ei de cancelar. Dar președintele, care, spre bucuria antiamericanilor, obișnuiește să exagereze problemele, chipurile, „structurale” ale SUA, s-a arătat nemăsurat și în panegiricul său. Menite să acopere pudic adîncul clivaj transatlantic, laudele sale, vădit exagerate, nu fac decît să atragă atenția asupra asprelor probleme nerezolvate din raporturile bilaterale.

E clar că aceste dezacorduri și inadecvări, potențate de neajunsuri și conflicte interne majore în statele-pilon ale punții transatlantice, anemiază puternic o Europă dependentă de SUA. Cuplate cu profunda polarizare a societății americane, ele slăbesc coeziunea Vestului în genere, complicînd enorm tentativa unui proxim reset veritabil al raporturilor transatlantice.

Rămîne doar de sperat ca ele să nu se înece ca zeci de germani care și-au găsit tragicul sfîrșit în inundațiile abătute asupra vestului Europei chiar în timpul vizitei de lucru a cancelarei.

Petre M. Iancu este jurnalist la Deutsche Welle.

Foto: wikimedia commons

Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.
Noua religie atee din Apus jpeg
Noua religie atee din Apus
E o orbire iscată de vedeniile unei noi religii atee, propovăduite de fruntașii actualei revoluții culturale neomarxiste.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.